Atacantul englez Mason Greenwood, de la Olympique Marseille, a fost transferat de Fenerbahce Istanbul în schimbul sumei de 39 de milioane de euro, a anunțat clubul turc de fotbal, marți, conform AFP.
Golgheter al Ligue 1 cu 21 de goluri în primul său sezon la Marseille, la egalitate cu Ousmane Dembele (Paris Saint-Germain), Mason Greenwood a jucat în Liga Campionilor cu OM în sezonul trecut, dar părăsește clubul francez după o a doua jumătate a sezonului mai discretă, chiar dacă a marcat de 16 ori în campionat.
''Sunt foarte fericit să fiu aici și sper să avem un sezon grozav'', a declarat extrema în vârstă de 24 de ani pe conturile de socializare ale Fenerbahce, cu care a semnat un contract pe patru ani.
Sancționată de UEFA cu o amendă de 10 milioane de euro și supusă verificării transferurilor și a fondului de salarii de către DNCG (organismul de supraveghere financiară al fotbalului francez), Olympique Marseille este obligată să facă vânzări în această vară pentru a-și echilibra finanțele, care sunt în prezent pe pierdere după ce a terminat sezonul 2025-2026 pe locul cinci și a ratat calificarea în Liga Campionilor.
Vânzarea lui Greenwood, unul dintre principalele active ale lui OM, era așteptată și ar trebui urmată de alte plecări, deoarece noul președinte al lui Marseille, Stephane Richard, a anunțat la începutul lunii iulie că clubul trebuie să-și ''schimbe modelul'' pentru a ''reinventa OM în controlul finanțelor sale''.
Anunțat drept unul dintre cele mai strălucite talente din fotbalul englez și devenit internațional la doar 19 ani în timp ce juca pentru Manchester United, Mason Greenwood s-a alăturat echipei Olympique Marseille în vara anului 2024, la doi ani după ce a fost acuzat de violență domestică și tentativă de viol. Aceste acuzații au fost retrase ulterior.
Suspendat de Manchester United în urma acestor acuzații, Greenwood a părăsit Anglia în august 2023, după un an și jumătate fără să joace, înainte de a se alătura echipei Getafe pentru un sezon și apoi de a se muta la Marseille.
În cele două sezoane din Ligue 1, Greenwood a disputat 81 de meciuri și a marcat 48 de goluri în toate competițiile, dintre care 37 în campionat.
În ultimul sezon din Super Lig, Fenerbahce s-a clasat pe locul doi, în urma lui Galatasaray, și va juca în Liga Campionilor. AGERPRES/(AS-redactor: Teodor Ciobanu, editor: Mihai Țenea, editor online: Simona Aruştei)
Fotbal: Mason Greenwood (Marseille), transferat de Fenerbahce pentru 39 de milioane de euro

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Scrisoarea lui Gianni Infantino către federații este o strategie să fie reales (președintele DFB)
Scrisoarea președintelui FIFA, Gianni Infantino, adresată celor 211 de membri ai organizației în care anunță posibilitatea discutării reformelor din cadrul forului mondial al fotbalului, pe fondul scandalului generat de planul de vânzare a drepturilor comerciale ale Cupei Mondiale, reprezintă doar o simplă strategie ca acesta să fie reales, a spus marți p
Fotbal: Premierul Irlandei, solidar cu selecționerul echipei naționale după declarațiile critice contra Israelului
Prim-ministrul irlandez, Micheal Martin, și-a oferit marți susținerea față de antrenorului echipei naționale de fotbal, după ce acesta a făcut remarci critice la adresa Israelului, cu care Irlanda urmează să se confrunte în Liga Națiunilor, transmite AFP. Selecționerul Irlandei, islandezul Heimir Hallgrimsson, a declarat săptămâna
Volei masculin: Polonia s-a calificat în semifinalele Campionatului European
Selecționata Poloniei s-a calificat în semifinalele Campionatului European de volei masculin - EuroVolley 2026, găzduit de Italia, Bulgaria, Finlanda și România, după ce a învins Germania cu scorul de 3-0 (25-23, 25-17, 25-17), marți, la Sofia, relatează AFP. Polonia, campioana en titre a Europei, și-a confirmat statutul de f
Box: Crinuța Sebe a pierdut în sferturi la Europenele de la Sofia
Pugilista română Crinuța Andra Nicoleta Sebe a fost învinsă înainte de limită de sportiva armeană Elida Kocearian, marți, în sferturile de finală ale cat. 65 kg, la Campionatele Europene de box de la Sofia. Arbitrul a oprit lupta (RSC) în repriza a doua a întâlnirii, astfel că Elia Kocearian și-a asigu
Tenis: Barbora Krejcikova și Maria Sakkari, calificate în optimi la Singapore (WTA)
Jucătoarea cehă de tenis Barbora Krejcikova s-a calificat, marți, în optimile de finală ale turneului WTA 500 de la Singapore, dotat cu premii totale de 1.206.446 de dolari americani, după ce trecut de germanca Anna-Lena Friedsam, cu 6-0, 5-7, 7-6 (7/4). Grecoaica Maria Sakkari, a șaptea pe lista capilor de serie, s-a impus în fața cehoaicei Linda
Fotbal: Mbappe a dezvăluit că a fost foarte aproape de a semna cu Liverpool
Fotbalistul francez Kylian Mbappe, starul echipei Real Madrid, a dezvăluit că a fost aproape de a semna cu Liverpool pe vremea când juca încă pentru AS Monaco, scrie AFP. într-un interviu acordat publicației 'The Athletic', starul francez a recunoscut că, înainte de a se transfera la Paris Saint-Germain, a fost foarte aproape să
Tenis: Cehia, prima echipă calificată în semifinalele Billie Jean King Cup
Echipa feminină de tenis a Cehiei și-a asigurat marți primul loc în semifinalele competiției Billie Jean King Cup, învingând Marea Britanie cu 2-0 la Shenzhen (China), unde se desfășoară până duminică turneul final al competiției (fosta Fed Cup), la care participă opt echipe, scrie AFP. Marie Bouzkova, numărul 26 WTA, a adus primul punc
Fotbal: Criticii lui Infantino nu par să fie convinși de promisiunea acestuia de a reforma FIFA
Promisiunile președintelui Federației Internaționale de Fotbal, Gianni Infantino, de a reforma organizația nu par să-i fi liniștit pe criticii săi, după ce oficialul le-a scris luni vicepreședinților FIFA, membrilor Consiliului FIFA și preș









