Un pui de câine a fost salvat, luni seara, de pompierii bihoreni, după ce a căzut într-o fântână din curtea unei gospodării din localitatea Sânlazăr, comuna Chișlaz.

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) 'Crișana', un echipaj al Detașamentului de Pompieri Marghita a fost solicitat prin 112, în jurul orei 20:10, pentru salvarea animalului.

'La sosirea pompierilor, cățelul se afla pe luciul apei, sprijinit pe bucăți de plastic, într-o fântână adâncă de aproximativ șapte metri și cu un diametru de circa 90 de centimetri. Unul dintre pompieri, asigurat de colegii săi și folosind echipamente specifice misiunilor de salvare, a coborât în fântână și a evacuat animalul în siguranță. Cățelul a fost predat teafăr proprietarilor', au informat reprezentanții ISU.

Pompierii bihoreni recomandă proprietarilor să mențină fântânile și puțurile permanent acoperite cu capace solide și bine fixate și să le împrejmuiască astfel încât accesul copiilor și animalelor să fie împiedicat.

De asemenea, elementele de protecție și construcția trebuie verificate periodic.

ISU 'Crișana' atrage atenția că nu trebuie încercată coborârea în fântâni sau puțuri pentru salvarea persoanelor ori animalelor, întrucât în astfel de spații poate exista o concentrație insuficientă de oxigen sau se pot acumula gaze toxice ori asfixiante, care pot provoca pierderea rapidă a cunoștinței. Alte riscuri sunt surparea pereților, desprinderea unor elemente constructive, alunecarea și imposibilitatea autoevacuării.

În cazul unor astfel de incidente, cetățenii sunt sfătuiți să apeleze imediat numărul unic de urgență 112 și să lase intervenția în seama personalului specializat. AGERPRES/(AS - redactor: Eugenia Pașca, editor: Irina Poenaru, editor online: Andreea Lãzãroiu, editor online: Andreea Lãzãroiu)