Participanții la protestul de marți din Piața Victoriei au forțat dispozitivul de jandarmi și au blocat traficul rutier pe șoseaua Pavel D. Kiseleff, a anunțat Jandarmeria Capitalei.

'Subliniem faptul că acest comportament este de natură să îi pună pe participanții la adunarea publică înșiși în pericol și să afecteze drepturile celorlalți cetățeni ai Capitalei și climatul de ordine publică, afectând, deopotrivă, și rutele de deplasare ale autospecialelor cu regim prioritar (ambulanța, pompierii), precum și mijloacele de transport în comun', a transmis Jandarmeria Capitalei într-un comunicat remis AGERPRES.

Jandarmii fac apel către participanți la calm și cooperare cu forțele de ordine, pentru desfășurarea în condiții de siguranță a adunării publice.

Totodată, Brigada Rutieră a Capitalei a anunțat că a dispus restricționarea traficului rutier pe șoseaua Pavel Kiseleff, dinspre Str. Arh. Ion Mincu către Piața Victoriei, Str. Monetăriei, dinspre Bd. Ion Mihalache către șoseaua Pavel Kiseleff și pe Bd. Aviatorilor, dinspre Statuia Aviatorilor către Piața Victoriei.

Pentru evitarea zonelor afectate de restricțiile de circulație, Brigada Rutieră recomandă conducătorilor auto să utilizeze rute alternative, să respecte indicațiile polițiștilor rutieri aflați în teren și să manifeste prudență sporită în deplasare.

De asemenea, le recomandă șoferilor să evite, pe cât posibil, deplasarea către zona Piața Victoriei și să își planifice din timp traseul, având în vedere posibilitatea instituirii unor restricții suplimentare, în funcție de evoluția situației. AGERPRES/(AS - redactor: Mihai Stoica, editor: Antonia Niță, editor online: Anda Badea)