Republica Moldova ar fi în mai mare siguranță dacă s-ar uni cu România, însă o asemenea decizie trebuie să fie susținută de majoritatea cetățenilor republicii, a declarat vineri președinta Maia Sandu în cadrul Forumului de Securitate de la Chișinău, subliniind că 'cei care cunosc istoria noastră înțeleg de ce dezideratul Unirii este unul popular', relatează Deschide.md.
'Chiar cred că Republica Moldova ar fi în mai mare siguranță împreună cu România, iar această discuție (privind Unirea) a început din prima zi a independenței R. Moldova. Cei care știu istoria noastră, care știu ce s-a întâmplat în contextul Pactului Ribbentrop-Molotov și așa mai departe, toate acele persoane înțeleg de ce această discuție are loc', a afirmat Maia Sandu la primul panel din cadrul Moldova Security Forum.
Susținătorii Unirii invocă motive istorice, identitare, economice și de securitate, mai ales pe fondul amplificării amenințărilor regionale, a menționat ea.
'O parte destul de mare a societății susține această idee din mai multe motive. Unii, din motive de identitate, alții - din motive economice, de securitate. Acum, când amenințările pentru securitate iau tot mai mare amploare, tot mai multă lume discută despre aceasta', a spus Maia Sandu.
Totuși, președinta R.Moldova a subliniat că realizarea Unirii depinde de voința majorității cetățenilor, iar această condiție nu este îndeplinită în prezent. În schimb, potrivit ei, există o majoritate care susține aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană.
'Este nevoie să fie o majoritate care ar vota pentru Unire, iar conform sondajelor, în prezent nu există o majoritate. Dar există o majoritate pentru integrarea europeană și noi credem că, deși UE nu este o uniune de apărare, aceasta ar contribui oricum la un mai mare grad de securitate al Republicii Moldova, comparativ cu acum. Iată de ce continuăm să susținem planul de integrare europeană', a explicat Maia Sandu.
În context, ea a amintit și de declarația adoptată de Parlamentul României în 2018 la centenarul Marii Uniri, precum și de dezbaterile privind reunificarea purtate de-a lungul anilor de mai multe formațiuni politice românești.
În final, Maia Sandu a reiterat că decizia privind o eventuală Unire aparține cetățenilor și că voința majorității trebuie respectată, notează Deschide.md. AGERPRES/(AS - redactor: Lilia Traci, editor: Mariana Ionescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Maia Sandu despre Unire: Republica Moldova ar fi în mai mare siguranță împreună cu România

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Victor Negrescu: Obiectivul nostru este să ajungem până la finalul anului la un acord privind viitorul buget multianual al UE
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Tudor Martalogu, transmite: Obiectivul nostru este să ajungem până la finalul anului la un acord privind viitorul buget al Uniunii Europene pentru 2028-2034, însă discuțiile sunt foarte dificile, președinția irlandeză a Consiliului UE urmând să prezinte o poziție revizuită în vederea negocierilor
Un cetățean român este acuzat în Ungaria că a ținut un bărbat ca sclav
Un cetățean român a fost inculpat în Ungaria pentru că a ținut ca sclav un bărbat sărac din Nagykoros, în centrul țării, a anunțat joi procuratura din Pesta, conform MTI. Acuzatul a convenit în 2022 ca victima sa să lucreze ca șofer în schimbul cazării și meselor, plus un salariu foarte mic. La începutul lui
Noul colider al grupului Verzilor, Nicu Ștefănuță, anunță că va lupta pentru categoriile sociale defavorizate
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Tudor Martalogu, transmite: Noul copreședinte al grupului Verzilor din Parlamentul European, Nicu Ștefănuță, a anunțat miercuri că intenționează ca din această poziție să lupte pentru categorii sociale defavorizate, cum sunt tinerii, femeile, familiile cu copii și oamenii aflați în căutarea unui loc de muncă.
PE nu va vota un buget multianual al UE care ar propune tăieri periculoase pentru România, afirmă Siegfried Mureșan
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Tudor Martalogu, transmite: Parlamentul European (PE) nu va vota un buget al Uniunii Europene pentru 2028-2034 care ar propune tăieri periculoase pentru România sau pentru vreun alt stat membru, a dat asigurări marți eurodeputatul Siegfried Mureșan, co-raportor al PE pentru viitorul cadru financiar multianual (CFM).
O linie electrică planificată între Republica Moldova și România va purta numele lui Trump
O linie electrică de înaltă tensiune planificată, care va conecta România și Republica Moldova, va purta numele 'Trump Liberty Line' ('Linia Libertății Trump'), a anunțat luni Ambasada SUA la Chișinău, aceasta fiind cea mai recentă inițiativă de infrastructură care primește numele președintelui american Donald Trump, comentează marți Reuters.
Daniel Buda: PNL va aștepta să vadă care este programul de guvernare al lui Luca Niculescu
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Tudor Martalogu, transmite: Partidul Național Liberal (PNL) va aștepta să vadă care este programul de guvernare al premierului desemnat Luca Niculescu și apoi se va pronunța printr-o decizie luată în forurile sale statutare, a afirmat marți liderul delegației române în grupul europarlamentar al Partidului Popular E
Frații Tate au folosit metoda 'lover boy' pentru a exploata femei (documente judiciare britanice)
Influencerii social media Andrew și Tristan Tate au folosit metoda 'lover boy' pentru a atrage femei cu promisiunea unor relații romantice, după care le-au constrâns să producă materiale pornografice online, conform unor documente judiciare britanice făcute publice luni în SUA, relatează Reuters. în cea mai detaliată
Ursula von der Leyen: Atacurile asupra navelor civile din Marea Neagră sunt inacceptabile
Atacurile asupra navelor civile sunt inacceptabile, a declarat marți președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, după ce două nave civile au fost lovite în zona economică a Bulgariei din Marea Neagră. 'Situația din Marea Neagră este tot mai îngrijorătoare. Nave comerciale - și echipaje nevinovate - sunt luate la țintă, iar vieți au fost









