Relațiile bazate pe răbdare, încredere și empatie construite în cadrul familiilor, al școlii și al comunităților reprezintă cel mai puternic factor de protecție împotriva pericolelor cu care se pot confrunta copiii și adolescenții, a declarat vineri partenera de viață a președintelui Nicușor Dan, Mirabela Grădinaru, cu ocazia lansării campaniei de prevenire a adicțiilor 'Prevenția începe în relație'.
Potrivit acesteia, copiii au nevoie de iubire necondiționată, de acceptare și de siguranță, să știe că există un adult care să îi asculte, fără să îi judece.
'Prevenția nu începe cu o statistică, nu începe cu o interdicție, nu începe într-un raport. Prevenția începe atunci când un copil se simte ascultat, atunci când un adolescent simte că este înțeles. (...) Prevenția începe în relația dintre copil și părinte, în relația dintre elev și profesor, profesorul care observă, care ascultă și care este prezent atunci când apare o dificultate și în comunitățile care nu întorc privirea atunci când un copil are nevoie de ajutor, ci aleg să fie parte din soluție', a subliniat Mirabela Grădinaru, în cadrul evenimentului desfășurat la Palatul Cotroceni.
Ea a menționat că, la începutul acestui an, au avut primele discuții între reprezentanți ai Asociației Zi de bine, ai Ministerului Sănătății, ai Organizației Mondiale a Sănătății și ai Administrației Prezidențiale privind necesitatea unei abordări coordonate în prevenirea adicțiilor.
'Astăzi, aceste demersuri capătă o formă concretă prin lansarea primei campanii de prevenție a adicțiilor realizată de Asociația Zi de bine, cu susținerea Organizația Mondiale a Sănătății din România și a Ministerului Sănătății, la inițiativa Administrației Prezidențiale, prin proiectul 'România în lumină'. La baza acestei campanii stă un mesaj simplu, dar foarte puternic: prevenția începe în relație', a transmis Grădinaru.
Mirabela Grădinaru a menționat că, la fel ca orice părinte, își dorește tot ce este mai bun pentru cei doi copii ai ei.
'Îmi doresc să fie sănătoși, să fie în siguranță, să aibă încredere în ei și să își găsească locul în lume. Dar, la fel ca mulți părinți din această țară, am și foarte multe temeri și nu mă tem doar de pericolele vizibile, mă tem ca ai mei copii să nu se simtă singuri, să nu se simtă neînțeleși, să nu creadă într-un moment greu că nu au pe cineva căruia să îi poată spune ce simt. De foarte multe ori, vulnerabilitatea începe exact acolo, în lipsa unei relații în care copilul se simte văzut, ascultat și înțeles', a explicat ea.
Conform acesteia, adolescenții sunt expuși zilnic unor provocări care apar cu o viteză pe care nicio altă generație nu a experimentat-o până acum, iar părinții, la rândul lor, au nevoie de sprijin și de validare.
'Părinții au nevoie să fie ascultați, nu doar judecați. Oricine este părinte cunoaște întrebările care apar uneori, chiar și în cele mai liniștite zile pe care le avem: Oare procedez bine? Oare am greșit? Oare am făcut tot ce puteam face? Sunt un părinte bun? Nimeni nu poate răspunde la toate aceste întrebări, dar specialiștii ne pot oferi repere, ne pot ajuta să înțelegem mai bine ce trăiesc copiii noștri și să ne regăsim încrederea atunci când ne simțim pierduți. Relația dintre părinte și copil nu vine cu instrucțiuni perfecte sau nu avem o rețetă pe care să o putem da de la unul la celălalt. Este un proces continuu de învățare', a evidențiat Mirabela Grădinaru.
Evenimentul de la Palatul Cotroceni a reunit adolescenți, părinți, profesori, psihologi și specialiști în adicții, alături de reprezentanți ai instituțiilor publice și ai societății civile. Campania lansată de Asociația Zi de BINE face parte din proiectul 'România în Lumină' desfășurat de Administrația Prezidențială.
Campania 'Prevenția începe în relație' este construită în jurul relațiilor din viața adolescenților, pornind de la o concluzie susținută de cercetare și de ghidurile internaționale: cel mai puternic factor de protecție împotriva consumului și a dependențelor comportamentale nu este frica, ci relația. AGERPRES/(A, AS - redactor: Irinela Vișan, editor: Claudia Stănescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Foto: Mihai POZIUMSCHI / AGERPRES FOTO










