Un urs a fost observat, luni, pe raza comunei Cetatea de Baltă de angajați ai ROMGAZ care au un punct de lucru în zonă.
Pentru prevenirea apariției unor situații de risc la adresa sănătății, integrității sau a vieții populației din zonă, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Alba a emis mesaj RO-ALERT.
La fața locului s-a deplasat de urgență echipajul de intervenție al Jandarmeriei Alba, aflat în serviciu, echipat corespunzător pentru alungarea animalelor de talie mare.
'Ajunși la fața locului, jandarmii au constatat că animalul nu mai era prezent în zonă. Pentru a preveni reîntoarcerea acestuia, jandarmii au folosit semnalele acustice și luminoase ale autospecialei, precum și petarde, în scop de descurajare și alungare', a transmis purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Județean Alba, Raul Crișan.
Acesta a precizat, pentru AGERPRES, că apelul privind prezența unui urs în zonă a venit din partea unor angajați ai ROMGAZ.
Duminică, potrivit unor localnici, un urs ar fi atacat o stână din Tătărlaua, comuna Cetatea de Baltă. Tot duminică seara, ar fi fost atacată și o turmă de vaci de pe o pășune de pe raza comunei.
În ultima lună, prezența unor urși a fost confirmată în Alba de patru ori la Săsciori, de patru ori la Rimetea și de două ori în Șugag. AGERPRES / (AS - redactor: Marinela Brumar, editor: Marius Frățilă, editor online: Irina Giurgiu)
Alba: Urs observat la Cetatea de Baltă; a fost emis mesaj RO-ALERT
Autor: agerpres.ro
Timp de citire: 1 minute

Alte știri din categorie
Bihor: Firmă de apă-canal - amendată de comisarii de mediu cu peste 200.000 de lei pentru deversări în Ier și Barcău
Bihor: Firmă de apă-canal - amendată de comisarii de mediu cu peste 200.000 de lei pentru deversări în Ier și Barcău
Arad: Nouă primării se asociază cu producători de vin pentru a salva podgoria județului
Arad: Nouă primării se asociază cu producători de vin pentru a salva podgoria județului
Buzău: DN 10 - surpat în fața Primăriei Siriu; zeci de drumuri și podețe afectate de ploi în ultimele zile
Buzău: DN 10 - surpat în fața Primăriei Siriu; zeci de drumuri și podețe afectate de ploi în ultimele zile
Harghita: Starea de alertă la Praid, prelungită cu încă 30 de zile; se monitorizează permanent debitele pârâului Corund
Harghita: Starea de alertă la Praid, prelungită cu încă 30 de zile; se monitorizează permanent debitele pârâului Corund
Bihor: Președintele CJ afirmă că două treimi din bugetul județului pe 2026 e pentru proiecte de dezvoltare
Bihor: Președintele CJ afirmă că două treimi din bugetul județului pe 2026 e pentru proiecte de dezvoltare
Salvamont România, recomandări de vară pentru turiști: Urșii și viperele coboară tot mai des în poteci
Salvamont România, recomandări de vară pentru turiști: Urșii și viperele coboară tot mai des în poteci
Cluj: Angajat al ROMATSA, depistat că a consumat substanțe interzise
Cluj: Angajat al ROMATSA, depistat că a consumat substanțe interzise
Cod galben de furtuni în București și 14 județe, pe parcursul zilei de luni
Cod galben de furtuni în București și 14 județe, pe parcursul zilei de luni




