Federația germană de fotbal (DFB) a anunțat sâmbătă că a ajuns la un acord cu Jurgen Klopp pentru ca acesta să devină noul selecționer al naționalei Germaniei, dar fostul antrenor al lui FC Liverpool are nevoie în continuare de aprobarea actualului său angajator, grupul Red Bull, informează AFP.
'Președintele DFB, Bernd Neuendorf, și vicepreședintele Hans-Joachim Watzke au avut vineri o primă întâlnire aprofundată cu Jurgen Klopp, la New York, cu privire la o posibilă numire în funcția de selecționer național', precizează Federația germană într-un comunicat.
'În timpul acestui schimb constructiv, s-a ajuns la un acord cu privire la principalele puncte ale unui potențial contract. Discuțiile vor continua săptămâna viitoare. Ambele părți sunt încrezătoare că negocierile - sub rezerva unui acord cu actualul angajator al lui Klopp, Red Bull - pot fi în cele din urmă încheiate cu succes', adaugă DFB.
'Orice potențial contract va trebui aprobat definitiv de consiliul de supraveghere și de adunarea generală a DFB', se mai precizează în comunicat.
De la demisia lui Julian Nagelsmann, în urma eliminării umilitoare a Germaniei de către Paraguay, la penalty-uri (scor 3-4), în șaisprezecimile de finală ale Cupei Mondiale 2026, Klopp, în vârstă de 59 de ani, a fost candidatul preferat al DFB pentru a-i succeda.
După perioade de succes la conducerea echipelor FC Mainz și Borussia Dortmund, Jurgen Klopp a devenit o legendă la FC Liverpool, pe care a ajutat-o să câștige primul titlu de campioană a Angliei după o așteptare de 30 de ani, în 2020, la un an după ce a triumfat în Liga Campionilor.
Germanul a părăsit-o pe FC Liverpool în iunie 2024, după nouă sezoane petrecute pe Anfield.
Din 1 ianuarie 2025, Klopp este sub contract cu Red Bull în calitate de director global de fotbal, supervizând diversele cluburi deținute de marca austriacă de băuturi energizante.
De la câștigarea celei de-a patra Cupe Mondiale în 2014, Germania a suferit trei eșecuri consecutive la Cupa Mondială: două eliminări în prima fază, în 2018 și 2022, și o eliminare în șaisprezecimile de finală, la sfârșitul lunii iunie.
AGERPRES (AS/editor: Mihai Dragomir, editor online: Adrian Dădârlat)
Fotbal: DFB a ajuns la un acord cu Jurgen Klopp pentru postul de selecționer al Germaniei

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Scrisoarea lui Gianni Infantino către federații este o strategie să fie reales (președintele DFB)
Scrisoarea președintelui FIFA, Gianni Infantino, adresată celor 211 de membri ai organizației în care anunță posibilitatea discutării reformelor din cadrul forului mondial al fotbalului, pe fondul scandalului generat de planul de vânzare a drepturilor comerciale ale Cupei Mondiale, reprezintă doar o simplă strategie ca acesta să fie reales, a spus marți p
Fotbal: Premierul Irlandei, solidar cu selecționerul echipei naționale după declarațiile critice contra Israelului
Fotbal: Premierul Irlandei, solidar cu selecționerul echipei naționale după declarațiile critice contra Israelului
Volei masculin: Polonia s-a calificat în semifinalele Campionatului European
Selecționata Poloniei s-a calificat în semifinalele Campionatului European de volei masculin - EuroVolley 2026, găzduit de Italia, Bulgaria, Finlanda și România, după ce a învins Germania cu scorul de 3-0 (25-23, 25-17, 25-17), marți, la Sofia, relatează AFP. Polonia, campioana en titre a Europei, și-a confirmat statutul de f
Fotbal: Cehul Ondrej Berka va arbitra meciul Suedia - România, din Liga Națiunilor
Spotlight pe excelență – povești video care strălucesc
Box: Crinuța Sebe a pierdut în sferturi la Europenele de la Sofia
Pugilista română Crinuța Andra Nicoleta Sebe a fost învinsă înainte de limită de sportiva armeană Elida Kocearian, marți, în sferturile de finală ale cat. 65 kg, la Campionatele Europene de box de la Sofia. Arbitrul a oprit lupta (RSC) în repriza a doua a întâlnirii, astfel că Elia Kocearian și-a asigu
Tenis: Barbora Krejcikova și Maria Sakkari, calificate în optimi la Singapore (WTA)
Jucătoarea cehă de tenis Barbora Krejcikova s-a calificat, marți, în optimile de finală ale turneului WTA 500 de la Singapore, dotat cu premii totale de 1.206.446 de dolari americani, după ce trecut de germanca Anna-Lena Friedsam, cu 6-0, 5-7, 7-6 (7/4). Grecoaica Maria Sakkari, a șaptea pe lista capilor de serie, s-a impus în fața cehoaicei Linda
Fotbal: Mbappe a dezvăluit că a fost foarte aproape de a semna cu Liverpool
Fotbalistul francez Kylian Mbappe, starul echipei Real Madrid, a dezvăluit că a fost aproape de a semna cu Liverpool pe vremea când juca încă pentru AS Monaco, scrie AFP. într-un interviu acordat publicației 'The Athletic', starul francez a recunoscut că, înainte de a se transfera la Paris Saint-Germain, a fost foarte aproape să
Tenis: Cehia, prima echipă calificată în semifinalele Billie Jean King Cup
Echipa feminină de tenis a Cehiei și-a asigurat marți primul loc în semifinalele competiției Billie Jean King Cup, învingând Marea Britanie cu 2-0 la Shenzhen (China), unde se desfășoară până duminică turneul final al competiției (fosta Fed Cup), la care participă opt echipe, scrie AFP. Marie Bouzkova, numărul 26 WTA, a adus primul punc









