Consiliul de administrație al lui Atletico Madrid a susținut joi, în unanimitate, poziția clubului cu privire la fotbalistul argentinian Julian Alvarez, excluzând orice discuții cu Barcelona și precizând că nu s-a luat absolut deloc în calcul un transfer la gruparea catalană, informează Reuters.
Comunicatul a venit la o zi după ce președintele Barcelonei, Joan Laporta, a afirmat că gruparea campioană a Spaniei este interesată să-l transfere pe Alvarez, pe fondul speculațiilor privind viitorul jucătorului în vârstă de 26 de ani.
Alvarez, care a contribuit la câștigarea Cupei Mondiale din 2022 de către Argentina, a intrat în vizorul fanilor lui Atletico în urma informațiilor care îl asociau cu un transfer la Barca. El a fost huiduit în timpul încălzirii și după ce a intrat pe teren în meciul încheiat la egalitate, scor 2-2, pe care Atletico l-a disputat duminică pe teren propriu împotriva lui Villarreal.
În timpul Cupei Mondiale 2026, Alvarez a declarat că a discutat cu clubul din Madrid despre un posibil transfer, pentru a-și 'îndeplini visul'.
'Atletico Madrid este deschis negocierilor standard de pe piața transferurilor, atunci când acestea se desfășoară într-o manieră profesionistă, etică și respectuoasă. Susținem pe deplin poziția comunicată anterior de club, conform căreia FC Barcelona nu a îndeplinit aceste cerințe; prin urmare, nu vor exista negocieri și nu se ia absolut deloc în calcul un transfer al lui Alvarez la Barcelona', a precizat consiliul de administrație al clubului într-un comunicat dat publicității joi.
Atletico a declarat miercuri că există o șansă de zero la sută de a-l vinde pe Alvarez la Barca, adăugând: 'Această situație nu ține de bani, ci de demnitate'.
Totuși, Laporta a declarat că interesul și oferta Barcelonei pentru Alvarez vor rămâne valabile până la închiderea ferestrei de transferuri, în cazul în care Atletico ar decide să-l vândă. De asemenea, el a afirmat că Barca a respectat toate normele în demersurile sale privind atacantul argentinian.
Presa spaniolă a asociat, de asemenea, numele lui Alvarez cu un transfer la Arsenal, campioana din Premier League.
De când a venit la Atletico de la Manchester City în 2024, semnând un contract pe șase ani, Alvarez a marcat 49 de goluri și a oferit 17 pase decisive în 107 apariții.
'Atletico de Madrid își exprimă încrederea că jucătorul nostru va înțelege decizia și va rămâne concentrat pentru a ajuta clubul să-și atingă obiectivele, așa cum a făcut-o pe parcursul celor două sezoane în care a apărat culorile noastre', a precizat Atletico în comunicat.
AGERPRES (AS/editor: Mircea Lazaroniu, editor online: Adrian Dădârlat)
Fotbal: Consiliul de administrație al lui Atletico Madrid exclude transferul lui Julian Alvarez la FC Barcelona

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Box: Crinuța Sebe a pierdut în sferturi la Europenele de la Sofia
Pugilista română Crinuța Andra Nicoleta Sebe a fost învinsă înainte de limită de sportiva armeană Elida Kocearian, marți, în sferturile de finală ale cat. 65 kg, la Campionatele Europene de box de la Sofia. Arbitrul a oprit lupta (RSC) în repriza a doua a întâlnirii, astfel că Elia Kocearian și-a asigu
Tenis: Barbora Krejcikova și Maria Sakkari, calificate în optimi la Singapore (WTA)
Tenis: Barbora Krejcikova și Maria Sakkari, calificate în optimi la Singapore (WTA)
Fotbal: Mbappe a dezvăluit că a fost foarte aproape de a semna cu Liverpool
Fotbal: Mbappe a dezvăluit că a fost foarte aproape de a semna cu Liverpool
Tenis: Cehia, prima echipă calificată în semifinalele Billie Jean King Cup
Echipa feminină de tenis a Cehiei și-a asigurat marți primul loc în semifinalele competiției Billie Jean King Cup, învingând Marea Britanie cu 2-0 la Shenzhen (China), unde se desfășoară până duminică turneul final al competiției (fosta Fed Cup), la care participă opt echipe, scrie AFP. Marie Bouzkova, numărul 26 WTA, a adus primul punc
Fotbal: Criticii lui Infantino nu par să fie convinși de promisiunea acestuia de a reforma FIFA
Fotbal: Criticii lui Infantino nu par să fie convinși de promisiunea acestuia de a reforma FIFA
Volei masculin: România s-a oprit în sferturile de finală ale Campionatului European
Volei masculin: România s-a oprit în sferturile de finală ale Campionatului European
Fotbal: Antrenorul Mikel Arteta a convenit asupra prelungirii contractului cu Arsenal Londra (presa)
Fotbal: Antrenorul Mikel Arteta a convenit asupra prelungirii contractului cu Arsenal Londra (presa)
Kirsty Coventry: CIO analizează modelul descentralizat al Jocurilor Olimpice în perspectiva edițiilor viitoare
Kirsty Coventry: CIO analizează modelul descentralizat al Jocurilor Olimpice în perspectiva edițiilor viitoare









