Noua biserică a Schitului Vârtop din Munții Apuseni, aparținând de Mănăstirea Izbuc, a găzduit prima slujbă oficiată după finalizarea construcției și ceremoniile dedicate sărbătorii Sfântului Ilie, evenimente la care au participat sute de credincioși din Bihor și din alte județe.
Potrivit unui comunicat al Episcopiei ortodoxe, prima liturghie în noua biserică a Schitului Vârtop a fost oficiată duminică de episcopul Oradiei, Sofronie, în prezența a sute de credincioși și a unor reprezentanți ai autorităților centrale și locale. Corul 'Solemnis' din Satu Mare a susținut răspunsurile liturgice, iar credincioși din Petrova (Maramureș) au interpretat pricesne și rugăciunea 'Tatăl nostru' în limba ucraineană.
Ceremonia a marcat începutul activității religioase în noul lăcaș de cult, situat la peste 1.100 de metri altitudine în Munții Apuseni, având hramurile 'Schimbarea la Față a Domnului' și 'Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla'.
Episcopul Sofronie a exemplificat credința celor doi orbi care Îi cer lui Hristos vindecarea, arătând că, deși Îl numesc 'Fiul lui David', ei recunosc în El mai mult decât un simplu om, pe Mesia care are puterea de a le reda vederea.
'Cine poate vindeca de orbire? Doar Cel Care este Lumină. Iar Lumina lumii este Dumnezeu! Chiar dacă orbii nu Îl mărturisesc explicit ca 'Fiul lui Dumnezeu', ei arată prin credința lor că înțeleg că s-au întâlnit cu Mesia. (...) Dumnezeu este Iubire. Lui Dumnezeu Îi este milă de oameni. El nu vrea sclavi, așa cum vrea diavolul! Diavolul nu are prieteni, numai sclavi. Dumnezeu creează din Iubire, salvează din Iubire și mântuiește prin Iubire', a spus ierarhul eparhiei.
La final, episcopul Sofronie i-a felicitat pe arhimandritul Mihail Tărău, obștea Mănăstirii Izbuc și pe cei care au contribuit la ridicarea noii biserici, exprimându-și speranța că Schitul Vârtop va deveni un important loc de rugăciune și reculegere în Munții Apuseni.
Luni, de sărbătoarea Sfântului Ilie, programul a continuat conform tradiției de la Schitul Vârtop, fiind oficiate slujbele pentru sfințirea apei, Acatistul Sfântului Ilie, Sfânta Liturghie și Sfântul Maslu, în prezența unui sobor format din aproximativ 30 de preoți, condus de arhimandritul Mihail Tărău, starețul Mănăstirii Izbuc și responsabilul pentru mănăstirile și schiturile din Episcopia Oradiei.
Noua biserică a fost ridicată la inițiativa episcopului Sofronie, fiind realizată după modelul ctitoriei voievodale a Mănăstirii Govora, unul dintre cele mai reprezentative monumente ale arhitecturii bisericești românești.
Schitul a fost înființat în 2010, iar lucrările de construcție, de la biserica provizorie din lemn la actualul lăcaș de zid, s-au realizat sub coordonarea starețului Mănăstirii Izbuc, arhimandritul Mihail Tărău. Piatra de temelie a fost pusă în 2011, lucrările au început în 2022, iar în prezent edificiul este pregătit pentru etapa picturii interioare în frescă și pentru realizarea fațadei exterioare.
Schitul Vârtop este situat în stațiunea Vârtop, comuna Câmpani, iar Mănăstirea Izbuc se află în satul Călugări, comuna Cărpinet, la poalele Munților Codru-Moma. Cele două așezăminte sunt despărțite de aproximativ 40 de kilometri.
Mănăstirea Izbuc este cel mai vechi și mai important așezământ monahal ortodox din județul Bihor. Numele mănăstirii provine de la izvorul carstic intermitent ('izbuc') aflat în incinta sa, un fenomen natural rar, cunoscut încă din vechime și asociat de credincioși cu proprietăți tămăduitoare. Locul era cunoscut încă din trecut sub denumirea 'La Călugări', ceea ce atestă existența unei vechi vetre monahale.
