Asociația de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) 'Turism în Bistrița-Năsăud' a lansat duminică, în stațiunea turistică Colibița, prima rută gastronomică din județ, 'Gust de Valea Bârgăului', ocazie cu care punctele gastronomice din zonă le-au prezentat turiștilor produsele lor de succes, realizate după rețete tradiționale.

Pe lângă punctele gastronomice locale, la eveniment au fost invitați meșteri populari de pe Valea Bârgăului, care și-au expus produsele lucrate de mână: pieptare și brâuri din piele, costume populare, bijuterii realizate din material țesut sau mărgele.

Directorul ADI Turism, Răzvan Cerceja, spune că această rută gastronomică face parte dintr-un demers mai amplu de promovare integrată a Văii Bârgăului, cunoscută mai ales datorită Pasului Tihuța și stațiunii Colibița.


Foto: (c) Tina Dumitrescu / AGERPRES


'Ruta gastronomică ce se lansează la Colibița este un produs turistic inițiat de ADI Turism Bistrița-Năsăud și organizat de Asociația Garantat Colibița, gândit ca o platformă de dezvoltare a destinației Valea Bârgăului. Această rută nu se limitează doar la componenta culinară, ci reprezintă un demers mai amplu prin care ne propunem să integrăm treptat puncte gastronomice locale, producători, meșteri populari, dar și trasee de drumeție, trasee de bike și alte experiențe active, într-un produs turistic coerent și atractiv', a precizat Cerceja, pentru AGERPRES.

Punctele gastronomice i-au așteptat duminică pe vizitatori cu un meniu variat, specific satelor de pe Bârgău: pâinea cosașului (cu brânză, slănină și cârnați), plăcinte, gogoși, mămăligă în pături cu brânză și jumări, miel la ceaun, ciulama de ciuperci, papă în groștior (smântână), balmoș, zamă de burece (paste făcute în casă) cu afumătură.


Foto: (c) Tina Dumitrescu / AGERPRES


De asemenea, pentru că lansarea rutei gastronomice a coincis cu prima zi de Rusalii, gospodinele au pregătit și produse care se servesc în mod tradițional cu ocazia acestei sărbători, incluzând ouă roșii (fiind singura dată când se mai vopsesc ouă, cu excepția Paștilor), găluște (sarmale) cu păsat și ciolan și cozonac.

Pentru a face experiența cât mai interactivă, vizitatorii au fost provocați la un atelier de pregătit burece, dar și să gătească alături de cei de la punctele gastronomice.


Foto: (c) Tina Dumitrescu / AGERPRES


Atmosfera a fost completată cu momente artistice de folk și folclor, susținute de interpreți locali. AGERPRES/(AS - redactor: Tina Dumitrescu, editor: George Onea, editor online: Adrian Dădârlat)