Tenismanul italian Jannik Sinner 'trebuie să gândească pe termen lung' în privința accidentării sale, a declarat alt nume mare al acestui sport, sârbul Novak Djokovic, relatează site-ul eurosport.fr.
Novak Djokovic sosește la Shanghai revigorat după titlul cucerit la Beijing, cea mai importantă victorie a sa de la Jocurile Olimpice de la Paris, de acum doi ani. La 39 de ani, campionul din Belgrad este din nou în mare formă, în timp ce liderul mondial care urmează să piardă prima poziție, Jannik Sinner, se confruntă cu o absență prelungită. Acesta nu va mai reveni în competiție până în 2027. Totuși, în opinia lui Djokovic, italianul a făcut alegerea corectă.
Djokovic a fost și el nevoit să stea pe tușă din cauza accidentărilor de-a lungul carierei, așa că înțelege situația. 'Ca jucător care s-a confruntat cu accidentări serioase - în special cea la cot din 2017, care m-a ținut departe de teren timp de șase sau șapte luni și a necesitat singura intervenție chirurgicală majoră pe care am suferit-o vreodată - știu cât de greu este să revii', a declarat joi, la Shanghai, fostul lider mondial, referindu-se la dificultățile prin care trece în prezent jucătorul care va ceda în curând prima poziție în clasament.
Deși admite că nu cunoaște natura exactă a accidentării lui Sinner, Djokovic consideră că acesta a luat decizia corectă alegând să nu se grăbească. Restul sezonului nu este foarte important pentru italian, având în vedere că a ocupat deja locul 1 mondial și a câștigat turneul ATP Masters 1.000 de la Shanghai, Rolex Paris Masters, Turneul Campionilor și chiar Cupa Davis.
'Trebuie să gândească pe termen lung. Și tocmai asta a și exprimat: el privește spre viitorul pe termen lung. Este o abordare înțeleaptă, deoarece, ca cineva care a căutat mereu să ia în calcul ansamblul situației, și a fost mereu sfătuit să facă acest lucru, susțin pe deplin acest mod de a gândi și această mentalitate. Prelungirea carierei este importantă pentru a-și oferi șanse mai mari de a-și atinge toate obiectivele. Sunt convins că el și echipa sa au luat decizia corectă', a spus Djokovic.
Jucătorul cu 24 de titluri de Mare Șlem regretă caracterul extrem de fragmentat al sezonului 2026, în care Carlos Alcaraz și Jannik Sinner au fost împreună în competiție doar câteva luni. 'Jannik a fost cel mai bun jucător din lume și o forță dominantă în ultimii doi ani, alături de Carlos. Tenisul îi resimte cu siguranță absența', a recunoscut el.
La revenirea sa, italianul va avea de înfruntat o provocare comparabilă cu cele întâmpinate de Roger Federer în 2017 și de Rafael Nadal în 2022, când elvețianul, iar ulterior spaniolul, au triumfat în Australia deși nu mai jucaseră de la Wimbledon, în vara precedentă. Dacă Sinner va reveni în cea mai bună formă, va fi cu siguranță capabil să reușească acest lucru, dar Djokovic avertizează că nu va fi vorba doar despre aspectul fizic. Bazându-se pe propriile experiențe din 2017 și 2018, sârbul consideră că starea fizică nu va fi factorul decisiv.
