Portughezul Jose Mourinho, revenit pe banca tehnică a echipei de fotbal Real Madrid la treisprezece ani după primul său mandat, a declarat, vineri, că cele trei superstaruri ale sale, Kylian Mbappe, Vinicius Junior și Jude Bellingham, nu sunt 'incompatibile' pe teren, relatează AFP.

'Sunt jucători incredibili, de cel mai înalt nivel. Iar jucătorii de top devin uneori frustrați când nu evoluează alături de alți jucători de top. Integrarea lor tactică poate fi mai complicată, însă pozițiile lor în teren nu sunt incompatibile', a spus Mourinho în cadrul primei sale conferințe de presă din acest sezon.

'Ancelotti a găsit sistemul perfect pentru Vini la naționala Braziliei, Deschamps pentru Kylian, iar Tuchel pentru Jude. Pentru Mourinho va fi mai dificil să găsească sistemul ideal care să le permită tuturor celor trei să strălucească, dar sunt convins că vom avea un sezon excelent alături de ei', a afirmat el.

Integrarea celor trei vedete de la Madrid reprezintă una dintre cele mai mari provocări pentru antrenorul portughez în vârstă de 63 de ani. Acesta riscă să se confrunte cu aceleași dileme ca predecesorii săi, Carlo Ancelotti, Xabi Alonso și Alvaro Arbeloa, care nu au reușit să îi alinieze simultan pe cei trei jucători de top fără a dezechilibra primul 11.

Totuși, fostul tehnician al echipelor Chelsea, Inter Milano și Manchester United le-a transmis jucătorilor săi că efortul defensiv este un aspect 'nenegociabil' și i-a îndemnat să depășească momentele de 'frustrare' pe parcursul sezonului.

'Munca defensivă cerută atacanților poate varia de la un meci la altul și în funcție de adversar. Însă trebuie să ne apărăm ca o echipă de unsprezece oameni. Dacă adversarul ne presează și ne obligă să ne retragem în propria jumătate, trebuie să ne apărăm cu toții. Dincolo de asta, totul depinde de situație. Unii jucători vor trebui să facă un pressing agresiv, în timp ce alții vor trebui să închidă spațiile', a explicat el.

Mourinho își începe parcursul în La Liga sâmbătă, în deplasare, împotriva lui Espanyol Barcelona, cu o săptămână mai târziu decât majoritatea celorlalte echipe din campionat, din cauza revenirii întârziate a jucătorilor care au participat la Cupa Mondială 2026.
AGERPRES (AS/redactor: Vlad Constantinescu, editor: Mihai Țenea, editor online: Anda Badea)


'
L'entraîneur madrilène lance sa mission ce samedi en Liga sur la pelouse de l'Espanyol Barcelone, une semaine plus tard que la majorité des autres équipes du championnat en raison du retour tardif des joueurs internationaux ayant disputé la Coupe du monde 2026.


ati/smr