Minorii trebuie să dețină, pentru a călători în străinătate, pașaport sau un act de identitate acceptat în țara de destinație, indiferent dacă destinația este într-un stat din spațiul Schengen sau în afara acestuia, precizează joi Poliția de Frontieră.
Certificatul de naștere nu reprezintă document de călătorie și nu poate fi utilizat pentru trecerea frontierei.
'În situațiile în care minorul călătorește doar cu unul dintre părinți, este necesară, de regulă, declarația de acord a celuilalt părinte, autentificată de notar. Documentul poate avea o valabilitate de până la trei ani și trebuie prezentat în original polițistului de frontieră. O copie sau o fotografie a declarației nu înlocuiește documentul original', arată sursa citată.
Legislația prevede și situații în care declarația nu este necesară, precum exercitarea exclusivă a autorității părintești de către unul dintre părinți, decesul celuilalt părinte sau existența unei hotărâri judecătorești prin care acordul acestuia este suplinit.
'În cazul în care minorul călătorește însoțit de o altă persoană decât părinții sau reprezentantul legal, pe lângă documentele de călătorie valabile și extrasul de cazier judiciar pentru însoțitor, este necesară și declarația autentificată a părinților sau a reprezentantului legal. Reamintim cu această ocazie faptul că nu mai este nevoie ca însoțitorul să aibă asupra sa, în format fizic, certificatul de cazier judiciar, polițiștii de frontieră având posibilitatea de a-l verifica electronic, la momentul controlului', subliniază IGPF.
Potrivit prevederilor legale în vigoare, minorii români care au împlinit vârsta de 16 ani pot călători neînsoțiți în străinătate, cu acordul părinților exprimat prin declarație autentificată. Dacă aceștia au domiciliul sau reședința în statul de destinație, pot călători singuri fără a mai fi necesară această declarație.
Poliția de Frontieră Română recomandă părinților și reprezentanților legali să verifice din timp valabilitatea documentelor de călătorie și, atunci când este cazul, să se asigure că dețin toate documentele prevăzute de lege. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Alexandru Florea, editor: Antonia Niță, editor online: Simona Aruştei)
IGPF: Pentru călătoria în străinătate minorii trebuie să dețină un document de călătorie - pașaport sau un act de identitate

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bihor: Primăria Oradea pregătește investiții de peste 59 de milioane de lei în energie verde
Municipiul Oradea pregătește noi investiții în producerea și stocarea energiei regenerabile, cu o valoare totală de aproape 60 de milioane de lei, fără TVA, cele două proiecte vizând instalarea de panouri fotovoltaice și sisteme de stocare la cinci obiective publice, respectiv o capacitate de stocare de 40,13 MWh în Episcopia Bihor, a informat joi Biroul de
Brașov: Asociația Comitetelor Olimpice Europene se declară mulțumită de stadiul și nivelul pregătirilor pentru FOTE
Șefii Comitetelor Olimpice din țările participante la Festivalul Olimpic al Tineretului European 2027 sunt mulțumiți de ritmul în care avansează pregătirile la Brașov și orașele care vor găzdui evenimentul, a declarat, joi, Damir Stajner, șeful Comisiei de Coordonare pentru organizarea evenimenului din partea Asociației Comitetelor Olimpice Europene (EOC), care a subli
Covasna: Diplomația română la Viena - de la contacte economice și AI, la diaspora și bujori
Andrea Amza-Andras, care asigură interimar conducerea Ambasadei României în Austria și care a fost invitată la Festivalul MindFormers de la Sfântu Gheorghe, a declarat, pentru AGERPRES, că diplomația contemporană nu înseamnă doar reprezentare și transmiterea unor mesaje între state, ci și crearea unor contexte și platforme de conexiuni &
Tulcea: Focare de variolă ovină, în exploatații din Murighiol
Tulcea: Focare de variolă ovină, în exploatații din Murighiol
VIDEO REPORTAJ Timiș: Expoziția 'Cinci hectare' - de la povestea pâinii până la riscurile asumate de micii producători agricoli
VIDEO REPORTAJ Timiș: Expoziția 'Cinci hectare' - de la povestea pâinii până la riscurile asumate de micii producători agricoli
Buzoianu: Am solicitat Prefecturilor Ilfov și București instituirea stării de alertă pentru arderile ilegale de deșeuri
Buzoianu: Am solicitat Prefecturilor Ilfov și București instituirea stării de alertă pentru arderile ilegale de deșeuri
ANPIS: Alocația de plasament se acordă și după 18 ani dacă tânărul își continuă studiile sau la cerere
Alocația de plasament se va acorda și după vârsta de 18 ani dacă tânărul își continuă studiile sau la cerere, pe o perioadă de tranziție de până la doi ani. Potrivit Agenției Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS), noile reglementări incluse în Procedura de stabilire și plată a alocației de plasament, a indemnizației
Bihor: Oradea găzduiește, în premieră, finala națională 'Școala de Gust 2026'; 15 echipe din 7 județe
Județul Bihor va găzdui, în premieră, pe 3 octombrie, finala națională a Campionatului Școlilor de Bucătari 'Școala de Gust 2026', cu 30 de elevi din șapte județe. Competiția, desfășurată sub egida Worldchefs - World Association of Chefs' Societies va avea loc la Colegiul Tehnic 'Traian Vuia' din Oradea. 'Oradea dev









