Numărul donatorilor a scăzut în această perioadă de vară, însă nevoia de sânge pentru pacienții internați în spitale este acută, în special pe grupele 0 (I) pozitiv și A (II) pozitiv și negativ, transmit reprezentanții Centrului de Transfuzie Sanguină Vâlcea, care fac apel la cei care pot să doneze să vină în sprijinul semenilor lor aflați în situații critice.
'Fiind perioada de vară, de concedii, începând din luna iulie deja a scăzut prezența la donarea de sânge, din păcate, și, prin urmare, stocurile noastre de sânge au scăzut, pentru că aceste comenzi din partea spitalelor s-au menținut mari sau chiar mai mari decât în perioadele anterioare. Avem cereri foarte mari și scăderea stocurilor pe trei grupe și anume 0 (I) pozitiv, A (II) pozitiv și A (II) negativ. Acestea sunt grupele deficitare pentru că și comenzile sau solicitările de la spitale au fost foarte mari pe aceste grupe. Noi îi rugăm pe donatori să vină în număr mai mare decât până zilele trecute, pentru că nu o să mai putem face față acestor solicitări din partea spitalelor din județ, dar și din țară, pentru că, după cum știți, noi trimitem sânge și pacienților din Vâlcea, internați în spitale din țară, în principal București, Craiova, dar uneori și în alte centre universitare trimitem. Cererea și acolo este foarte mare, mai ales la București, unde periodic trimitem, pentru că deficitul este general în țară la scăderea donărilor și trebuie să ne ajutăm', a precizat, pentru AGERPRES, directoarea Centrului de Transfuzie Sanguină Vâlcea, dr. Narcisa Ionașcu-Ispas.
Specialiștii reamintesc astfel că făcând acest gest, cei care aleg să doneze sânge nu doar că îi ajută pe alții, dar fac ceva important și pentru sănătatea lor.
'În primul rând, la fiecare donare, donatorul va primi tichetele de masă pentru compensarea sângelui donat în valoare de 280 lei, plus rezultatul analizelor eliberat în mod gratuit la cerere, pentru că noi facem acele analize obligatorii pentru validarea sângelui donat ca să asigurăm securitatea transfuzională. Apoi, îmbunătățirea stării de sănătate pentru donatori în sensul în care crește imunitatea, revigorarea organismului, ameliorarea unor mici supărări pe care poate le-a mai avut vreodată donatorul, îmbunătățirea circulației sanguine. Deci sunt și avantaje pentru donatori, dar să nu uităm în primul rând acest gest umanitar și satisfacția că ai ajutat pe cineva care a fost în nevoie. Cred că asta este principalul beneficiu', a mai spus directoarea Centrului de Transfuzie Sanguină Vâlcea.
Persoanele care pot și doresc să ajute pacienții din spitale sunt așteptate la Centrul de Transfuzie Sanguină Vâlcea, de luni până vineri, în intervalul 07:30 - 12:00. AGERPRES/ (AS -redactor: Ramona Dincă, editor: Karina Olteanu, editor online: Irina Giurgiu)
Vâlcea: Numărul donatorilor de sânge e în scădere; deficit mare pe grupele 0 (I) pozitiv și A (II) pozitiv și negativ

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Cătălina Poiană (CMR): Să facem sistemul să fie atât de bun, încât tinerii să-și dorească să rămână
Președintele Colegiului Medicilor din România (CMR), Cătălina Poiană, a declarat vineri la Tulcea, că sistemul de sănătate publică din România trebuie să fie la un asemenea nivel încât specialiștii formați în țară să nu-și mai dorească să plece în alte state și a menționat că localitățile mici, defavorizate, se pot afla printre pre
Olt: Linia de gardă de la Cardiologia Slatina este acoperită cu cardiologi, după angajarea unui...
Linia de gardă a Secţiei de Cardiologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Slatina este în prezent acoperită cu cardiologi, după angajarea unui nou medic, unitatea sanitară nemaifiind nevoită să apeleze la medici internişti pentru completarea gărzilor, a declarat, pentru AGERPRES, directorul medical al spitalului, medicul Florin Popa. Med
Brăila: Un nou caz de infecție cu virusul West Nile; bilanțul în județ a ajuns la cinci cazuri
Un nou caz de infecție cu virusul West Nile a fost confirmat în județul Brăila, la un bărbat în vârstă de 54 de ani din satul Țăcău, comuna Mărașu, situată în Insula Mare a Brăilei, numărul total al cazurilor înregistrate în județ ajungând la cinci, a informat, vineri, Direcția de Sănătate Publică (DSP) Brăila.
Galați: Automatizarea și digitalizarea laboratoarelor medico-farmaceutice, printre temele MEDFARM LAB 2026
Specialiști din domeniul analizelor de laborator, cadre universitare, cercetători și profesioniști din domeniul medical și farmaceutic se vor reuni, în perioada 24-26 septembrie, la Galați, la cea de-a III-a ediție a Conferinței Naționale de Analize Medico-Farmaceutice de Laborator - MEDFARM LAB 2026, informează, vineri, Universitatea 'Dunărea de Jos' d
Președintele Institutului RoNeuro din Cluj-Napoca, Dafin Mureșanu: Arta este un demers vindecător
Prof. univ. dr. Dafin F. Mureșanu, președintele European Federation of NeuroRehabilitation Societies (EFNR), Președinte al Societății pentru Studiul Neuroprotecției și Neuroplasticității (SSNN) și Președinte al Institutului RoNeuro din Cluj-Napoca, consideră că arta, în ansamblul ei, dar mai ales teatrul, reprezintă un demers vindecător.
Ministerul Sănătății a efectuat, în ultima săptămână, plăți de peste 69 milioane de lei pentru proiectele PNRR
Ministerul Sănătății a efectuat, în săptămâna 14 - 18 septembrie, plăți de peste 69,4 milioane de lei pentru proiectele PNRR finalizate. 'Fiecare cerere de plată procesată înseamnă echipamente moderne, infrastructură adusă la standarde europene și servicii medicale de mai bună calitate pentru pacienți', afirmă reprezentanții MS.
CNAS lansează un proiect european pentru schimbul transfrontalier de imagini medicale, rezultate de laborator și rapoarte de externare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate a anunțat vineri demararea proiectului european 'Romanian Medical images, Laboratory results and Discharge reports' (RO-MI-LR-DR), pentru schimbul transfrontalier de imagini medicale, rezultate de laborator și rapoarte de externare. Proiectul are alocate fonduri prin Programul EU4Health, autoritatea finanțatoare
Iași: Institutul de Psihiatrie Socola organizează o nouă Campanie de testare a memoriei
Institutul de Psihiatrie 'Socola' Iași informează că sâmbătă și duminică organizează a treia ediție a 'Campaniei de testare a memoriei', care se adresează cetățenilor de toate vârstele și care își propune să identifice factorii de risc individuali ce predispun la apariția tulburărilor de memorie și, în același timp, să ofere participan








