Ciclistul Jonas Vingegaard, cu șanse mari să câștige primul său Tur al Italiei, duminică, la Roma, nu se vede 'concurând până la 35 de ani', spune că 'ia lucrurile an de an' și intenționează să-și încheie cariera la echipa Visma, a declarat danezul, luni, transmite AFP.

'De la accidentul meu (în Turul Țării Bascilor) din 2024, iau lucrurile an de an. Atâta timp cât mă simt bine, voi continua. În acest moment, nu mă văd retrăgându-mă. Dar nu mă văd concurând până la 35 de ani. Voi împlini treizeci de ani (pe 10 decembrie - n. r.), așa că nu mai am mulți ani', a declarat dublul câștigător al Turului Franței, din 2022 și 2023, în timpul unei conferințe de presă video, în a treia zi de odihnă din cadrul Turului Italiei.

'Cred că îmi voi încheia cariera în această echipă', a adăugat liderul Visma-Lease a bike, în timp ce zvonurile sugerează un posibil interes din partea echipei britanice Ineos, întărită de sosirea unui sponsor danez, compania de tehnologie Netcompany.

În Giro, unde a câștigat deja trei etape și conduce în clasamentul general cu un avans de mai mult de două minute, Vingegaard se consideră 'într-o formă excelentă', pe care crede că o poate 'îmbunătăți și mai mult în vederea Turului Franței' (4-26 iulie), unde se va duela cu Tadej Pogacar, care l-a dominat în ultimele două ediții.

'Il Giro îmi poate permite să fac încă un pas înainte în pregătirea pentru Tur', crede danezul, asigurând că nu se va mulțumi să concureze 'într-o manieră total defensivă' în a treia săptămână.

'Vom viza cel puțin încă o victorie de etapă, evident că nu vă voi spune care. Suntem aici și pentru a onora cursa și, acum că am tricoul roz, vreau să câștig cu el. Dar ne vom alege zilele cu grijă, pentru că mă gândesc deja la Turul Franței. A da totul în fiecare etapă ar face lucrurile mai dificile decât este necesar', a explicat el.

Așadar, pare exclus să procedeze ca Pogacar, care a câștigat șase etape în 2024 înainte de a se impune și în Turul Franței.

'Nu mă compar cu Tadej. Îl cunosc puțin, e un tip foarte simpatic, dar eu mă concentrez asupra mea', a subliniat danezul, care îl consideră pe austriacul Felix Gall principalul său rival în Turul Italiei.

Dacă se va impune duminică la Roma, Vingegaard va deveni al optulea ciclist din istorie care a câștigat toate cele trei Mari Tururi. El va decide abia după Turul Franței dacă este încă suficient de proaspăt pentru a participa la Campionatele Mondiale de la Montreal, în septembrie.

Întrebat despre obiectivele pe care ar dori să le atingă până la sfârșitul carierei sale, el a spus: 'Nu am câștigat încă toate cursele de o săptămână, ar fi foarte frumos'.
AGERPRES (AS/redactor: Mircea Lazaroniu; editor: Mihai Țenea, editor online: Ada Vîlceanu)