Echipa de descarcerare a Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Mureș, deținătoarea titlului mondial de 'Cea mai bună echipă tehnică' (Best Technical Team), și-a reconfirmat perfomanța, joi, câștigând Competiția Națională de Descarcerare și Acordare a Primului Ajutor Calificat, organizată la Râmnicu Vâlcea.

'În spatele fiecărei medalii stau ore nesfârșite de pregătire, determinare, profesionalism și dorința de a fi mereu mai buni. Astăzi, toate aceste eforturi au fost răsplătite pe măsură! În perioada 8-11 iunie, la Râmnicu Vâlcea, s-a desfășurat cea de-a XII-a ediție a Competiției Naționale de Descarcerare și Acordare a Primului Ajutor Calificat. În competiție au participat echipe reprezentative ale 15 inspectorate județene, alături de echipe din cadrul Facultății de Pompieri și al Școlii de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă 'Pavel Zăgănescu' Boldești. Lotul reprezentativ al ISU Mureș a obținut rezultate extraordinare: Locul I la Competiția Națională de Descarcerare, Cel mai bun comandant de echipaj și Cea mai bună echipă de paramedici', a informat ISU Mureș, joi, într-un comunicat de presă.


Conducerea ISU Mureș a subliniat că aceste rezultate reprezintă 'meritul unei întregi echipe care a crezut, a muncit și a demonstrat că excelența se construiește zi de zi'.

Echipa de descarcerare a ISU Mureș a obținut titlul mondial de 'Cea mai bună echipă tehnică' (Best Technical Team) la Competiția INTERSCHUTZ 2026 - Holmatro Rescue Challenge, desfășurată în perioada 1-6 iunie în Germania, pe considerentul că 'demonstrează cea mai înaltă performanță și precizie în manevrarea echipamentelor și aplicarea tehnicilor de descarcerare'. AGERPRES/(AS - redactor: Dorina Matiș, editor: Tina Dumitrescu, editor online: Irina Giurgiu)