Eliminarea CASS la indemnizația pentru creșterea copilului va fi eliminată la începutul anului 2027, după ce vom identifica sursele de finanțare, întrucât este vorba de peste 500 de milioane de lei, a declarat, marți, ministrul propus pentru Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Florin Manole, în cadrul audierilor din comisiile de specialitate din Parlament.

''Da, în programul de guvernare este prinsă eliminarea CASS-ului la indemnizația pentru creșterea copilului. Acest lucru se va întâmpla de la începutul anului viitor, imediat după ce vom identifica în colaborare cu Ministerul de Finanțe surse de finanțare care să fie din economii pe care le facem la buget, care să compenseze din punct de vedere bugetar impactul acestei măsuri. Este vorba despre peste 500 de milioane de lei, dar, da, CASS pentru mame va fi eliminat la începutul anului următor'', a transmis Manole.

Ulterior, după audierile din comisiile de specialitate, Florin Manole a precizat că eliminarea CASS va avea loc începând cu data de 1 ianuarie 2027.

''Eliminarea CASS pentru mame trebuie să se întâmple de la 1 ianuarie 2027, iar până atunci, în Ministerul Muncii, în colaborare cu colegii de la Ministerul Finanțelor, va trebui și vom găsi măsuri compensatorii din punct de vedere al compensării impactului bugetar. Țin doar să precizez că aceste măsuri vor însemna reduceri de cheltuieli ale statului, nu vor însemna măsuri de austeritate impuse vreunei categorii de cetățeni sau taxe suplimentare, nimic de genul ăsta. Este vorba doar de o administrare mai prudentă a resurselor pe care le avem'', a explicat el.

În ceea ce privește eliminarea CASS pentru pensionari, viitorul ministru al Muncii a afirmat că nu a avut discuții ce se va întâmpla după expirarea termenului de aplicare prevăzut de lege.

''Situația cu CASS-ul pentru pensionari este clară din punct de vedere legal. El este în vigoare până la termenul prevăzut de lege. Despre după acel termen nu am avut discuții'', a subliniat demnitarul. AGERPRES/(A - redactor: Oana Tilică, editor: Mariana Nica, editor online: Gabriela Badea)

Citeşte şi:

* Parlament - audieri miniștri/ Manole: Este imperativ să avem o indexare a pensiilor

* Parlament - audieri miniștri/ Florin Manole, aviz favorabil pentru funcția de ministru al Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale

* LIVE UPDATE Parlament/Marți - ultimele audieri în comisii ale miniștrilor Guvernului Niculescu; plen reunit pentru votul de învestitură * LIVE UPDATE Parlament/ Comisii - audieri ale miniștrilor propuși în Guvernul Niculescu