Un șofer de 32 de ani care nu a oprit la semnalele polițiștilor a fost urmărit în trafic, a lovit o autospecială de Poliție și a fost prins după ce polițiștii au tras focuri de armă în pneurile mașinii sale, a informat, marți, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Teleorman.
Incidentul a avut loc luni seara, în jurul orei 20:00.
'Aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Turnu Măgurele au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism, însă conducătorul auto nu s-a conformat, continuându-și deplasarea. Polițiștii au pornit în urmărirea acestuia, solicitând totodată și sprijinul colegilor din zonă. În timp ce se aflau în urmărirea autoturismului, după ce în repetate rânduri șoferul a fost somat să oprească, polițiștii au luat hotărârea de a folosi dispozitivul Spike Strip, fapt pentru care una din autospecialele aflate în urmărire a depășit autoturismul în cauză, cu scopul de a se deplasa în următoarea localitate, pentru a instala echipamentul. În momentul în care polițiștii se deplasau către prima localitate, fiind în depășirea unui participant la trafic, autoturismul urmărit ar fi accelerat și ar fi acroșat în partea din spate autospeciala Poliției', a precizat IPJ Teleorman.
Conform sursei citate, urmărirea a fost continuată de către celelalte autospeciale de poliție, iar polițiștii au folosit armamentul din dotare, executând focuri de avertisment și ulterior foc în pneurile autoturismului și reușind, astfel, să-l oprească.
Conducătorul auto a fost identificat ca fiind un tânăr din municipiul Turnu Măgurele, în vârstă de 32 de ani. Acesta a fost testat pentru consumul de băuturi alcoolice și substanțe interzise, rezultatele fiind negative.
Șoferul a fost reținut și va fi cercetat penal pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia. AGERPRES/(AS - redactor: Cornelia Dumitru, editor: Tina Dumitrescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Teleorman: Șofer oprit de polițiști cu focuri de armă, după o urmărire în trafic

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Buzău: Bărbat accidentat mortal în timp ce se afla pe marginea drumului, în apropierea autoturismului său
Descoperă lumea prin imagini de impact
Arad: Zona istorică a orașului Sântana, modernizată cu 19,5 milioane de lei
Zona istorică a orașului Sântana, care include trei parcuri, va fi modernizată în următorii doi ani printr-un proiect cu o finanțare totală de 19,5 milioane de lei, cea mai mare parte a sumei provenind de la Uniunea Europeană. Primarul orașului, Daniel Tomuța, a declarat joi, pentru AGERPRES, că șase companii s-au înscris la
Harghita: Peste 450 de apeluri privind prezența urșilor, de două ori mai multe decât în 2025
Numărul apelurilor la 112 prin care este semnalată prezența urșilor în apropierea zonelor locuite din județul Harghita este de peste două ori mai mare decât cel înregistrat în aceeași perioadă a anului trecut, arată datele Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Harghita, transmise la solicitarea AGERPRES. Sursa cita
Buzău: DRDP amenajează un pod provizoriu la Nehoiu, etapă înaintea construirii unui pod nou pe DN10
Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Buzău a anunțat demararea lucrărilor la podul de pe DN 10, în localitatea Nehoiu, proiect de investiții care va debuta cu amenajarea unui pod provizoriu ce va asigura traficul pe drumul de legătură între județele Buzău și Brașov. 'Ordinul de începere intră în vigoare &i
Gorj: Se acționează cu material antiderapant pe Translapina, între Rânca și Obârșia Lotrului
Drumarii acționează, joi dimineață, cu material antiderapant pe DN 67C - Translapina, între Rânca și Obârșia Lotrului, informează reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Craiova.
MApN: Dronă aeriană prăbușită în apropierea localității Solca din județul Suceava
Sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale a detectat, joi dimineața, o țintă aeriană care a pătruns în spațiul aerian național prin nordul județului Botoșani, a evoluat timp de aproximativ patru minute în spațiul aerian național, după care s-a prăbușit în apropierea localității Solca, județul Suceava, fără a produce victime s
MApN: Dronă detectată când a pătruns în spațiul aerian național prin nordul județului Botoșani
Sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale a detectat, joi dimineața, o țintă aeriană care evolua pe teritoriul Ucrainei, în apropierea graniței cu România, în zona de nord a județului Botoșani, și care, ulterior, conform semnalelor radar, a pătruns în spațiul aerian național. Potrivit unui comuni
Botoșani: Mesaj RO-ALERT emis de autorități privind o posibilă incursiune de drone
Autoritățile au emis, joi dimineață, o avertizare RO-ALERT pentru populație, pe fondul unei posibile incursiuni de drone pe teritoriul județului. Alerta a fost emisă la ora 6:31. 'RO-ALERT: Alertă Extremă. Alarmă aeriană (posibilă incursiune de drone). Păstrați-vă calmul! Adăpostiți-vă în beciuri sau adăposturi de prot









