Federația SANITAS din România a anunțat miercuri că respinge ultima variantă a proiectului Legii privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, propusă de Guvernul interimar, și afirmă că, ''în ciuda modificărilor'' anunțate, problemele esențiale semnalate de sindicaliști au rămas nerezolvate.
Potrivit SANITAS, proiectul nu garantează sursele de finanțare pentru plata salariilor, menține plafonarea sporurilor la 20% și păstrează posibilitatea legală ca valoarea de referință utilizată pentru calcularea salariilor să fie diminuată în 2027.
''În aceste condiții, nu putem vorbi despre predictibilitate și siguranță salarială pentru angajații din Sănătate și Asistență socială. În același timp, asistăm deja la încercări de a transfera asupra sindicatelor responsabilitatea eșecului acestui proiect de lege. Respingem categoric o asemenea abordare. Responsabilitatea pentru îndeplinirea angajamentelor asumate și pentru calitatea politicilor și reformelor aparține Guvernului. Rolul sindicatelor este tocmai acela de a semnala atunci când o lege este prost construită și când efectele ei pot afecta veniturile și drepturile majorității angajaților. A apăra salariile oamenilor nu înseamnă a bloca o reformă. Înseamnă a cere ca reforma să fie una corectă'', susțin sindicaliștii de la SANITAS într-un comunicat remis presei.
SANITAS afirmă că nu va valida, sub presiunea unui termen sau a unei mize financiare, o lege care ''nu oferă garanții reale'' angajaților pe care îi reprezintă. AGERPRES/(AS-redactor: Roberto Stan, editor: Mihai Simionescu, editor online: Gabriela Badea)
SANITAS respinge ultima variantă a Legii salarizării; problemele de fond au rămas nerezolvate

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Iași: Transplanturi renale realizate după o prelevare de organe
Medicii din cadrul Spitalului Clinic 'Dr. C. I. Parhon' din Iași' Iași au efectuat două transplanturi renale, după ce familia unui bărbat în vârstă de 51 de ani, aflat în moarte cerebrală, a fost de acord să doneze organele, procedură în urma căreia au fost salvate viețile unor persoane aflate în
Cseke Attila: Bistrița-Năsăud, exemplu de bună practică în modernizarea sistemului de sănătate cu fonduri europene
Bistrița-Năsăud este un exemplu de bună practică în ceea ce înseamnă utilizarea fondurilor europene pentru modernizarea sistemului de sănătate, a afirmat, sâmbătă, ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila. El a participat la evenimentul care a marcat extinderea Spitalului Județean de Urgență Bistrița Năsăud
Cătălina Poiană (CMR): Să facem sistemul să fie atât de bun, încât tinerii să-și dorească să rămână
Președintele Colegiului Medicilor din România (CMR), Cătălina Poiană, a declarat vineri la Tulcea, că sistemul de sănătate publică din România trebuie să fie la un asemenea nivel încât specialiștii formați în țară să nu-și mai dorească să plece în alte state și a menționat că localitățile mici, defavorizate, se pot afla printre pre
Olt: Linia de gardă de la Cardiologia Slatina este acoperită cu cardiologi, după angajarea unui...
Linia de gardă a Secţiei de Cardiologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Slatina este în prezent acoperită cu cardiologi, după angajarea unui nou medic, unitatea sanitară nemaifiind nevoită să apeleze la medici internişti pentru completarea gărzilor, a declarat, pentru AGERPRES, directorul medical al spitalului, medicul Florin Popa. Med
Brăila: Un nou caz de infecție cu virusul West Nile; bilanțul în județ a ajuns la cinci cazuri
Un nou caz de infecție cu virusul West Nile a fost confirmat în județul Brăila, la un bărbat în vârstă de 54 de ani din satul Țăcău, comuna Mărașu, situată în Insula Mare a Brăilei, numărul total al cazurilor înregistrate în județ ajungând la cinci, a informat, vineri, Direcția de Sănătate Publică (DSP) Brăila.
Galați: Automatizarea și digitalizarea laboratoarelor medico-farmaceutice, printre temele MEDFARM LAB 2026
Specialiști din domeniul analizelor de laborator, cadre universitare, cercetători și profesioniști din domeniul medical și farmaceutic se vor reuni, în perioada 24-26 septembrie, la Galați, la cea de-a III-a ediție a Conferinței Naționale de Analize Medico-Farmaceutice de Laborator - MEDFARM LAB 2026, informează, vineri, Universitatea 'Dunărea de Jos' d
Președintele Institutului RoNeuro din Cluj-Napoca, Dafin Mureșanu: Arta este un demers vindecător
Prof. univ. dr. Dafin F. Mureșanu, președintele European Federation of NeuroRehabilitation Societies (EFNR), Președinte al Societății pentru Studiul Neuroprotecției și Neuroplasticității (SSNN) și Președinte al Institutului RoNeuro din Cluj-Napoca, consideră că arta, în ansamblul ei, dar mai ales teatrul, reprezintă un demers vindecător.
Ministerul Sănătății a efectuat, în ultima săptămână, plăți de peste 69 milioane de lei pentru proiectele PNRR
Ministerul Sănătății a efectuat, în săptămâna 14 - 18 septembrie, plăți de peste 69,4 milioane de lei pentru proiectele PNRR finalizate. 'Fiecare cerere de plată procesată înseamnă echipamente moderne, infrastructură adusă la standarde europene și servicii medicale de mai bună calitate pentru pacienți', afirmă reprezentanții MS.









