Autoritățile sanitar-veterinare din Botoșani au deschis o anchetă epidemiologică după apariția unui caz de rabie la un câine dintr-o gospodărie din orașul Săveni, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, directorul Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA), Teodor Harabagiu.

Potrivit acestuia, câinele care a murit ar fi contactat boala de la o vulpe, cu care s-ar fi luptat în urmă cu câteva săptămâni.

'Proprietarul deține încă șase câini, care sunt nevaccinați antirabic. Noi am derulat o campanie de vaccinare, însă proprietarul a refuzat vaccinarea animalelor', a declarat Harabagiu.

Potrivit acestuia, cel mai probabil deținătorul câinilor va fi sancționat.

DSVSA Botoșani a decis vaccinarea antirabică a tuturor animalelor din zona în care a apărut focarul.

De asemenea, proprietarul câinelui și alte șapte persoane care au intrat în contact cu animalul bolnav sunt supuse vaccinării antirabice. AGERPRES/(A - redactor: Cristian Lupașcu, editor: George Onea, editor online: Ada Vîlceanu)