De la Paolo Maldini la Dino Zoff, anunțul decesului lui Franco Baresi, făcut vineri, a stârnit o emoție profundă în întreaga comunitate a fotbalului italian, precum și la cele mai înalte niveluri ale statului, relatează publicația L'Equipe.
După anunțarea decesului lui Franco Baresi, AC Milan i-a adus un omagiu emoționant.
''Nu este ușor să anunțăm pierderea unei bătăi de inimă, a însăși sufletului nostru'', a transmis clubul lombard.
''Cu toate acestea, întregul Milan și toți 'Milanisti' trebuie să se străduiască să se ridice la înălțimea exemplului lui Franco Baresi, să găsească puterea și să adune toată energia pozitivă, în ciuda lacrimilor și a emoției'', transmite AC Milan.
''Franco ne-a părăsit, lăsându-ne cu doar câteva luni în urmă o ultimă imagine magnifică a sa pe un stadion arhiplin, sub privirile întregii lumi, la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de iarnă de la Milano-Cortina, un eveniment pe care a contribuit să-l transforme într-un moment istoric'', a completat clubul milanez.
''El ne va ține mereu de mână și ne va oferi un plus de motivație în fiecare clipă a vieții noastre de rossoneri. Pentru totdeauna. Pentru că Baresi este etern'', se mai arată în comunicat.
Baresi a primit mesaje de omagiere din partea tuturor cluburilor din Serie A și, în mod special, din partea celor două rivale istorice ale Milanului: Inter și Juventus.
''Rămas-bun lui Franco Baresi, o figură-cheie a marilor confruntări din derby-ul Milanului și unul dintre jucătorii care au definit istoria acestei rivalități'', au transmis ''nerazzurri'' în mesajul lor.
''În calitate de căpitan, lider și simbol al Milanului, el a abordat fiecare întâlnire cu Inter ca un adversar respectuos, aflându-se în centrul unei rivalități care a generat momente de neuitat în fotbalul italian'', a adăugat campioana Italiei.
''Există oameni care, prin talentul lor, intră direct în cărțile de istorie'', a scris, la rândul său, Juventus. ''Și alții care, prin umanitatea lor, rămân acolo pentru totdeauna. Franco Baresi a fost ambele. Clasă, stil, leadership și respect pe teren și în afara lui. Un exemplu pentru generații de jucători și fani deopotrivă, iubit de toți pasionații de fotbal. Amintirea lui va dăinui pentru totdeauna'', a subliniat ''Bătrâna Doamnă''.
''Ce ne vom face fără căpitanul nostru? (...) M-ai protejat când eram doar un copil, m-ai îndrumat când eram adolescent și m-ai inspirat când eram adult'', a adăugat Paolo Maldini, o altă legendă a lui AC Milan.
Baresi a încetat din viață vineri, la vârsta de 66 de ani, în urma unei maladii, potrivit unui comunicat transmis de clubul italian pe rețelele de socializare.
AGERPRES (AS/redactor: Vlad Constantinescu, editor: Mihai Țenea, editor online: Gabriela Badea)
Fotbalul italian îi aduce un omagiu legendarului Franco Baresi

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Box: Crinuța Sebe a pierdut în sferturi la Europenele de la Sofia
Pugilista română Crinuța Andra Nicoleta Sebe a fost învinsă înainte de limită de sportiva armeană Elida Kocearian, marți, în sferturile de finală ale cat. 65 kg, la Campionatele Europene de box de la Sofia. Arbitrul a oprit lupta (RSC) în repriza a doua a întâlnirii, astfel că Elia Kocearian și-a asigu
Tenis: Barbora Krejcikova și Maria Sakkari, calificate în optimi la Singapore (WTA)
Jucătoarea cehă de tenis Barbora Krejcikova s-a calificat, marți, în optimile de finală ale turneului WTA 500 de la Singapore, dotat cu premii totale de 1.206.446 de dolari americani, după ce trecut de germanca Anna-Lena Friedsam, cu 6-0, 5-7, 7-6 (7/4). Grecoaica Maria Sakkari, a șaptea pe lista capilor de serie, s-a impus în fața cehoaicei Linda
Fotbal: Mbappe a dezvăluit că a fost foarte aproape de a semna cu Liverpool
Fotbalistul francez Kylian Mbappe, starul echipei Real Madrid, a dezvăluit că a fost aproape de a semna cu Liverpool pe vremea când juca încă pentru AS Monaco, scrie AFP. într-un interviu acordat publicației 'The Athletic', starul francez a recunoscut că, înainte de a se transfera la Paris Saint-Germain, a fost foarte aproape să
Tenis: Cehia, prima echipă calificată în semifinalele Billie Jean King Cup
Echipa feminină de tenis a Cehiei și-a asigurat marți primul loc în semifinalele competiției Billie Jean King Cup, învingând Marea Britanie cu 2-0 la Shenzhen (China), unde se desfășoară până duminică turneul final al competiției (fosta Fed Cup), la care participă opt echipe, scrie AFP. Marie Bouzkova, numărul 26 WTA, a adus primul punc
Fotbal: Criticii lui Infantino nu par să fie convinși de promisiunea acestuia de a reforma FIFA
Promisiunile președintelui Federației Internaționale de Fotbal, Gianni Infantino, de a reforma organizația nu par să-i fi liniștit pe criticii săi, după ce oficialul le-a scris luni vicepreședinților FIFA, membrilor Consiliului FIFA și preș
Volei masculin: România s-a oprit în sferturile de finală ale Campionatului European
Naționala României a fost învinsă de Franța, campioana olimpică en titre, cu 3-0 (25-16, 25-19, 25-19), marți, la Sofia, în sferturile de finală ale Campionatului European de volei masculin - EuroVolley 2026, găzduit de Italia, Bulgaria, Finlanda și România. Franța s-a impus fără drept de apel, după o oră și 14 minute, în fața a 2
Fotbal: Antrenorul Mikel Arteta a convenit asupra prelungirii contractului cu Arsenal Londra (presa)
Antrenorul Mikel Arteta și-a asigurat viitorul la echipa de fotbal Arsenal, convenind asupra unui nou contract cu campioana din Premier League, scrie BBC. Prelungirea mandatului lui Arteta în funcția de antrenor principal al 'tunarilor', al cărui termen expira la sfârșitul sezonului, a fost considerată o simplă formalitate.
Kirsty Coventry: CIO analizează modelul descentralizat al Jocurilor Olimpice în perspectiva edițiilor viitoare
Președinta Comitetului Internațional Olimpic, Kirsty Coventry, a declarat marți că CIO analizează posibilitatea unui model descentralizat folosit la Jocurile Olimpice de iarnă din acest an de la Milano-Cortina pentru a vedea modul în care viitoarele Jocuri Olimpice pot să echilibreze sustenabilitatea cu experiența sportivă, transmite agenția Kyodo. '









