Certificarea Pădurii Craiului ca destinație de ecoturism confirmă un proces de dezvoltare început în urmă cu zece ani, prin care natura, activitățile outdoor și experiențele oferite de comunitățile locale au fost integrate într-un produs turistic coerent, a transmis joi, într-un comunicat de presă, Centrul pentru Arii Protejate și Dezvoltare Durabilă (CAPDD) Bihor.
'Certificarea, emisă de Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului și valabilă pentru trei ani, confirmă parcursul Pădurii Craiului ca destinație construită în jurul naturii, comunităților locale și principiilor turismului responsabil. Este o confirmare importantă pentru Pădurea Craiului și pentru toți cei care au contribuit la dezvoltarea destinației. Demonstrează că putem construi turism în jurul naturii fără să pierdem ceea ce face această zonă valoroasă și autentică', au transmis reprezentanții CAPDD Bihor, organizația care coordonează managementul destinației din 2015.
Potrivit CAPDD Bihor, obținerea statutului de destinație de ecoturism este rezultatul unui proces în care au fost implicați pensiuni, ghizi, operatori de activități, meșteri și producători locali, administrații publice și organizații neguvernamentale.
Noul statut reprezintă, în același timp, o responsabilitate pentru etapa următoare, în care obiectivele sunt creșterea calității experiențelor oferite turiștilor, dezvoltarea unor produse turistice integrate și cu valoare adăugată mai mare și creșterea beneficiilor aduse comunităților locale.
'Certificarea ne obligă să continuăm să creștem calitatea experiențelor oferite și beneficiile pe care turismul le aduce comunităților locale', au precizat reprezentanții organizației.
Prin oferta sa, Pădurea Craiului își consolidează poziționarea de 'Capitala de outdoor a României', o destinație în care aventura, descoperirea naturii și experiențele autentice din comunitățile locale se completează reciproc.
Pădurea Craiului este o destinație din județul Bihor, cu un profil puternic de ecoturism și aventură în natură, construit în jurul patrimoniului carstic, al peșterilor, pădurilor, satelor și comunităților locale.
Diversitatea peisajelor și a activităților face ca Pădurea Craiului să se adreseze unor categorii variate de turiști, de la familii cu copii și persoane aflate la începutul explorării naturii până la practicanți experimentați ai activităților în aer liber.
Peșterile, cheile, pădurile și peisajul carstic se completează cu satele tradiționale și cu o rețea extinsă de trasee și activități outdoor. Printre atracțiile emblematice ale zonei se numără Peștera cu Cristale din mina Farcu și Peștera Meziad, alături de infrastructura turistică dezvoltată în ultimul deceniu.
Managementul destinației este asigurat de CAPDD Bihor, împreună cu partenerii publici, privați și comunitari din teritoriu. AGERPRES/(AS - redactor: Eugenia Pașca, editor: Irina Poenaru, editor online: Irina Giurgiu)
Bihor: Pădurea Craiului, certificată ca destinație de ecoturism după zece ani de dezvoltare

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Acordul dintre România și Republica Moldova privind controlul coordonat al PTF Albița-Leușeni, prelungit cu șase luni
Acordul dintre România și Republica Moldova privind controlul coordonat în Punctul de Trecere a Frontierei Albița-Leușeni, pe sensul de intrare în România, va fi prelungit cu șase luni. în baza unui memorandum aprobat în ședința de vineri a Guvernului, prelungirea se va aplica pentru perioada 15 octombrie 2026 - 15 aprilie 2
Tulcea: Acțiune de prevenire a evenimentelor rutiere în care sunt implicate vehicule electrice, organizată la Sarichioi (GALERIE FOTO)
Peste 100 de persoane au participat, vineri, în satul Sarichioi, județul Tulcea, la un eveniment organizat de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ), în colaborare cu o firmă distribuitoare de vehicule electrice, pentru prevenirea evenimentelor rutiere în care sunt implicate aceste mijloace de deplasare. Reprezentanta IPJ Tu
REPORTAJ Mureș: Sovata, sold-out la cazări pentru Festivalul Dovleacului, 2.000 de bostani cumpărați pentru școli (GALERIE FOTO)
Ediția a XI-a a Festivalului Dovleacului de la Sovata a debutat vineri cu o paradă la care au participat husari și elevii urbei, în ritmuri de fanfară, evenimentul din extrasezon fiind estimat să atragă zeci de mii de turiști și să transforme stațiunea mureșeană într-un adevărat pol al distracției și tradiției de toamnă.
Oameni politici, diplomați și elevi - la ceremonia de comemorare a victimelor Holocaustului din România (GALERIE FOTO)
Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România ''Elie Wiesel'' a organizat vineri, la Memorialul Victimelor Holocaustului din București, ceremonia anuală de comemorare. Cu acest prilej,
Galați: Firmele care modernizează Faleza Dunării, amendate cu 100.000 de lei de Garda de Mediu
Garda de Mediu Galați a amendat cu 100.000 de lei firmele care execută lucrările de modernizare a Falezei Dunării, în urma unui control în care au fost constatate nereguli privind organizarea șantierului, depozitarea materialelor și respectarea condițiilor prevăzute în acordul de mediu, informează, vineri, instituția. Control
Bihor: Intervenții ale pompierilor la 760 de incendii de vegetație în acest an, cu 36% mai multe față de 2025
Pompierii bihoreni au intervenit în acest an la 767 de incendii de vegetație uscată până la 8 octombrie, cu peste 36% mai multe decât în aceeași perioadă a anului precedent, cele mai multe fiind provocate de neglijența umană, autorii fiind însă dificil de identificat, iar amenzile, aproape inutile, a declarat vineri, în conferință
Continuă operațiunile de stingere a incendiului din Parcul Național Domogled - Valea Cernei
Aproximativ 160 de pompieri, salvamontiști, piloți, jandarmi, silvicultori și reprezentanți ai altor structuri implicate în gestionarea situațiilor de urgență au intervenit joi pentru localizarea și lichidarea focarelor active de incendiu care au cuprins vegetația uscată și fondul forestier din Parcul Național Domogled - Valea Cernei. &#
Gorj: Grupul 5 de la Termocentrala Turceni, oprit luni din cauza unei avarii, a fost pus în funcțiune
Grupul 5 de la Termocentrala Turceni din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO), oprit luni din cauza unei avarii, a fost pus în paralel în Sistemul Energetic Național (SEN) vineri la prânz, au declarat, pentru AGERPRES, reprezentanții companiei. Este singurul grup care mai funcționează la Termocentrala Turceni, iar avari









