Crucea Roșie Română va marca, vineri, Ziua Mondială a Resuscitării printr-un flashmob de amploare, la Arcul de Triumf, la care vor participa peste 70 de voluntari.
Potrivit unui comunicat de presă remis marți AGERPRES, evenimentul este dedicat conștientizării importanței acordării primului ajutor.
'În jurul Arcului de Triumf, 42 de voluntari ai Crucii Roșii Române vor participa la o demonstrație de resuscitare, prin care vor evidenția importanța cunoașterii manevrelor de prim ajutor și a intervenției rapide în cazul unei urgențe medicale. Activitatea își propune să reamintească publicului că, în cazul unui stop cardiorespirator, fiecare secundă contează, iar inițierea rapidă a resuscitării poate crește șansele de supraviețuire ale victimei până la sosirea echipajelor medicale', se precizează în comunicat.
În paralel, un grup de 30 de voluntari va susține un flashmob dinamic pe trecerea de pietoni de pe breteaua centrală a Bulevardului Regele Mihai I, în proximitatea Arcului de Triumf. Momentul coregrafic va transforma un spațiu cotidian într-o platformă neconvențională de transmitere a unui mesaj de interes public: a ști să acorzi primul ajutor poate face diferența dintre viață și moarte.
Crucea Roșie Română își propune să aducă tema resuscitării mai aproape de oameni și să încurajeze publicul să dobândească noțiunile și abilitățile necesare pentru a putea interveni în situații critice.
Stopul cardiorespirator poate apărea oricând, oriunde, iar persoana care poate interveni prima este adesea un martor aflat în apropiere. Cunoașterea manevrelor de resuscitare și curajul de a acționa până la sosirea ajutorului specializat pot face o diferență decisivă, se subliniază în comunicat.
'Primul ajutor nu este doar o abilitate, ci o formă de responsabilitate față de cei din jurul nostru. Într-o situație de urgență, câteva minute pot face diferența, iar cunoașterea manevrelor de resuscitare ne poate oferi șansa de a salva o viață. Prin această inițiativă, ne dorim să le reamintim oamenilor că fiecare dintre noi poate deveni veriga care face diferența între viață și moarte', a declarat directorul general al Crucii Roșii Române, Luiza Mihoci, citată în comunicat. AGERPRES/(AS - redactor: Roberto Stan, editor: Claudia Stănescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Ziua Mondială a Resuscitării: Crucea Roșie Română organizează un flashmob de amploare

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Senat: Toate investigațiile pentru pacienții cu boli cardiovasculare, cerebrovasculare, neurologice, renale, diabet - decontate
Senat: Toate investigațiile pentru pacienții cu boli cardiovasculare, cerebrovasculare, neurologice, renale, diabet - decontate
Cluj: Institutul Oncologic a ajuns la 100 de operații robotice
Cluj: Institutul Oncologic a ajuns la 100 de operații robotice
Brăila: Operații minim invazive pentru afecțiuni articulare, cu un nou artroscop achiziționat de Spitalul Județean
Pacienții cu afecțiuni ale genunchiului, umărului, gleznei sau cotului vor putea beneficia, începând de marți, de intervenții chirurgicale minim invazive la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brăila, după ce unitatea medicală a achiziționat un artroscop performant, o masă de operație modernă și două seturi de motoare chirurg
Hunedoara: Modernizarea laboratorului de microbiologie al SJU Deva s-a încheiat; poate prelucra 4.000 de probe anual
Hunedoara: Modernizarea laboratorului de microbiologie al SJU Deva s-a încheiat; poate prelucra 4.000 de probe anual
Societatea Națională de Medicina Familiei îndeamnă populația să se vaccineze: 'Gripa nu așteaptă. Nici noi nu ar trebui'
Societatea Națională de Medicina Familiei (SNMF) îndeamnă populația să contacteze medicul de familie și să programeze o consultație pentru vaccinul gripal. 'Gripa nu așteaptă. Nici noi nu ar trebui. Cu acest mesaj, Societatea Națională de Medicina Familiei (SNMF) transmite astăzi un apel către populație,
Ziua mondială a sănătății mintale/ Mirabela Grădinaru: Să alegem mai multă grijă, înțelegere, curaj de a vorbi
Mirabela Grădinaru, partenera de viață a președintelui Nicușor Dan, a transmis, sâmbătă, un mesaj de Ziua mondială a sănătății mintale, în care invită la mai multă grijă, mai multă înțelegere și mai mult curaj de a vorbi despre sănătatea mintală, arătând că nimeni nu ar trebui să se simtă rușinat pentru că trece p
Președintele CMSR, Florin Lăzărescu: Suntem prea mulți medici stomatologi în România
Președintele CMSR, Florin Lăzărescu: Suntem prea mulți medici stomatologi în România
Guvern: Termenul de realizare a spitalelor regionale, prelungit până în 2029
Termenul de finalizare pentru spitalele regionale din Iași și Cluj a fost prelungit până în decembrie 2029, iar pentru spitalul regional de la Craiova, până în mai 2029, conform unei hotărâri aprobate în ședința de vineri a Guvernului. Cabinetul a aprobat amendamentul nr. 1 convenit între









