Criza de personal din sistemul de sănătate afectează și Centrul de Transfuzie Sanguină Vâlcea, care se confruntă cu un deficit de specialiști, în special pe partea de laborator.
Directoarea centrului, dr. Narcisa Ionașcu-Ispas, a declarat că din cauza lipsei de personal, au fost nevoiți chiar să suspende campaniile de donare pe care le desfășoară în județ, deși cererea de sânge din partea spitalelor este destul de mare în această perioadă.
'Suntem într-o perioadă foarte grea, avem un deficit foarte mare de personal medical și nu ne-am mai permis să plecăm în teritoriu pentru că nu putem asigura această activitate. Sperăm că totuși din toamnă o să ne revenim din toate punctele de vedere. Nu pot să spun 100% că măsurile de austeritate au vreo legătură cu această situație, dar este posibil să fie și aceasta o cauză. Pentru că personalul este îngrijorat, anumite persoane pot să se reorienteze spre alte domenii mai benefice din punctul lor de vedere - deși aici este un loc de muncă foarte bun din punctul meu de vedere, ca să zic așa, pentru tot personalul - iar îngrijorarea, nu neapărat a noastră, a celor din centru, ci în general îngrijorarea populației, pentru că trecem printr-o perioadă dificilă, se simte și pe activitatea noastră', a precizat, pentru AGERPRES, directoarea Centrului de Transfuzie Sanguină Vâlcea.
Ea a afirmat că este nevoie în special de personal medical, în prezent centrul județean neavând medic de laborator.
'Numărul de persoane care ar trebui este mare, pentru că noi avem un deficit cronic de personal. În întreg sistemul sanitar se știe că avem deficit de medici, de personal sanitar, asistenți medicali, dar noi actualmente ne confruntăm cu lipsa personalului medical superior în laborator. Aceasta este cea mai gravă problemă, că nu avem medic. Noi am și publicat anunț că suntem în căutare de medic de laborator astfel că, dacă cineva este interesat, medic specializat de laborator, poate să se prezinte la centrul nostru pentru informații și chiar poate să participe la concurs', a menționat dr. Narcisa Ionașcu-Ispas. AGERPRES / (AS - redactor: Ramona Dincă, editor: Marius Frățilă, editor online: Irina Giurgiu)
Vâlcea: Deficit de personal la Centrul de Transfuzie Sanguină

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Iași: Transplanturi renale realizate după o prelevare de organe
Medicii din cadrul Spitalului Clinic 'Dr. C. I. Parhon' din Iași' Iași au efectuat două transplanturi renale, după ce familia unui bărbat în vârstă de 51 de ani, aflat în moarte cerebrală, a fost de acord să doneze organele, procedură în urma căreia au fost salvate viețile unor persoane aflate în
Cseke Attila: Bistrița-Năsăud, exemplu de bună practică în modernizarea sistemului de sănătate cu fonduri europene
Bistrița-Năsăud este un exemplu de bună practică în ceea ce înseamnă utilizarea fondurilor europene pentru modernizarea sistemului de sănătate, a afirmat, sâmbătă, ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila. El a participat la evenimentul care a marcat extinderea Spitalului Județean de Urgență Bistrița Năsăud
Cătălina Poiană (CMR): Să facem sistemul să fie atât de bun, încât tinerii să-și dorească să rămână
Președintele Colegiului Medicilor din România (CMR), Cătălina Poiană, a declarat vineri la Tulcea, că sistemul de sănătate publică din România trebuie să fie la un asemenea nivel încât specialiștii formați în țară să nu-și mai dorească să plece în alte state și a menționat că localitățile mici, defavorizate, se pot afla printre pre
Olt: Linia de gardă de la Cardiologia Slatina este acoperită cu cardiologi, după angajarea unui...
Linia de gardă a Secţiei de Cardiologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Slatina este în prezent acoperită cu cardiologi, după angajarea unui nou medic, unitatea sanitară nemaifiind nevoită să apeleze la medici internişti pentru completarea gărzilor, a declarat, pentru AGERPRES, directorul medical al spitalului, medicul Florin Popa. Med
Brăila: Un nou caz de infecție cu virusul West Nile; bilanțul în județ a ajuns la cinci cazuri
Un nou caz de infecție cu virusul West Nile a fost confirmat în județul Brăila, la un bărbat în vârstă de 54 de ani din satul Țăcău, comuna Mărașu, situată în Insula Mare a Brăilei, numărul total al cazurilor înregistrate în județ ajungând la cinci, a informat, vineri, Direcția de Sănătate Publică (DSP) Brăila.
Galați: Automatizarea și digitalizarea laboratoarelor medico-farmaceutice, printre temele MEDFARM LAB 2026
Specialiști din domeniul analizelor de laborator, cadre universitare, cercetători și profesioniști din domeniul medical și farmaceutic se vor reuni, în perioada 24-26 septembrie, la Galați, la cea de-a III-a ediție a Conferinței Naționale de Analize Medico-Farmaceutice de Laborator - MEDFARM LAB 2026, informează, vineri, Universitatea 'Dunărea de Jos' d
Președintele Institutului RoNeuro din Cluj-Napoca, Dafin Mureșanu: Arta este un demers vindecător
Prof. univ. dr. Dafin F. Mureșanu, președintele European Federation of NeuroRehabilitation Societies (EFNR), Președinte al Societății pentru Studiul Neuroprotecției și Neuroplasticității (SSNN) și Președinte al Institutului RoNeuro din Cluj-Napoca, consideră că arta, în ansamblul ei, dar mai ales teatrul, reprezintă un demers vindecător.
Ministerul Sănătății a efectuat, în ultima săptămână, plăți de peste 69 milioane de lei pentru proiectele PNRR
Ministerul Sănătății a efectuat, în săptămâna 14 - 18 septembrie, plăți de peste 69,4 milioane de lei pentru proiectele PNRR finalizate. 'Fiecare cerere de plată procesată înseamnă echipamente moderne, infrastructură adusă la standarde europene și servicii medicale de mai bună calitate pentru pacienți', afirmă reprezentanții MS.









