Rata de acoperire pentru a doua doză a vaccinului ROR este de aproximativ 60%, mult sub pragul recomandat pentru imunitatea colectivă, care este de 95%, a declarat miercuri secretarul de stat în Ministerul Sănătății Stela Firu.

'În domeniul vaccinării provocările sunt evidente. Știm cu toții că dorința de vaccinare în România a scăzut în ultimii 10 ani și dacă ne uităm la date recente, rata de acoperire pentru a doua doză a vaccinului ROR (ser combinat cu virusuri atenuate care oferă protecție împotriva rujeolei, oreionului și rubeolei) se situează la aproximativ 60%, mult sub pragul recomandat pentru imunitatea colectivă, care este de 95%', a spus Firu la evenimentul 'Health Forum: Investiția în sănătate - pilon al securității naționale și al dezvoltării economice', organizat de DC Media Group.

În opinia sa, promovarea unei alimentații echilibrate este foarte importantă, iar introducerea opționalului 'Educație nutrițională' în școli joacă un rol esențial în formarea comportamentelor sănătoase.

Secretarul de stat a citat ultimele statistici realizate în rândul tinerilor, care arată că 73% dintre aceștia au consumat alcool cel puțin, 44% au utilizat țigările electronice, 31% raportează episoade de consum excesiv de alcool, iar 13% au experimentat droguri ilicite. AGERPRES/(AS-redactor: Roberto Stan, editor: Mihai Simionescu, editor online: Simona Aruştei)