'Când lipsești atât de mult timp din circuit, revenirea presupune gestionarea mult mai multor aspecte decât de obicei. Mai ales pe plan mental. Sigur, din punct de vedere fizic, ori ești pregătit, ori nu. Evaluezi constant situația împreună cu echipa ta, apoi revii la cel mai înalt nivel odată ce primești undă verde să concurezi. Însă există și latura mentală. Ești pe teren și te întrebi dacă te-ai recuperat cu adevărat complet și dacă te poți mișca liber. Iar în cazul lui, având în vedere problema la genunchi, acest lucru afectează, evident, totul. Afectează fiecare mișcare', a spus Djokovic. AGERPRES (AS/redactor: Mircea Lazaroniu; editor: Adrian Drăguț, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Tenis: Sinner 'trebuie să gândească pe termen lung' în privința accidentării sale, a spus Djokovic

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Ceferin anunță oficial că va candida pentru un ultim mandat de patru ani la conducerea UEFA
Slovenul Aleksander Ceferin a anunțat joi, în cadrul unei reuniuni a celor 55 de federații membre ale confederației europene desfășurate la Berlin, că va candida pentru un ultim mandat de patru ani la conducerea UEFA, scrie AFP. Oficialul în vârstă de 58 de ani a preluat președinția UEFA în 2016, după înlăturarea
Tenis: Grecul Stefanos Tsitsipas, în turul secund la turneul ATP Masters 1000 de la Shanghai
Jucătorul grec de tenis Stefanos Tsitsipas (43 ATP) s-a calificat joi în turul secund al turneului ATP Masters 1000 de la Shanghai, după ce a trecut în prima rundă, în două seturi, 6-3, 7-5, de belgianul Kimmer Coppejans (232 ATP), venit din calificări. Grecul, fost număr 3 mondial, care în iulie la Gstaad (Elveția) a obținut primul său
Fotbal: Vicepreședintele Federației germane a reiterat opoziția acestui for față de Infantino
Vicepreședintele Federației germane de fotbal (DFB), Hans-Joachim Watzke, a reiterat opoziția acestui for față de președintele FIFA, Gianni Infantino, înaintea unei reuniuni a oficialilor de rang înalt din fotbalul european, programată joi la Berlin, informează DPA. 'Am spus-o de destul de des în ultimele săptămâni. S-au făcut at&ac
Auto - F1: FIA a reacționat după eroarea de soft de la Marele Premiu al Bahrainului
în urma problemei tehnice majore care a lăsat mai multe monoposturi blocate pe pistă la Marele Premiu de Formula 1 al Bahrainului, în timpul turului de formare, Federația Internațională de Automobilism (FIA) a anunțat printr-un comunicat că a finalizat o analiză detaliată a situației, informează site-ul radioteleviziunii belgiene RTBF. Actualizarea
Schi alpin: Lindsey Vonn, inclusă în echipa SUA pentru Cupa Mondială
Lindsey Vonn, una dintre cele mai mari figuri din istoria schiului alpin, a fost numită în mod surprinzător în echipa SUA care va concura în noul sezon al Cupei Mondiale, care începe peste două săptămâni și jumătate pe ghețarul austriac Soelden (Tirol), scrie EFE. Vonn, în vârstă de 41 de ani, campioan
Fotbal: TAS analizează de joi recursul Senegalului privind Cupa Africii pe Națiuni 2025
Tribunalul de arbitraj sportiv (TAS) va tranșa, începând de joi, disputa privind câștigătoarea Cupei Africii pe Națiuni 2025, după ce naționala de fotbal a Senegalului s-a impus pe terenul de joc, iar Marocul a primit ulterior victoria la ''masa verde'', scrie AFP. începând de joi dimineață, la Lau
Hochei: NHL - Leon Draisaitl, patru assist-uri într-un meci pentru Edmonton Oilers
Starul german Leon Draisaitl a furnizat nu mai puțin de patru assist-uri pentru Edmonton Oilers în meciul câștigat în deplasare cu Anaheim Ducks, cu 5-2, miercuri, în liga profesionistă nord-americană de hochei pe gheață (NHL), transmite Reuters. Condusă cu 2-0, după prima repriză, echipa canadiană a revenit și a marcat
Fotbal: Comisarul MLS ar dori ca Harry Kane să își continue cariera în America
Comisarul ligii profesioniste nord-americane de fotbal (MLS), Don Garber, ar dori ca atacantul german Harry Kane să îi urmeze lui Lionel Messi peste ocean și crede că internaționalul englez ar ajuta la îndeplinirea unui vis pe care Sir David Beckham l-a menținut viu, transmite DPA. Căpitanul naționalei Angliei, în vârst









