O dronă a fost doborâtă în spaţiul aerian naţional de către un pilot român de F-16. Drona a fost doborâtă într-o zonă agricolă, între Padina și Pogoanele, în judeţul Buzău. UPDATE ORA 22:14 Dronă doborâtă la Buzău/ Parchetul General: Drona era de tip Shahed Drona doborâtă vineri de un avion F-16 pilotat de un militar român în zona Padina din județul Buzău era de tip Shahed, informează Parchetul General într-un comunicat de presă. Fragmentele rezultate în urma doborârii aeronavei au fost identificate pe un teren situat pe DJ 203E, între comuna Padina, județul Buzău, și satul Tovărășia, județul Ialomița. UPDATE ORA 20.56 Dronă doborâtă la Buzău/ MApN: Cazul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești Ministerul Apărării Naționale a informat vineri seara că echipele MApN aflate în teren au identificat zonele de impact rezultate în urma interceptării dronei de către o aeronavă F-16 a Forțelor Aeriene Române. Astfel, resturi din dronă și din racheta interceptoare au fost identificate în zona Padina, județul Buzău, iar un crater și rămășițe ale unei rachete aer-aer în zona Tătaru, județul Brăila. Nu s-au înregistrat victime și nici pagube materiale. Perimetrele au fost securizate, iar elementele rezultate au fost ridicate în vederea expertizării, a informat MApN, într-un comunicat transmis AGERPRES. Conform sursei citate, cazul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești. UPDATE ORA 18.47 Buzău: Mai multe elemente ce par a proveni de la drona doborâtă, descoperite în zona Padina; nu au înscrisuri Prefectul judeţului Buzău, Leonard Dimian, a informat că în zona Padina au fost descoperite mai multe elemente care par a proveni de la drona doborâtă vineri de o aeronavă F-16 a Forţelor Aeriene Române din Baza 86 Aeriană de la Feteşti. Pe elementele descoperite nu se pot distinge înscrisuri, a precizat prefectul. "Au fost găsite nişte bucăţi mici ce par a fi din drona doborâtă de avioanele de vânătoare. Sunt nişte elemente din care nu poţi trage nicio concluzie, nu au înscrisuri pe ele, nu au absolut nimic din care să zici că ţi-ai putea forma o părere. Par din polistiren grafitat sau din fibră de carbon, ceva componente mai mari, dar nu vă imaginaţi că sunt foarte mari, 20 - 30 de centimetri cel mai mare element. Au fost găsite vreo 10 - 15 bucăţi, dar pe o suprafaţă foarte mare, cred că au fost pulverizate în momentul în care proiectilul a lovit drona", a declarat, pentru AGERPRES, prefectul Leonard Dimian. Foto: (c) ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO UPDATE ORA 16.19 Reprezentanţii MApN neagă că drona ar fi zburat deasupra unor baze militare Reprezentanţii MApN au negat informaţiile vehiculate în spaţiul public potrivit cărora drona doborâtă vineri ar fi zburat deasupra sau în apropierea unor baze militare. În timpul unei conferinţe de presă, şeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiţă Vlad, a fost întrebat de un jurnalist dacă drona a zburat deasupra unor baze militare din România, reprezentantul presei aducând ca argument o hartă cu traseul aparatului. UPDATE ORA 15.34 MApN: Avioanele italiene au tras asupra dronei, dar nu au lovit ţinta Reprezentanţii MApN au declarat vineri că, înainte ca drona să fie doborâtă de o aeronavă F-16 a Forţelor Aeriene Române, un avion Eurofighter Typhoon ale Forţelor Aeriene Italiene a tras cu o rachetă în direcţia dronei, dar nu a lovit ţinta. O aeronavă F-16 a Forţelor Aeriene Române, decolată de la Baza 86 Aeriană de la Feteşti, a doborât o dronă vineri cu o rachetă, la peste o oră după pătrunderea în spaţiul aerian naţional, lovirea având loc deasupra unei zone nelocuite, în apropiere de localitatea Padina din judeţul Buzău, după ce aparatul străin a fost monitorizat pe durată traseului său. UPDATE ORA 14.48 Dronă doborâtă la Buzău/Oana Ţoiu: Securitatea consolidată este calea către pace la graniţa noastră Calea către o securitate consolidată este calea către pace la graniţa României, a transmis, vineri, pe X, ministrul interimar de Externe, Oana Ţoiu. "Astăzi, la 11:02, un pilot român de pe o aeronavă militară F-16 a doborât o dronă care a intrat în spaţiul nostru aerian fără autorizaţie - este prima dată când o dronă a fost interceptată şi distrusă în spaţiul aerian naţional. Interceptarea a avut loc deasupra unei zone nepopulate din Judeţul Buzău", a amintit ea. UPDATE ORA 12:49 Dronă doborâtă în Buzău/Șeful SMAp: România are militari pregătiți, capabili să ia deciziile potrivite în momente dificile Drona care a pătruns în spațiul aerian al României a fost identificată, urmărită și doborâtă de un pilot român de F-16, în deplină conformitate cu procedurile aplicabile și cadrul legal, a transmis, vineri, șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad. Foto: Prefectura Buzău ''Militarii Forțelor Aeriene Române au demonstrat, încă o dată, că sunt pregătiți să acționeze atunci când misiunea o cere. Drona care a pătruns în spațiul aerian al României a fost identificată, urmărită și doborâtă de un pilot român de F-16, în deplină conformitate cu cadrul legal și procedurile aplicabile. În spatele acestei intervenții se află ore nesfârșite de pregătire, profesionalism și o echipă întreagă care veghează permanent la siguranța spațiului nostru aerian. Siguranța cetățenilor României este mai presus de orice alt considerent și va rămâne întotdeauna criteriul care ne ghidează fiecare decizie și fiecare acțiune. Le mulțumesc tuturor militarilor implicați - piloți, controlori de trafic aerian, operatori radar, tehnicieni și tuturor celor care au contribuit la desfășurarea acestei misiuni'', a scris generalul Vlad, pe Facebook.