Un tânăr medic specialist în oncologie și hematologie pediatrică din județul Tulcea muncește de aproape un an în construcții, ca muncitor necalificat, din cauză că specializarea pe care o are nu îi dă dreptul de liberă practică sau să fie angajat în Spitalul Județean de Urgență (SJU), unitate care se confruntă cu deficit de specialiști de mai mulți ani.
Absolvent al specializării Oncologie și hematologie pediatrică a Universității de medicină 'Carol Davila' din București, Mihai Grigoraș a încheiat rezidențiatul în institute de specialitate din capitală, iar în urmă cu un an s-a întors acasă, în Tulcea, și a încercat să se angajeze în SJU.
'După ce am terminat studiile, am fost pus într-o situație extrem de dificilă, pentru că trebuia să-mi câștig existența. Am lucrat în construcții ca muncitor necalificat, am cărat materiale, am montat schele, am făcut operațiuni de bază, șmirgheluire, aplicare de adeziv, var, treburi de acest gen. Documentul oficial atestă în mod explicit că absolvenții acestei specializări vor fi certificați ca medici specialiști în pediatrie, în practică, acest lucru este imposibil', a declarat, pentru AGERPRES, Mihai Grigoraș.
Situația paradoxală în care se află tânărul tulcean este confirmată și de un document oficial semnat de reprezentanți ai Ministerului Sănătății, citat de președinta Colegiului medicilor Tulcea, Emilia Stamate.
'Angajații specializării Oncologie și hematologie pediatrică vor fi certificați ca medici pediatrie, oncologie și hematologie pediatrică, medici având calificarea de a efectua și gărzi de specialitate, precum și de a acorda îngrijiri pediatrice. Totuși, această specialitate nu conferă competența de a practica pediatrie generală sau de a oferi îngrijiri medicale curente, în afara domeniului oncologie și hematologie pediatrică, susține Ministerul Sănătății. Adică, se contrazice de la o frază la alta', a afirmat Emilia Stamate.
Ea a amintit că SJU Tulcea se confruntă de foarte mulți ani cu deficit de specialiști și a susținut necesitatea ca membrii comisiei de profil din cadrul Ministerului Sănătății să găsească o soluție pentru ca și doctorii cu specializări care nu le oferă dreptul de liberă practică să poată fi angajați în zonele în care nu există centre universitare.
'Eu am tot trăit până acum cu speranța că voi găsi la un moment dat un loc de muncă pe specializarea mea, iar în gândul meu a fost: de ce să aplic pentru șomaj când eu sunt capabil să muncesc, să ajut într-un mod concret țara noastră și copiii noștri. De fapt, despre asta vorbim, despre viitorul României, în final. (...) Nu este normal ca un copil să parcurgă 300 de kilometri ca să primească o rețetă pentru un antibiotic sau ca să fie tratat pentru o complicație oncologică. Nu e normal, pentru că există riscul degradării stării pacientului în timpul transportului și chiar de deces, de ce să nu spunem?', a menționat doctorul Mihai Grigoraș.
De mai mulți ani, SJU Tulcea încearcă să atragă specialiști, așa încât Consiliul Județean a finalizat mai multe investiții care au modernizat principala unitate spitalicească din județ. În plus, autoritatea județeană acordă atât locuințe, cât și prime medicilor specialiști care se angajează în unitatea care i se subordonează. AGERPRES/(A, AS - redactor: Luisiana Bîgea, editor: George Onea, editor online: Ady Ivaşcu)
Tulcea: Un medic specializat în oncologie și hematologie pediatrică lucrează de un an în...

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Iași: Transplanturi renale realizate după o prelevare de organe
Medicii din cadrul Spitalului Clinic 'Dr. C. I. Parhon' din Iași' Iași au efectuat două transplanturi renale, după ce familia unui bărbat în vârstă de 51 de ani, aflat în moarte cerebrală, a fost de acord să doneze organele, procedură în urma căreia au fost salvate viețile unor persoane aflate în
Cseke Attila: Bistrița-Năsăud, exemplu de bună practică în modernizarea sistemului de sănătate cu fonduri europene
Bistrița-Năsăud este un exemplu de bună practică în ceea ce înseamnă utilizarea fondurilor europene pentru modernizarea sistemului de sănătate, a afirmat, sâmbătă, ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila. El a participat la evenimentul care a marcat extinderea Spitalului Județean de Urgență Bistrița Năsăud
Cătălina Poiană (CMR): Să facem sistemul să fie atât de bun, încât tinerii să-și dorească să rămână
Președintele Colegiului Medicilor din România (CMR), Cătălina Poiană, a declarat vineri la Tulcea, că sistemul de sănătate publică din România trebuie să fie la un asemenea nivel încât specialiștii formați în țară să nu-și mai dorească să plece în alte state și a menționat că localitățile mici, defavorizate, se pot afla printre pre
Olt: Linia de gardă de la Cardiologia Slatina este acoperită cu cardiologi, după angajarea unui...
Linia de gardă a Secţiei de Cardiologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Slatina este în prezent acoperită cu cardiologi, după angajarea unui nou medic, unitatea sanitară nemaifiind nevoită să apeleze la medici internişti pentru completarea gărzilor, a declarat, pentru AGERPRES, directorul medical al spitalului, medicul Florin Popa. Med
Brăila: Un nou caz de infecție cu virusul West Nile; bilanțul în județ a ajuns la cinci cazuri
Un nou caz de infecție cu virusul West Nile a fost confirmat în județul Brăila, la un bărbat în vârstă de 54 de ani din satul Țăcău, comuna Mărașu, situată în Insula Mare a Brăilei, numărul total al cazurilor înregistrate în județ ajungând la cinci, a informat, vineri, Direcția de Sănătate Publică (DSP) Brăila.
Galați: Automatizarea și digitalizarea laboratoarelor medico-farmaceutice, printre temele MEDFARM LAB 2026
Specialiști din domeniul analizelor de laborator, cadre universitare, cercetători și profesioniști din domeniul medical și farmaceutic se vor reuni, în perioada 24-26 septembrie, la Galați, la cea de-a III-a ediție a Conferinței Naționale de Analize Medico-Farmaceutice de Laborator - MEDFARM LAB 2026, informează, vineri, Universitatea 'Dunărea de Jos' d
Președintele Institutului RoNeuro din Cluj-Napoca, Dafin Mureșanu: Arta este un demers vindecător
Prof. univ. dr. Dafin F. Mureșanu, președintele European Federation of NeuroRehabilitation Societies (EFNR), Președinte al Societății pentru Studiul Neuroprotecției și Neuroplasticității (SSNN) și Președinte al Institutului RoNeuro din Cluj-Napoca, consideră că arta, în ansamblul ei, dar mai ales teatrul, reprezintă un demers vindecător.
Ministerul Sănătății a efectuat, în ultima săptămână, plăți de peste 69 milioane de lei pentru proiectele PNRR
Ministerul Sănătății a efectuat, în săptămâna 14 - 18 septembrie, plăți de peste 69,4 milioane de lei pentru proiectele PNRR finalizate. 'Fiecare cerere de plată procesată înseamnă echipamente moderne, infrastructură adusă la standarde europene și servicii medicale de mai bună calitate pentru pacienți', afirmă reprezentanții MS.









