''Este important să începem sezonul în acest fel'', a subliniat antrenorul echipei Paris Saint-Germain, Luis Enrique, după victoria cu 2-1 obținută miercuri în fața formației Aston Villa în Supercupa Europei, un succes realizat în ciuda unor ''condiții dificile'' și la doar câteva săptămâni după încheierea Cupei Mondiale din 2026, relatează AFP.
Deși și-a exprimat satisfacția față de victoria echipei sale, antrenorul spaniol a șuținut să precizeze, la fel cum o făcuse și în ajunul meciului de la Salzburg, că jucătorii săi sunt, din punct de vedere fizic, ''departe de a fi pregătiți să concureze pentru restul sezonului''.
Abia reveniți din vacanță, mai mulți jucători au fost titulari din debutul meciului în fața deținătoarei trofeului Europa League, precum Desire Doue.
Acesta din urmă s-a dovedit chiar decisiv, marcând golul victoriei (min. 61) după o pasă a lui Ousmane Dembele, intrat pe teren la pauză. Anterior, Hvicea Kvarațhelia deschisese scorul (min.20).
''Ne doream foarte mult să începem excelent acest sezon'', a declarat Doue după meci. ''Acum trebuie să continuăm, mai avem un trofeu în joc duminică (Trofeul Camopionilor, împotriva lui Lens) și avem din nou ambiții mari în acest sezon''.
Paris Saint-Germain a cucerit Supercupa Europei la fotbal pentru al doilea an la rând, după ce a învins-o pe Aston Villa cu scorul de 2-1 (1-1), miercuri seara, pe RB Arena din Salzburg.
PSG, deținătoarea trofeului Ligii Campionilor, s-a impus prin golurile marcate de Hvicea Kvarațhelia (20) și Desire Doue (61), în timp ce pentru Aston Villa a înscris Brian Madjo (45).
Parizienii și-au trecut în palmares al doilea său trofeu în competiție, din trei ediții.
Aston Villa, deținătoarea trofeului Europa League, a câștigat Supercupa Europei în 1982.
AGERPRES (AS/editor: Vlad Constantinescu, editor online: Gabriela Badea)
Fotbal: Supercupa Europei - Un succes ''important'' pentru PSG, în ciuda ''condițiilor dificile'', potrivit antrenorului Luis Enrique

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Box: Crinuța Sebe a pierdut în sferturi la Europenele de la Sofia
Pugilista română Crinuța Andra Nicoleta Sebe a fost învinsă înainte de limită de sportiva armeană Elida Kocearian, marți, în sferturile de finală ale cat. 65 kg, la Campionatele Europene de box de la Sofia. Arbitrul a oprit lupta (RSC) în repriza a doua a întâlnirii, astfel că Elia Kocearian și-a asigu
Tenis: Barbora Krejcikova și Maria Sakkari, calificate în optimi la Singapore (WTA)
Jucătoarea cehă de tenis Barbora Krejcikova s-a calificat, marți, în optimile de finală ale turneului WTA 500 de la Singapore, dotat cu premii totale de 1.206.446 de dolari americani, după ce trecut de germanca Anna-Lena Friedsam, cu 6-0, 5-7, 7-6 (7/4). Grecoaica Maria Sakkari, a șaptea pe lista capilor de serie, s-a impus în fața cehoaicei Linda
Fotbal: Mbappe a dezvăluit că a fost foarte aproape de a semna cu Liverpool
Fotbalistul francez Kylian Mbappe, starul echipei Real Madrid, a dezvăluit că a fost aproape de a semna cu Liverpool pe vremea când juca încă pentru AS Monaco, scrie AFP. într-un interviu acordat publicației 'The Athletic', starul francez a recunoscut că, înainte de a se transfera la Paris Saint-Germain, a fost foarte aproape să
Tenis: Cehia, prima echipă calificată în semifinalele Billie Jean King Cup
Echipa feminină de tenis a Cehiei și-a asigurat marți primul loc în semifinalele competiției Billie Jean King Cup, învingând Marea Britanie cu 2-0 la Shenzhen (China), unde se desfășoară până duminică turneul final al competiției (fosta Fed Cup), la care participă opt echipe, scrie AFP. Marie Bouzkova, numărul 26 WTA, a adus primul punc
Fotbal: Criticii lui Infantino nu par să fie convinși de promisiunea acestuia de a reforma FIFA
Promisiunile președintelui Federației Internaționale de Fotbal, Gianni Infantino, de a reforma organizația nu par să-i fi liniștit pe criticii săi, după ce oficialul le-a scris luni vicepreședinților FIFA, membrilor Consiliului FIFA și preș
Volei masculin: România s-a oprit în sferturile de finală ale Campionatului European
Naționala României a fost învinsă de Franța, campioana olimpică en titre, cu 3-0 (25-16, 25-19, 25-19), marți, la Sofia, în sferturile de finală ale Campionatului European de volei masculin - EuroVolley 2026, găzduit de Italia, Bulgaria, Finlanda și România. Franța s-a impus fără drept de apel, după o oră și 14 minute, în fața a 2
Fotbal: Antrenorul Mikel Arteta a convenit asupra prelungirii contractului cu Arsenal Londra (presa)
Antrenorul Mikel Arteta și-a asigurat viitorul la echipa de fotbal Arsenal, convenind asupra unui nou contract cu campioana din Premier League, scrie BBC. Prelungirea mandatului lui Arteta în funcția de antrenor principal al 'tunarilor', al cărui termen expira la sfârșitul sezonului, a fost considerată o simplă formalitate.
Kirsty Coventry: CIO analizează modelul descentralizat al Jocurilor Olimpice în perspectiva edițiilor viitoare
Președinta Comitetului Internațional Olimpic, Kirsty Coventry, a declarat marți că CIO analizează posibilitatea unui model descentralizat folosit la Jocurile Olimpice de iarnă din acest an de la Milano-Cortina pentru a vedea modul în care viitoarele Jocuri Olimpice pot să echilibreze sustenabilitatea cu experiența sportivă, transmite agenția Kyodo. '









