Antrenorul Vincenzo Italiano și-a reziliat joi contractul cu echipa de fotbal Bologna, după două sezoane, în timp ce presa italiană îl prezintă drept unul dintre favoriți pentru a-i urma lui Antonio Conte la Napoli, informează AFP.
'Bologna anunță că a ajuns la un acord cu Vincenzo Italiano pentru rezilierea pe cale amiabilă a contractului acestuia. Italiano a informat clubul că apreciază că perioada sa la Bologna s-a încheiat, după două sezoane marcate de rezultate excelente, indiferent de perspectivele profesionale viitoare', a indicat gruparea care a terminat pe locul opt campionatul Italiei.
Sub conducerea lui Italiano, care a antrenat anterior Fiorentina (2021-2024), Bologna a câștigat Cupa Italiei în 2025, primul său trofeu după 1974. Clubul din Emilia-Romagna a ajuns în sferturile de finală ale Europa League în acest sezon, unde a pierdut în fața lui Aston Villa, viitoarea câștigătoare a competiției.
Conform presei italiene, Italiano concurează cu Massimiliano Allegri pentru a prelua frâiele lui Napoli, campioana Italiei din 2025 și vicecampioană în 2026, care caută un succesor pentru Conte, plecat după două sezoane.
Cel puțin patru cluburi din Serie A urmează să-și schimbe antrenorii: Bologna, AC Milan (care l-a demis pe Allegri după ce a ratat calificarea în Liga Campionilor în ultima etapă), Napoli și Lazio (în urma plecării lui Maurizio Sarri de miercuri). Presa italiană anunță că Sarri va semna cu Atalanta.
AGERPRES (AS/redactor: Mircea Lazaroniu; editor: Mihai Țenea, editor online: Ada Vîlceanu)
Fotbal: Antrenorul Vincenzo Italiano s-a despărțit de echipa Bologna
Autor: agerpres.ro
Timp de citire: 1 minute

Alte știri din categorie
Tenis: Marele favorit Jannik Sinner a fost eliminat în turul al doilea la Roland Garros
Tenis: Marele favorit Jannik Sinner a fost eliminat în turul al doilea la Roland Garros
Fotbal: Neymar va fi indisponibil 'două sau trei săptămâni' și e incert pentru primul meci al Braziliei la CM 2026
Fotbal: Neymar va fi indisponibil 'două sau trei săptămâni' și e incert pentru primul meci al Braziliei la CM 2026
Fotbal: 'Nimic nu s-a schimbat' în Serie A, a spus cu tristețe Andrea Pirlo
Fotbal: 'Nimic nu s-a schimbat' în Serie A, a spus cu tristețe Andrea Pirlo
Fotbal - CM 2026: Scoția i-a prelungit contractul selecționerului Steve Clarke
Fotbal - CM 2026: Scoția i-a prelungit contractul selecționerului Steve Clarke
Auto: Președintele Ben Sulayem a propus eliminarea limitei de mandate la conducerea FIA
Auto: Președintele Ben Sulayem a propus eliminarea limitei de mandate la conducerea FIA
Hochei: Carolina Hurricanes, la un pas de calificarea în finala Cupei Stanley
Hochei: Carolina Hurricanes, la un pas de calificarea în finala Cupei Stanley
Fotbal: Florentino Perez anunță lansarea clubului social Real Madrid, pentru a-și atrage susținerea
Fotbal: Florentino Perez anunță lansarea clubului social Real Madrid, pentru a-și atrage susținerea
Fotbal: RD Congo afirmă că delegația sa pentru Cupa Mondială respectă protocoalele pentru Ebola impuse de SUA
Fotbal: RD Congo afirmă că delegația sa pentru Cupa Mondială respectă protocoalele pentru Ebola impuse de SUA



