Uniunea Europeană de Fotbal (UEFA) urmează să renunțe la amenințarea de a boicota turneele FIFA, după ce a primit asigurări că planurile de a vinde participații la Cupa Mondială și la alte competiții majore nu vor fi reluate, au declarat miercuri pentru Reuters surse la curent cu discuțiile.

Această măsură a urmat deciziei FIFA din luna iulie de a retrage o propunere care stârnise opoziția celor 55 de asociații membre ale UEFA. Acestea conveniseră să boicoteze competițiile FIFA după ce, luna trecută, au ieșit la iveală detaliile planului respectiv.

Oficialii UEFA urmează să informeze comitetul executiv al forului și președinții majorității asociațiilor membre, în cadrul unei reuniuni care va avea loc joi la Monaco, că au fost îndeplinite condițiile pentru ridicarea boicotului, au precizat sursele.

UEFA a solicitat atât retragerea propunerii, cât și garanții că nu se va mai încerca promovarea unor planuri similare.

'Nu este o înfrângere a UEFA, ci mai degrabă o chestiune de realism: s-a dorit evitarea afectării unor tineri jucători în legătură cu o oportunitate unică în viață. Acțiunile și insistența pentru schimbare vor continua', a declarat pentru Reuters o sursă familiarizată cu discuțiile.

Deși se preconizează că amenințarea imediată a unui boicot va fi ridicată, este probabil ca UEFA să își continue campania împotriva președintelui FIFA, Gianni Infantino, în legătură cu propunerea de vânzare a drepturilor, au declarat sursele. Se așteaptă ca această chestiune să fie discutată la reuniunea de la Monaco.

Echipele se pregătesc pentru Cupa Mondială de fotbal feminin Under-20 din Polonia, care urmează să înceapă pe 5 septembrie.
AGERPRES (AS/editor: Mircea Lazaroniu, editor online: Anda Badea)