Actuala mănăstire a fost întemeiată în 1928, la inițiativa episcopului Roman Ciorogariu, inspirat de propunerea geografului Simion Mehedinți, iar ansamblul a fost ridicat între anii 1928 și 1930. Așezământul a trecut prin momente dramatice în timpul și după cel de-Al Doilea Război Mondial, când aproape întreaga obște a fost ucisă în urma unui atac, însă viața monahală a fost reînviată începând cu anul 1954.
În prezent, Mănăstirea Izbuc este unul dintre cele mai importante locuri de pelerinaj din vestul României, atrăgând anual zeci de mii de credincioși, în special la sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului. AGERPRES/(AS - redactor: Eugenia Pașca, editor: George Onea, editor online: Ady Ivaşcu)
Bihor: Noua biserică de la Schitul Vârtop, inaugurată în prezența credincioșilor din mai multe județe

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Buzău: Bărbat accidentat mortal în timp ce se afla pe marginea drumului, în apropierea autoturismului său
Descoperă lumea prin imagini de impact
Arad: Zona istorică a orașului Sântana, modernizată cu 19,5 milioane de lei
Zona istorică a orașului Sântana, care include trei parcuri, va fi modernizată în următorii doi ani printr-un proiect cu o finanțare totală de 19,5 milioane de lei, cea mai mare parte a sumei provenind de la Uniunea Europeană. Primarul orașului, Daniel Tomuța, a declarat joi, pentru AGERPRES, că șase companii s-au înscris la
Harghita: Peste 450 de apeluri privind prezența urșilor, de două ori mai multe decât în 2025
Numărul apelurilor la 112 prin care este semnalată prezența urșilor în apropierea zonelor locuite din județul Harghita este de peste două ori mai mare decât cel înregistrat în aceeași perioadă a anului trecut, arată datele Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Harghita, transmise la solicitarea AGERPRES. Sursa cita
Buzău: DRDP amenajează un pod provizoriu la Nehoiu, etapă înaintea construirii unui pod nou pe DN10
Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Buzău a anunțat demararea lucrărilor la podul de pe DN 10, în localitatea Nehoiu, proiect de investiții care va debuta cu amenajarea unui pod provizoriu ce va asigura traficul pe drumul de legătură între județele Buzău și Brașov. 'Ordinul de începere intră în vigoare &i
Gorj: Se acționează cu material antiderapant pe Translapina, între Rânca și Obârșia Lotrului
Drumarii acționează, joi dimineață, cu material antiderapant pe DN 67C - Translapina, între Rânca și Obârșia Lotrului, informează reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Craiova.
MApN: Dronă aeriană prăbușită în apropierea localității Solca din județul Suceava
Sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale a detectat, joi dimineața, o țintă aeriană care a pătruns în spațiul aerian național prin nordul județului Botoșani, a evoluat timp de aproximativ patru minute în spațiul aerian național, după care s-a prăbușit în apropierea localității Solca, județul Suceava, fără a produce victime s
MApN: Dronă detectată când a pătruns în spațiul aerian național prin nordul județului Botoșani
Sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale a detectat, joi dimineața, o țintă aeriană care evolua pe teritoriul Ucrainei, în apropierea graniței cu România, în zona de nord a județului Botoșani, și care, ulterior, conform semnalelor radar, a pătruns în spațiul aerian național. Potrivit unui comuni
Botoșani: Mesaj RO-ALERT emis de autorități privind o posibilă incursiune de drone
Autoritățile au emis, joi dimineață, o avertizare RO-ALERT pentru populație, pe fondul unei posibile incursiuni de drone pe teritoriul județului. Alerta a fost emisă la ora 6:31. 'RO-ALERT: Alertă Extremă. Alarmă aeriană (posibilă incursiune de drone). Păstrați-vă calmul! Adăpostiți-vă în beciuri sau adăposturi de prot









