Parada Baloanelor cu Aer Cald de la Mătrici, cel mai vechi festival de acest fel din România, care va avea loc în perioada 27-28 septembrie, ajunge la ediția a 19-a.
'Evenimentul emblematic, devenit deja tradiție la Mătrici, ajunge anul acesta la cea de-a 19-a ediție și îi așteaptă pe vizitatori în ultimul weekend din septembrie cu zboruri spectaculoase și experiențe de neuitat (...). Parada Baloanelor cu Aer Cald este cel mai vechi eveniment de acest gen din România, unde zborul nu înseamnă doar spectacol, ci și o veritabilă experiență comunitară. Organizatorii propun două tipuri de zboruri: un zbor de agrement de aproximativ o oră, dimineața și seara și zboruri tandem cu parapanta motorizată, disponibile pe tot parcursul zilei', au anunțat organizatorii, luni, într-un comunicat de presă.
Festivalul se adresează familiilor, iubitorilor de aventură și cuplurilor.
'Pe tot parcursul zilei vor avea loc ateliere pentru copii, activități de creație, spectacole interactive și programe de divertisment dedicate celor mici. Părinții se pot bucura nu doar de priveliștea baloanelor, ci și de un weekend activ, petrecut împreună cu familia. Iubitorilor de aventură, care doresc să experimenteze cu adevărat senzația zborului. Programul include zboruri de agrement cu balonul cu aer cald, dimineața și după-amiaza, precum și zboruri tandem cu parapanta motorizată pentru cei care își doresc ceva cu adevărat special. Pentru zboruri este necesară înregistrarea prealabilă, însă spectacolul vizual este accesibil tuturor. Cuplurilor, care doresc să trăiască un zbor romantic la răsărit sau la apus, ori pur și simplu să se înalțe și să admire peisajul de la înălțime', se mai precizează în comunicatul de presă. AGERPRES/(AS - redactor: Dorina Matiș, editor: Karina Olteanu, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Mureș: Parada Baloanelor cu Aer Cald de la Mătrici ajunge la ediția a 19-a

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
REPORTAJ Un mic muzeu feroviar a pus gara Bistrița Nord în ghidul drumeților de pe Via Transilvanica
Gara Bistrița Nord din municipiul reședință a județului Bistrița-Năsăud a fost inaugurată în urmă cu 140 de ani, în principal în scop economic, zona fiind cunoscută pentru exploatările miniere și forestiere și pentru plantațiile pomicole. Nu este considerată un important nod feroviar, iar în prezent îi străbat peroanele cei care f
Giurgiu: Patru autobetoniere, două camioane și o pompă de beton, cuprinse de un incendiu
Giurgiu: Patru autobetoniere, două camioane și o pompă de beton, cuprinse de un incendiu
Sector 2: Recitaluri, teatru și pictură live - în weekend, în Piața Italiană
Recitaluri, balet, dans, teatru și pictură live se regăsesc în programul evenimentului 'The Good - Dolce Far Festa', care are loc sâmbătă și duminică în Piața Italiană. Primăria Sectorului 2 a anunțat că sâmbătă, de la ora 11:00, va avea loc deschiderea oficială, brunch italian și pictură live cu Vali Ciobanu.
Ambasadorul Bratislavei: Comunitatea slovacă din România - un 'pod viu' între cele două țări
Comunitatea slovacă din România reprezintă un 'pod viu' între cele două țări și beneficiază de sprijin pentru proiecte culturale, educaționale și religioase, a declarat, vineri, la Oradea, ambasadorul Republicii Slovace în România, Peter Hatiar. Diplomatul a participat, în Cetatea Oradea, la o recepție pri
Giurgiu: Incendiu puternic la o gospodărie din localitatea Cetățuia
Un incendiu violent a izbucnit într-o gospodărie din localitatea Cetățuia, care a distrus magazia și adăpostul cu animale, a informat, vineri, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Giurgiu.
Maramureș: Iubitorii grădinăritului - întâmpinați la Expo Flora Baia Mare cu oferte generoase (GALERIE FOTO)
Pasionații de grădinărit din mediul urban și rural au căutat, vineri, plantele, arborii și arbuștii care s-ar putea planta din această toamnă și au cerut sfaturi din partea specialiștilor prezenți la cea de-a 41- ediție 'Expo Flora', care are loc în Piața Centrală a municipiului Baia Mare.
Prahova: Pierderi de peste 53%, înregistrate de operatorul regional de apă în ultimii ani (raport)
Operatorul regional de apă și canalizare Hidro Prahova, societate cu capital integral de stat care asigură servicii în 73 din cele 104 localități ale județului Prahova, a înregistrat în ultimii ani pierderi de apă de peste 53% și deține autorizații sanitare de funcționare pentru sistemele publice de alimentare cu apă potabilă doar pentru două locali
Bacău: Ultimul veteran de război din municipiul Bacău s-a stins din viață la 104 ani
Ultimul veteran de război din municipiul Bacău, locotenent-colonel (rtr.) Ion Rusu, s-a stins din viață la vârsta de 104 ani, au informat vineri, într-o postare pe Facebook, reprezentanții Bazei 95 Aeriană 'Erou Căpitan Aviator Alexandru Șerbănescu' Bacău.









