Compania Națională (CN) 'Loteria Română' a anunțat că își rezervă dreptul de a contesta orice măsură pe care administrațiile locale o vor impune pentru condiționarea unor activități, după ce Consiliul Local Municipal (CLM) Buzău a adoptat o hotărâre prin care interzice pe raza orașului jocurile de noroc, între care și cele tip videoloterie (VLT), inclusiv cele aparținând companiei de stat.
În luna martie, CLM Buzău a adoptat o hotărâre pentru interzicerea jocurilor de noroc, motivând că reprezintă o categorie de activități cu impact semnificativ asupra comunității locale.
Potrivit unei analize, pe raza municipiului Buzău au fost identificate 306 puncte de lucru, administrația evidențiind în contextul dat că locațiile respective au potențialul de a genera efecte negative majore, precum creșterea vulnerabilității sociale, în special în rândul persoanelor tinere și al categoriilor sensibile, afectarea ordinii și liniștii publice la nivelul cartierelor și apariția unor presiuni suplimentare asupra serviciilor sociale și de sănătate.
Astfel, în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 7/2026, care oferă posibilitatea autorităților locale să interzică jocurile de noroc, administrația locală a luat decizia să interzică jocurile de noroc, în afara celor aparținând Loteriei Române, cu excepția celor de tip VLT.
'La Loteria Română, nu au voie cu jocurile electronice, VLT-urile sunt interzise, doar loto clasic. Loto vor rămâne doar cu activitatea pe care au avut-o întotdeauna, Pronosport, 6 din 49', a declarat, pentru AGERPRES, primarul municipiului Buzău, Constantin Toma.
Decizia de interzicere a VLT-urilor a dat naștere unei reacții din partea Loteriei Române care a transmis că activitățile pe care le desfășoară nu intră sub incidența OUG 7/2006, iar în cazul unei condiționări administrative, instituția ia în considerare contestarea oricărei măsuri care împiedică desfășurarea lor.
'În urma unei analize exhaustive la nivelul companiei, precum și ca urmare a punctului de vedere emis de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, C.N. 'Loteria Română' SA nu se supune prevederilor OUG nr. 7/2026. În consecință, orice obligație de autorizare, precum și orice formă de condiționare sau limitare impusă la nivel local sunt analizate cu celeritate și, după caz, contestate, în vederea protejării cadrului legal de desfășurare a activității. La nivelul companiei au fost instituite măsuri pentru monitorizarea continuă a inițiativelor și actelor administrative adoptate la nivel local, precum și pentru asigurarea unei abordări unitare la nivel național, inclusiv prin coordonarea demersurilor juridice aferente, atunci când este cazul', a transmis, pentru AGERPRES, CN Loteria Română.

Foto: Florin Zafiu / AGERPRES
Conform registrului public al mijloacelor de joc-Clasa I, Loteria Română deține, la nivelul județului Buzău, 108 mijloace de tip VLT, dintre care 68 în municipiul reședință.
În anul 2025, Loteria Română a înregistrat un profit brut preliminat de peste 299 de milioane de lei. AGERPRES/(A, AS - redactor: Florin Zafiu, editor: Irina Poenaru, editor online: Ady Ivaşcu)








