O grenadă de mână, un focos și sute de cartușe, cel mai probabil din cel de-al Doilea Război Mondial, au fost descoperite, vineri, la baza unui copac de pe un deal din Poiana Aiudului, zonă în care în septembrie 1944 a avut loc o bătălie.


'Echipajul pirotehnic din cadrul Detașamentului de pompieri Alba Iulia a fost solicitat să intervină pentru asanarea unei muniții rămase neexplodate în localitatea Poiana Aiudului. Ca urmare asanării terenului, au fost ridicate o grenadă de mână ofensivă, un focos și 249 de cartușe', a informat, vineri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Alba, Alex Crișan.


Acestea au fost preluate și transportate în siguranță, urmând a fi distruse ulterior.
Poiana Aiudului este una dintre localitățile în care în septembrie 1944 au avut loc lupte între Armata Română, pe de o parte, și cea germană și ungară, pe de altă parte. AGERPRES / (AS - redactor: Marinela Brumar, editor: Marius Frățilă, editor online: Anda Badea)
Sursa foto: ISU Alba










