Autoritățile din capitala Thailandei, Bangkok, au declarat sâmbătă stare de dezastru natural în toate cele 50 de districte, ca urmare a inundațiilor provocate de ploile torențiale, informează AFP.
Declararea stării de dezastru, care permite autorităților locale să ia măsuri de urgență, survine în contextul în care, potrivit guvernatorului orașului Bangkok, Chadchart Sittipunt, începând de joi au căzut cantități de aproape 300 mm de ploaie.
Guvernatorul a anunțat sâmbătă că inundațiile provocate de ploile torențiale s-au 'stabilizat'.
Va fi nevoie de două sau de trei zile pentru ca apa să se retragă, cu condiția să nu mai plouă, a adăugat oficialul, precizând că aproape o mie de locuitori s-au adăpostit în centre de primire temporare.
Ploaia a căzut aproape neîntrerupt de joi după-amiază, inundând străzile, provocând revărsarea canalelor din Bangkok și infiltrându-se în numeroasele clădiri.
'Apa continuă să crească. Acum este dificil de ieșit afară. Îmi ajunge până la talie', a declarat pentru AFP Somkid Pheuk-ngam, o vânzătoare în vârstă de 67 de ani care locuiește lângă un canal din apropierea centrului orașului.
'Nu pot merge nicăieri. Mi-am închis magazinul de două zile', a adăugat ea, precizând că nu a mai văzut astfel de inundații în oraș de 15 ani.
Guvernatorul a declarat anterior că zona cea mai afectată este partea de est a orașului. 'Continuă să plouă și facem tot ce putem. Încercăm să pompăm apa, dar canalele sunt pline', le-a spus el jurnaliștilor.
Guvernatorul a încurajat pacienții imobilizați la domiciliu și care depind de echipamente medicale vitale să ia în considerare internarea temporară în spital.
În 2011, inundațiile majore care au afectat întreg teritoriul Thailandei au provocat peste 500 de morți și au avariat milioane de locuințe. AGERPRES/(AS - redactor: Dana Purgaru, editor online: Ada Vîlceanu)
Thailanda/ Stare de dezastru natural în capitala Bangkok, afectată de inundații

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Focarul de Ebola din RD Congo se extinde în două noi zone sanitare (OMS)
Organizația Mondială a Sănătății a declarat vineri că focarul de Ebola provocat de tulpina Bundibugyo în Republica Democratică Congo (RDC) s-a extins în două noi zone sanitare, aducând numărul total al regiunilor afectate la 63, în șapte provincii, informează Reuters. Zonele recent afectate sunt Bulu, din provincia Sud-
Papa Leon al XIV-lea, aclamat de o mare de oameni pe Champs-Élysées
Papa Leon al XIV-lea, aclamat de o mare de oameni pe Champs-Élysées
O nouă erupție a vulcanului Etna duce la închiderea aeroportului din Catania până duminică
O nouă erupție a vulcanului Etna, situat pe insula italiană Sicilia (sud), a determinat sâmbătă suspendarea tuturor operațiunilor de pe aeroportul din orașul Catania, aflat în vecinătate, până duminică, din cauza norului mare de cenușă generat, transmite agenția de presă EFE. Compania care administrează aeroportul (SAC) limit
SUA/ New York și New Jersey declară stare de urgență înaintea unui ciclon 'nor'easter'
Un puternic ciclon 'nor'easter' va aduce în acest weekend inundații, rafale puternice de vânt și ploi torențiale în zonele situate de-a lungul Coastei de Est a Statelor Unite ale Americii, din orașul Maine până în capitala Washington, conform prognozelor. Concertele programate în New York City și Massachusetts, unde Ed
În fața exilaților din Paris, papa Leon al XIV-lea pledează pentru 'conviețuire în demnitate și pace'
Papa Leon al XIV-lea și-a început sâmbătă cea de-a doua zi a vizitei sale în Franța printr-o întrevedere cu migranții din Paris, subliniind importanța 'întâlnirii și conviețuirii în demnitate și pace'. 'Istoria Bisericii și a umanității (...) nu este scrisă de cei care dau impresia că &icir
O femeie a murit și cinci persoane sunt date dispărute după prăbușirea unei clădiri în Atena
O femeie a murit, iar cinci persoane sunt date dispărute după ce o clădire de locuințe s-a prăbușit în urma unei explozii într-o zonă turistică din centrul Atenei, a declarat sâmbătă un reprezentant al pompierilor greci, relatează Reuters. Explozia produsă vineri a distrus o clădire cu două etaje din Plaka, în apropiere
Cinci candidați s-au înscris în cursa pentru funcția de director general al OMS
Cinci candidați s-au înscris în cursa pentru funcția de director general al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), potrivit informațiilor publicate pe site-ul acestei agenții, după ce termenul limită de depunere a candidaturilor a expirat în noaptea de joi spre vineri, informează Reuters. Spaniola Maria Neira s-a alăturat c
Amenințare de 'inundații catastrofale' în Hawaii odată cu apropierea unui nou uragan
Statul american Hawaii este vizat de amenințarea unor inundații catastrofale odată cu apropierea unui nou uragan, Nolo, care ar urma să aducă precipitații importante în partea estică a arhipelagului până în ziua de sâmbătă, potrivit serviciilor meteorologice din Statele Unite, informează AFP. Nolo, care a evoluat joi de la stadiul de fu









