Două persoane au fost duse în comă la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Județean Mavromati Botoșani, ca urmare a hipertermiei cauzate de temperaturile caniculare, a declarat, marți, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Botoșani, Carmen Răgoșcă.

Potrivit oficialului SJA, cei doi bărbați aveau o temperatură a corpului de 42 de grade.

'Sunt cazuri de hipertermie și stare lipotimică pe fondul temperaturilor crescute. Aseară (n.r.- luni seară) în UPU, în același timp, au venit doi bărbați în comă, cu temperatura corporală 42 grade, aduși de echipajele cu medic', a precizat Răgoșcă.

Unul dintre pacienți a fost luat de ambulanță din gospodăria sa din localitatea Răuseni, iar cel de-al doilea a fost ridicat de echipajul medical de la o stână din comuna Stăuceni.

Botoșaniul s-a aflat, luni și marți, sub Cod roșu de caniculă. AGERPRES/(AS - redactor: Cristian Lupașcu, editor: Anamaria Constantin, editor online: Ady Ivaşcu)