Pilotul britanic George Russell (Mercedes) are mari așteptări de la cursa din acest weekend, Marele Premiu al Bahrainului, care va avea loc în Malaezia, pe circuitul de la Sepang, pe care-l apreciază, dar pe care nu a condus deocamdată, transmite Reuters.
Britanicul le-a declarat reporterilor la Kuala Lumpur că circuitul de la Sepang a fost întotdeauna cel pe care și-a dorit să concureze ca tânăr care și-a trăit visele pe consola Sony PlayStation.
''Este prima noastră cursă aici la Sepang și a fost de fapt circuitul meu preferat când eram mic și obișnuiam să mă joc pe PlayStation'', a spus Russell, care a câștigat săptămâna trecută Marele Premiu al Azerbaidjanului, la Baku.
''Deci într-un fel încerc să revin și sper că acele experiențe când am folosit controlerul de la Sony mă vor ajuta să fiu puțin mai rapid în acest weekend'', a mai spus britanicul.
Cursa din 4 octombrie a fost programată inițial să se desfășoare în Bahrain, dar a fost relocată la Sepang ca urmare a tensiunilor din Orientul Mijlociu.
Sepang nu a mai găzduit o cursă în Formula 1 din 2017 după ce guvernul Malaeziei a anunțat că nu-și mai poate permite costurile de găzduire a Marelui Premiu, chiar dacă este în continuare parte Campionatul Mondial de motociclism viteză MotoGP și este, totodată, o etapă apreciată în rândul fanilor motorsportului.
Doar 10 din cei 22 de actuali piloți din Formula 1 au concurat pe circuitul de la Sepang, în timp ce doar trei au câștigat pe această pistă, respectiv Lewis Hamilton (Ferrari), Fernando Alonso (Aston Martin) și Max Verstappen (Red Bull), acesta clasat pe locul secund în cursa de la Baku, după George Russell.
În pofida lipsei de experiență pe acest circuit, Russell a spus că el și colegul său Kimi Antonelli, care conduce în prezent clasamentul mondial, au rămas încrezători că vor păstra avantajul.
''Comparativ cu piloții care au concurat aici, în trecut, cred că suntem foarte norocoși să avem cel mai bun șasiu și unitate de putere la dispoziția noastră care trebuie să ne asigure avantajul în fața acestor piloți care au fost aici înainte. Dar, desigur, competiția este întotdeauna foarte grea'', a spus Russell la un eveniment găzduit de compania malaeziană de stat Petronas, partener al Mercedes.
Antonelli are un avans de 66 de puncte față de Russell, iar Hamilton este pe locul trei, la 103 puncte de lider.
Mercedes este de asemenea lider în clasamentul constructorilor, cu 160 de puncte în fața celor de la Ferrari.
Antonelli a evidențiat că vremea impredictibilă din Malaezia ar putea reprezenta o provocare pentru piloți, fiind prognoză de ploaie pentru acest weekend, iar țara se confruntă și cu un fum dens în anumite zone ca urmare a incendiilor de vegetație.
''Din ceea ce am auzit atunci când plouă aici chiar sunt ploi mari. Deci vom încerca să fim pregătiți pentru orice și va fi pentru prima dată când vom fi pe circuit cu anvelope de ploaie'', a spus Antonelli.
''Deci, dacă acest lucru se va întâmpla va reprezenta o mare provocare pentru oricine, pentru că toți avem puțină experiență pe ploaie cu aceste mașini'', a adăugat liderul actual al campionatului. AGERPRES/(AS-redactor: Liviu Tatu, editor: Mihai Țenea, editor online: Gabriela Badea)
Auto - F1: George Russell are mari așteptări de la cursa de la Sepang, unde nu a condus până acum

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Atletism: ''Știu că este posibil să alergi maratonul sub o oră și 59 de minute'', spune kenyanul Sabastian Sawe
''Știu că este posibil să alergi (maratonul) sub 1 oră și 59 minute'', a declarat pentru AFP kenyanul Sabastian Sawe, deținătorul recordului mondial la maraton de la performanța sa de la Londra din aprilie, adăugând că nu există ''limite'' pentru maratoniști. în aprilie, Sabastian Sawe a devenit prim
Fotbal: Selecționerul Irlandei confirmă că meciul cu Israelul se va juca în ciuda presiunilor publice din țară
Antrenorul Irlandei, Heimir Hallgrimsson, a confirmat că echipa sa va participa la cel de-al doilea meci din Liga Națiunilor împotriva Israelului, duminică, insistând asupra faptului că el trebuie să se concentreze asupra fotbalului în ciuda protestelor în derulare, transmite DPA. Grupul din Irlanda care susține campani
Fotbal: Raphinha, accidentat, ratează amicalul Braziliei cu India, de la Kolkata
Raphinha va rata următorul meci amical al naționalei Braziliei împotriva Indiei, programat sâmbătă, din cauza unui edem la partea posterioară a coapsei drepte, a anunțat miercuri Confederația Braziliană de Fotbal (CBF), scrie AFP. Extrema echipei FC Barcelona a marcat din penalty în minutul 45 al meciului de marți, de la Bris
Baschet: NBA va alege în curând proprietarii noii francize din Las Vegas
Liga profesionistă nord-americană de baschet (NBA) va alege proprietarii unei noi echipe, din Las Vegas, ''în viitorul foarte apropiat'', iar ofertantul câștigător va trebui să plătească între 12 și 13 miliarde de dolari pentru drepturile de franciză, plus costul unei noi arene, a relatat ESPN, marți. Potrivit
Auto - F1: Haas renunță la serviciile lui Esteban Ocon la finalul sezonului
Echipa americană Haas și pilotul francez Esteban Ocon au anunțat miercuri că se vor despărți la finalul acestui sezon de Formula 1, scrie AFP. ''Colaborarea mea cu echipa Haas F1 se va încheia la finalul sezonului 2026. Părăsesc acest proiect cu capul sus, mândru de performanțele mele în circumstanțe care nu au fost &
Fotbal: Naționala Germaniei nu este mediocră, dar îi trebuie o mentalitate mai bună, consideră Lothar Matthaeus
Recordmanul de selecții în naționala de fotbal a Germaniei, Lothar Matthaeus, nu este de acord cu opinia fostului său coleg Bastian Schweinsteiger privind echipa condusă de selecționerul Jurgen Klopp, dar consideră că este nevoie de o schimbare de mentalitate pentru ca aceasta să progreseze, relatează DPA. Klopp nu a reușit să câștige primele două
Fotbal: Acuzații din procesul morții lui Maradona se învinovățesc reciproc
Mai mulți inculpați din procesul privind moartea fostului mare fotbalist Diego Maradona s-au învinovățit reciproc, marți, pentru îngrijirile medicale acordate starului argentinian în timpul convalescenței sale fatale, scrie AFP. Șapte cadre medicale (un medic, un psihiatru, un psiholog și asistenți medicali) sunt judecați din aprilie la San I
Fotbal: Arbitrul Marian Barbu, delegat la meciul Kazahstan - Moldova, din Liga Națiunilor
Arbitrul român Marian Barbu va conduce meciul dintre selecționatele Kazahstanului și Republicii Moldova, care va avea loc vineri, de la ora 17:00 (ora României), pe Astana Arena, în Grupa C3 a Ligii Națiunilor la fotbal, potrivit site-ului UEFA. Arbitri asistenți au fost delegați Mircea Mihail Grigoriu și Imre Laszlo Bucsi, iar al pat









