Cinci persoane au fost găsite moarte și 41 sunt date dispărute după un incendiu la bordul unui feribot care transporta 271 de persoane în Indonezia, au anunțat duminică autoritățile însărcinate cu operațiunile de căutare și salvare, relatează Reuters și AFP.
Feribotul efectua o cursă între Surabaya, al doilea oraș ca mărime în Indonezia situat în provincia Java Orientală, și Makassar, în provincia Sulawesi de Sud, atunci când căpitanul a anunțat compania că nava a luat foc, potrivit Agenției naționale de căutare și salvare.
Într-o ultimă informare, Agenția de salvare din Surabaya a precizat că 225 de pasageri au fost salvați, cinci sunt decedați și 41 dispăruți.
În imagini postate pe rețelele sociale pot fi văzuți zeci de pasageri cu veste de salvare pe puntea feribotului, în timp ce în apropierea lor se ridică o coloană groasă de fum.
'Potrivit primelor elemente care ne parvin, pasagerii așteaptă să fie evacuați pe nave din împrejurimi', a menționat într-un comunicat Muhammad Masyhud, un înalt responsabil din Ministerul Transporturilor.
'Securitate pasagerilor și a echipajului este prioritatea noastră absolută. Ne coordonăm cu diferite părți pentru a asigura că procedura de evacuare are loc rapid, în deplină securitate și eficiență', a adăugat el.
Potrivit agenției naționale de căutare și salvare, mai mulți pasageri au sărit în apă și au fost transportați cu diverse ambarcațiuni spre o destinație din apropiere. Alte patru nave sunt în așteptare în apropiere de feribot, dar nu se pot apropia întrucât acesta transportă materiale inflamabile.
O mare echipă de salvatori se îndreaptă spre locul incendiului dar se află la șase ore distanță, a adăugat agenția.
Accidentele maritime sunt numeroase în Indonezia, țară din Asia de Sud-Est formată din circa 17.000 de insule, adesea din cauza normelor de securitate laxe și a condițiilor meteorologice nefavorabile.
Pe 15 iulie, un feribot care transporta 76 de persoane s-a scufundat în apropiere de mica insulă Selayar, la sud de insula tropicală Sulawesi, incident soldat cu patru morți și 14 dispăruți. Șapte pasageri au supraviețuit agățându-se de diverse obiecte plutitoare, iar doi dintre ei au fost recuperați pe o insulă părăsită.AGERPRES/(AS - redactor: Florin Ștefan, editor online: Ada Vîlceanu)
Indonezia: Un incendiu pe un feribot s-a soldat cu cinci morți și 41 de dispăruți

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Epidemia de Ebola din RD Congo rămâne scăpată de sub control (OMS)
Focarul de Ebola din Republica Democratică Congo (RDC) continuă să fie scăpat de sub control, în pofida unei reduceri modeste a numărului de cazuri de infectare la nivel național, a declarat Organizația Mondială a Sănătății (OMS), citată marți de agenția de presă Xinhua. Transmiterea se deplasează din punct de vedere geografic și amenință cu o răspândire
Japonia/ Bilanțul taifunului Dujuan urcă la nouă morți
Bilanțul taifunului Dujuan, care a adus ploi torențiale în zona metropolitană a capitalei Japoniei, Tokyo, la începutul acestei săptămâni, a urcat la nouă morți, au relatat miercuri media japoneze, transmite agenția de presă DPA.
Singapore: Pasagerii care ascultă muzică la volum ridicat în autobuze vor fi amendați cu aproximativ 400 de dolari
Autoritățile din Singapore vor amenda cu până la 500 de dolari singaporezi (aproximativ 391 de dolari americani) pasagerii de autobuz care, începând de miercuri, ascultă muzică la volum ridicat, pun picioarele pe scaune sau mănâncă ori beau în interiorul vehiculelor, informează EFE. Autoritatea pentru transport de
Trei din patru americani cred că firmele de tehnologie nu fac suficient pentru a îmbunătăți siguranța AI (sondaj)
Aproximativ 73% dintre americani își exprimă îngrijorarea că firmele din domeniul inteligenței artificiale (AI) nu au luat măsuri suficiente pentru a preveni eventualele daune grave pe care această tehnologie le-ar putea cauza societății, pe fondul temerilor tot mai mari privind direcția în care evoluează această tehnologie, conform rezultatelor unui nou so
Franța: Dispozitiv de securitate ieșit din comun pentru vizita papei Leon al XIV-lea
Un dispozitiv de securitate fără precedent va fi desfășurat pe durata celor patru zile ale vizitei papei Leon al XIV-lea în Franța, cu o atenție deosebită acordată prezenței sale la Paris, vineri și sâmbătă, care ar urma să atragă un milion de persoane, transmite marți AFP. Pentru acest eveniment excepțional, ultima vizită a unui p
Peste 170.000 de oameni au avut probleme respiratorii provocate de degajările de fum din incendiile din Indonezia
Peste 170.000 de persoane au suferit probleme respiratorii în Indonezia din luna august și până în prezent, din cauza incendiilor care au devastat mai multe provincii ale arhipelagului, a declarat marți un oficial al Ministerului Sănătății, transmite marți AFP. 'Au existat 174.694 de cazuri de infecții respiratorii acute
Papa Leon al XIV-lea vizitează Franța, în contextul în care Biserica se confruntă cu șocul abuzurilor clerului
Papa Leon al XIV-lea se deplasează vineri în Franța în prima vizită oficială a unui suveran pontif din această țară din ultimii aproape 20 de ani, transmite marți Reuters. Liderii catolici speră că această vizită va reabilita imaginea Bisericii Catolice Franceze, afectată grav după ce un raport devastator din 2021 privind abuzurile
Mexic/ Ciclonul Polo a crescut în intensitate devenind uragan de categoria a 4-a, în largul orașului Acapulco
Ciclonul Polo s-a intensificat marți, transformându-se într-un uragan de categoria a 4-a (din 5) în largul coastelor mexicane ale Oceanului Pacific, unde se află celebra stațiune Acapulco, și ar urma să atingă categoria maximă în următoarele ore, a anunțat Centrul american de monitorizare a uraganelor (NHC), citat de AFP.









