Numărul copiilor cu probleme respiratorii anterior diagnosticate a crescut în perioada caniculară din acest an față de anii precedenți, crizele de astm bronșic fiind adesea confundate cu răceli, a declarat, luni, pentru AGERPRES, pneumolog Ioana Ciucă, șefa Secției Pneumologie Pediatrică Bega II a Spitalului Județean Timișoara.
Mediul atrage atenția că nediagnosticarea corectă a acestor probleme duc eronat la folosirea de antibiotice care nu au efect, dar pot sensibiliza organismul în mod nedorit.
'Temperaturile extrem de ridicate din aceste zile reprezintă un risc major pentru copiii care suferă de astm bronșic, fibroză chistică sau alte afecțiuni respiratorii cronice. Acestea favorizează deshidratarea, ceea ce face ca secrețiile din căile respiratorii să devină mai vâscoase și mai greu de eliminat. Au fost mai multe exacerbări/crize, comparativ cu aceeași perioadă a anilor trecuți. Anul trecut am remarcat că sunt mai multe crize de astm la copii vara și de aceea anul acesta am fost mai atenți. Nu severitatea a fost marcată, ci numărul exacerbaților la copiii care primesc medicație de fond. Aceste exacerbări se datorează cel mai probabil caniculei, dar părinții nu realizează aspectul, uneori nici medicii. Crizele de astm declanșate de caniculă se confundă cu răceli și nu sunt ușor de diagnosticat. Mulți părinți spun: copilul meu răcește mai mult vara. Sunt învinuiți alergenii ca și factori declanșatori, dar oamenii nu înțeleg că de fapt e un mecanism mult mai complex, în asociere cu canicula', a detaliat prof. dr. Ioana Ciucă.
Și ce ne deranjează e interpretarea ca și infecții cu consum consecutiv de antibiotice.
'Chiar azi am primit mai multe mesaje de la părinții copiilor corect tratați de fond, care sunt în vacanță și au început să tușească. Le-am recomandat ca pe langă medicația bronhodilatatoare să controleze pa cât posibil temperatura în care stă copilul, hidratare largă, stat la umbră. E de înșeles că nu le va plăcea să stea în camera hotelului fiind în vacanță, dar e important să fie mai atenți și la caniculă', a punctat pneumologul pediatru.
Pentru copiii cu boli pulmonare cronice, canicula poate însemna agravarea simptomelor și un risc mai mare de complicații.
În cazul copiilor cu fibroză chistică, canicula poate fi și mai periculoasă, deoarece aceștia pierd cantități mai mari de sare prin transpirație. De aceea, hidratarea și aportul de lichide și săruri minerale trebuie crescute.
'Aerul fierbinte și uscat poate irita căile respiratorii și poate favoriza apariția tusei, a senzației de lipsă de aer sau a respirației șuierătoare. În același timp, în perioadele caniculare crește nivelul poluanților din atmosferă, iar concentrația unor alergeni poate fi mai mare. Toți acești factori pot declanșa sau agrava simptomele respiratorii', explică medicul primar Ioana Ciucă.
Copiii cu boli pulmonare ar trebui să evite activitățile fizice intense în aer liber în intervalul 11:00-18:00, când temperaturile și nivelul poluării sunt cele mai ridicate. Hidratarea corespunzătoare, petrecerea timpului în spații răcoroase și utilizarea corectă a aerului condiționat pot reduce riscul apariției problemelor respiratorii. AGERPRES/(AS - redactor: Otilia Halunga, editor: Karina Olteanu, editor online: Adrian Dădârlat)
Timiș: Numărul copiilor cu exacerbări ale problemelor respiratorii, în creștere din cauza caniculei

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Iași: Transplanturi renale realizate după o prelevare de organe
Medicii din cadrul Spitalului Clinic 'Dr. C. I. Parhon' din Iași' Iași au efectuat două transplanturi renale, după ce familia unui bărbat în vârstă de 51 de ani, aflat în moarte cerebrală, a fost de acord să doneze organele, procedură în urma căreia au fost salvate viețile unor persoane aflate în
Cseke Attila: Bistrița-Năsăud, exemplu de bună practică în modernizarea sistemului de sănătate cu fonduri europene
Bistrița-Năsăud este un exemplu de bună practică în ceea ce înseamnă utilizarea fondurilor europene pentru modernizarea sistemului de sănătate, a afirmat, sâmbătă, ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila. El a participat la evenimentul care a marcat extinderea Spitalului Județean de Urgență Bistrița Năsăud
Cătălina Poiană (CMR): Să facem sistemul să fie atât de bun, încât tinerii să-și dorească să rămână
Președintele Colegiului Medicilor din România (CMR), Cătălina Poiană, a declarat vineri la Tulcea, că sistemul de sănătate publică din România trebuie să fie la un asemenea nivel încât specialiștii formați în țară să nu-și mai dorească să plece în alte state și a menționat că localitățile mici, defavorizate, se pot afla printre pre
Olt: Linia de gardă de la Cardiologia Slatina este acoperită cu cardiologi, după angajarea unui...
Linia de gardă a Secţiei de Cardiologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Slatina este în prezent acoperită cu cardiologi, după angajarea unui nou medic, unitatea sanitară nemaifiind nevoită să apeleze la medici internişti pentru completarea gărzilor, a declarat, pentru AGERPRES, directorul medical al spitalului, medicul Florin Popa. Med
Brăila: Un nou caz de infecție cu virusul West Nile; bilanțul în județ a ajuns la cinci cazuri
Un nou caz de infecție cu virusul West Nile a fost confirmat în județul Brăila, la un bărbat în vârstă de 54 de ani din satul Țăcău, comuna Mărașu, situată în Insula Mare a Brăilei, numărul total al cazurilor înregistrate în județ ajungând la cinci, a informat, vineri, Direcția de Sănătate Publică (DSP) Brăila.
Galați: Automatizarea și digitalizarea laboratoarelor medico-farmaceutice, printre temele MEDFARM LAB 2026
Specialiști din domeniul analizelor de laborator, cadre universitare, cercetători și profesioniști din domeniul medical și farmaceutic se vor reuni, în perioada 24-26 septembrie, la Galați, la cea de-a III-a ediție a Conferinței Naționale de Analize Medico-Farmaceutice de Laborator - MEDFARM LAB 2026, informează, vineri, Universitatea 'Dunărea de Jos' d
Președintele Institutului RoNeuro din Cluj-Napoca, Dafin Mureșanu: Arta este un demers vindecător
Prof. univ. dr. Dafin F. Mureșanu, președintele European Federation of NeuroRehabilitation Societies (EFNR), Președinte al Societății pentru Studiul Neuroprotecției și Neuroplasticității (SSNN) și Președinte al Institutului RoNeuro din Cluj-Napoca, consideră că arta, în ansamblul ei, dar mai ales teatrul, reprezintă un demers vindecător.
Ministerul Sănătății a efectuat, în ultima săptămână, plăți de peste 69 milioane de lei pentru proiectele PNRR
Ministerul Sănătății a efectuat, în săptămâna 14 - 18 septembrie, plăți de peste 69,4 milioane de lei pentru proiectele PNRR finalizate. 'Fiecare cerere de plată procesată înseamnă echipamente moderne, infrastructură adusă la standarde europene și servicii medicale de mai bună calitate pentru pacienți', afirmă reprezentanții MS.









