
Pentru 60 de elevi dintr-o școală aflată în comuna Sărulești orele de curs au fost suspendate ca urmare a faptului că, în urma precipitațiilor abundente, apa a intrat în clase.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Buzău, pompierii buzoieni au fost solicitați să intervină pentru evacuarea apei acumulate în incinta Școlii Gimnaziale Nr. 1 din comuna Sărulești.

'La fața locului se deplasează un echipaj din cadrul Detașamentului de Pompieri Buzău, cu o autospecială, două motopompe și doi subofițeri. Totodată, pentru gestionarea situației, autoritățile locale intervin cu o motopompă. Din datele primite de la solicitant, școala este parțial inundată, nivelul apei înregistrând aproximativ 20 cm. Din cauza efectelor produse de acumulările de apă, activitatea didactică a fost suspendată. (În jur de 60 elevi). Pompierii și autoritățile locale acționează pentru evacuarea apei și limitarea efectelor produse de inundații', a transmis ISU Buzău.
Cantitatea mare de apă căzută în urma ploilor abundente nu au mai putut să fie preluată de șanțuri, iar șuvoaiele au pătruns în instituția de învățământ.

'O acumulare de apă de pe versant a crescut debitul, s-au înfundat anumite șanțuri, neavând unde să se evacueze apa, a pătruns într-o sală, două de clasă. Se lucrează la evacuare apei, la decolmatarea șanțurilor', a declarat pentru AGERPRES, primarul comunei Sărulești, Dinu Nicolae.

ISU Buzău a intervenit totodată în comuna Vintilă Vodă și în municipiul Buzău pentru evacuarea apei dintr-o locuință și un subsol. AGERPRES/(A, AS-redactor: Florin Zafiu, editor: Dana Lepădatu, editor online: Anda Badea)
Foto: ISU Buzau
Sursa foto: ISU Buzau






