Polițiștii rutieri au constatat, sâmbătă, 130 de infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice, fiind reținute 549 permise de conducere, dintre care 133 pentru viteză și 71 pentru consum de alcool, fiind și retrase 377 de certificate de înmatriculare.
Potrivit unui comunicat al IGPR transmis, duminică, AGERPRES, polițiștii au intervenit sâmbătă la 3.200 de solicitări ale cetățenilor și au fost constatate peste 9.400 de fapte contravenționale.
Ei au acționat, la nivel național, pentru a preveni faptele antisociale, organizând 451 de acțiuni și au intervenit la 3.251 de evenimente, dintre care 2.801 au fost sesizate de cetățeni prin 112.
De asemenea, au fost depistate 10 persoane urmărite național și internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 48 de măsuri preventive.
Pentru alte nereguli constatate, polițiștii au aplicat 9.448 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 4.267.673 de lei.
Tot sâmbătă, în cadrul acțiunii BLOCADA, organizată din dispoziția conducerii Ministerului Afacerilor Interne, pentru prevenirea/ combaterea unor situații de risc și menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică, dispozitivele curente au fost suplimentate. Astfel, la nivel național, peste 3.000 de polițiști și jandarmi au acționat, în sistem integrat, pentru asigurarea unui climat de ordine publică, prevenirea faptelor cu violență, prevenirea traficului și consumului de droguri, precum și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, menționează sursa citată.
Au fost organizate 408 de filtre, în cadrul activităților desfășurate, fiind verificate 7.526 de autovehicule și legitimate 11.755 persoane.
Acțiunile pentru prevenirea accidentelor de circulație și creșterea siguranței în trafic au continuat, fiind efectuate 3.326 de testări cu dispozitive etilotest/ alcooltest și 101 cu aparatele din dotare pentru depistarea conducătorilor aflați sub influența substanțelor psihoactive. AGERPRES/(AS - redactor: Livia Popescu, editor: Florin Marin, editor online: Irina Giurgiu)
IGPR: 549 permise de conducere reținute sâmbătă; 71 pentru consum de alcool și 133 pentru exces de viteză

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Mureș: 40 de persoane - evacuate dintr-un centru pentru vârstnici din Sighișoara, în urma unui incendiu
Un număr de 40 de persoane s-au evacuat sau au fost evacuate, duminică, dintr-un centru cu destinație socială pentru îngrijirea persoanelor vârstnice din Sighișoara, în urma izbucnirii unui incendiu la imobilul situat pe strada Justiției, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Mureș. 'în imobil se aflau 40 de pers
Constanța: Resturi de dronă, neutralizate în Marea Neagră
Specialiști ai Forțelor Navale Române din cadrul Ministerului Apărării Naționale (MApN) au neutralizat, duminică dimineața, în Marea Neagră, resturi de dronă găsite de polițiștii de frontieră în ziua precedentă. Potrivit MApN, polițiștii de frontieră ai Gărzii de Coastă au solicitat, sâmbătă, lucrătorilor MApN verificarea unui obiect pl
Infotrafic: Transporturi agabaritice de la Vama Borș spre județul Argeș și de la Agigea spre Tulcea, în cursul nopții
Două transporturi agabaritice se vor pune în mișcare în cursul nopții de duminică spre luni, de la Vama Borș spre Dedulești (Argeș) și de la Agigea spre Văcăreni (Tulcea), anunță Centrul Infotrafic. Conform unui comunicat transmis, duminică, AGERPRES, cele două camioane vor avea următoarele trasee: - PTF Borș II - A3 - DEX 16 - DN 1Y
Vreme caldă în București până marți; apoi se va răci accentuat
Vremea se va menține caldă în Capitală până marți, însă ulterior se va răci accentuat, cerul va fi temporar noros și vor fi condiții pentru averse slabe, potrivit prognozei speciale emisă de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Potrivit meteorologilor, în intervalul 21 septembrie ora 10:00 - 22 septembrie ora 09:00, temperatur
Mureș: O persoană a suferit un atac de panică, în urma unui incendiu
O persoană din satul Sărmașu, județul Mureș, a suferit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, un atac de panică după un incendiu în timpul căruia au ars două anexe gospodărești și 20 de păsări au murit. Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Mureș a intervenit pentru stingerea incendiului cu două autospeciale cu apă și spumă și cu un e
Prahova: Un tânăr a decedat și alți doi au fost răniți într-un accident în comuna Puchenii Mari
Un tânăr de 19 ani a decedat și alți doi au fost răniți, sâmbătă seară, într-un accident rutier care a avut loc în comuna prahoveană Puchenii Mari, sat Moara. Un autoturism în care se aflau trei persoane a ieșit în afara părții carosabile, două dintre ele rămânând prinse între fiarele conto
Sibiu: Trafic blocat pe DN 14 în urma unui accident între o mașină și o căruță; sunt două victime
Doi bărbați au fost răniți într-un accident produs, sâmbătă seara, între un autoturism și o căruță, pe DN 14, traficul rutier în zonă fiind blocat total, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Sibiu. Potrivit sursei citate, cele două victime se aflau în atelajul hipo. 'Din primele ce
Sibiu: Un bărbat de 70 de ani, rătăcit în zona Vârful Netedul, recuperat de salvamontiști
Salvamontiștii din Sibiu au intervenit, sâmbătă seara, pentru recuperarea unui turist în vârstă de 70 de ani, care s-a rătăcit în zona situată sub Vârful Netedul. Potrivit reprezentanților Salvamont Sibiu, bărbatul a fost identificat de salvatorii montani într-o zonă cu jneapăn, unde ajunsese epuizat și nu m









