Jucătoarea cehă de tenis Linda Noskova, a noua favorită, s-a calificat, luni, în premieră în sferturile de finală ale turneului de Mare Șlem de la Wimbledon, după ce a învins-o pe americanca Madison Keys, cu 6-4, 7-6 (7/2).

Noskova (21 ani), care în turul al treilea a învins-o pe Sorana Cîrstea, după ce românca a ratat o minge de meci, încearcă să calce pe urmele compatrioatelor Petra Kvitova, Marketa Vondrousova sau Barbora Krejcikova, care au câștigat titlul pe iarba londoneză.

În sferturi, Noskova o va înfrunta pe belgianca Elise Mertens, victorioasă în fața cehoaicei Marie Bouzkova cu 6-4, 6-4.

Rezultatele înregistrate luni la Wimbedon, în optimi la simplu feminin:
Marta Kostiuk (Ucraina/N.12) - Ashlyn Krueger (SUA) 6-4, 6-4
Jasmine Paolini (Italia/N.13) - Alexandra Eala (Filipine/N.29) 6-4, 4-6, 6-3
Linda Noskova (Cehia/N.9) - Madison Keys (SUA/N.26) 6-4, 7-6 (7/2)
Elise Mertens (Belgia/N.25) - Marie Bouzkova (Cehia/N.21) 6-4, 6-4
AGERPRES/ (AS - editor: Mihai Țenea, editor online: Andreea Preda)