Prim-vicepreședintele PSD Corneliu Ștefan susține că România nu are nevoie de o dezincriminare a deținerii de droguri pentru consum propriu și de sancțiuni simbolice, ci, dimpotrivă, de o legislație severă și de instituții capabile să o aplice.
'Spune 'nu' drogurilor! Drogurile distrug copii, destramă familii și pun în pericol viitorul unei întregi generații. În timp ce vedem tragedii provocate de consumul de droguri, este total de neacceptat ca în Parlament să fie promovate inițiative care merg în direcția dezincriminării deținerii de droguri pentru consum propriu. Sunt categoric împotriva oricărei tentative de relaxare a legislației privind consumul de droguri', spune, miercuri, pe Facebook, Corneliu Ștefan.
Conform acestuia, statul trebuie să trateze acest fenomen cu maximă responsabilitate. Liderul social democrat afirmă că trebuie intensificată lupta împotriva traficanților și a rețelelor de distribuție, iar prevenția, tratamentul dependenței și protejarea tinerilor trebuie să fie priorități reale, cu rezultate concrete.
'Consider că direcția corectă este să acționăm mai ferm împotriva traficului și distribuției, nu să transmitem mesajul că societatea devine mai tolerantă în fața drogurilor. Parlamentarii care susțin asemenea modificări trebuie să explice clar ce efecte vor avea și ce garanții există că nu vor încuraja consumul și traficul de droguri. Cu drogurile nu negociem. Nu le tolerăm. Nu facem experimente pe viitorul copiilor noștri', mai spune liderul PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan.
Senatoarea Victoria Stoiciu (aleasă pe listele PSD și în prezent neafiliată) a depus un proiect de lege care scoate din sfera penală deținerea de droguri pentru consum propriu și o transformă în contravenție, sancționată cu amendă. Inițiativa este susținută de senatorii Cristian Ghinea (USR) și Daniel Fenechiu (PNL). Dacă proiectul va fi adoptat, deținerea de droguri pentru consum propriu nu va mai fi pedepsită cu închisoarea, ca în prezent, ci cu amendă contravențională cuprinsă între 1.000 și 3.000 de lei. Traficul rămâne infracțiune, cu exact aceleași pedepse, iar toate drogurile rămân ilegale. AGERPRES/(AS-redactor: Cornelia Dumitru, editor: Karina Olteanu, editor online: Adrian Dădârlat)
Dâmbovița/Corneliu Ștefan (PSD): E de neacceptat să fie promovate inițiative de dezincriminare a deținerii de droguri pentru consum propriu

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Grindeanu: Pe cei de la USR i-am văzut foarte tranșanți în a spune că vor anticipate, alături de AUR
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, nu a exclus, joi, varianta ca social-democrații să susțină din Parlament un Guvern format din PNL, UDMR și USR, dar a precizat că pe cei de la USR i-a văzut 'foarte tranșanți în a spune că vor alegeri anticipate, alături de AUR'. Grindeanu a fost întrebat, după întâlnirea cu premierul desemnat,
Premierul desemnat Luca Niculescu - întâlnire cu liberalii
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a ajuns joi la sediul PNL pentru discuții cu liberalii privind formarea noului Guvern. El a fost întâmpinat la intrare de președintele Senatului, Mircea Abrudean. Joi dimineața, președintele PNL, Ilie Bolojan, a transmis că în cadrul întâlnirii va fi analizat modul în care s
Grindeanu: Noi nu susținem varianta de guvern tehnocrat; am transmis prim-ministrului desemnat
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat joi că partidul nu susține formarea unui guvern tehnocrat condus de premierul desemnat, Luca Niculescu. Grindeanu a spus că o astfel de formulă i se pare slabă și că nu ar putea să ducă la îndeplinire și să atingă țintele nici măcar pe termen scurt. 'Noi nu susținem, și am transmis prim-ministrului desemn
Opțiunea noastră este de a avea o majoritate afișată și asumată la nivelul Parlamentului României, afirmă Victor Negrescu
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Tudor Martalogu, transmite: Opțiunea noastră este de a avea o majoritate afișată și asumată la nivelul Parlamentului României, cetățenii având dreptul de a cunoaște care sunt partidele ce vor asigura majoritatea pentru acest guvern până la viitoarele alegeri parlamentare, a declarat joi eurodeputatul Victor
Siegfried Mureșan (PNL): Pesediștii ne tot invită la guvernare alături de ei. Nu, mulțumim!
Europarlamentarul Siegfried Mureșan a transmis, joi, că PNL nu intră la guvernare alături de PSD, menționând că România nu are nevoie de un Guvern 'controlat' de social-democrați cu 'responsabilitatea aruncată pe umerii altor partide'. 'Pesediștii ne tot invită la guvernare alături de ei. Nu, mulțumim! PSD a gen
Grindeanu: Fac apel în special la PNL și UDMR să pună umărul la construirea unei majorități transparente
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat joi că social-democrații i-au pus două condiții premierului desemnat, Luca Niculescu, pentru susținerea viitorului Guvern - schimbarea direcției economice și o majoritate parlamentară asumată, mai ales din partea PNL și UDMR. 'Am avut discuții constructive cu prim-ministrul desemnat, Luca Nicul
Luca Niculescu, după întâlnirea cu reprezentanții PSD: Am văzut deschidere în încercarea de a găsi soluții
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a declarat joi că a văzut deschidere din partea PSD în încercarea de a găsi soluții, iar prioritățile discutate cu social-democrații au vizat rectificarea bugetară și bugetul pe anul viitor. 'Prioritățile imediate pe care le avem și pe care le-am discutat cu reprezentanții PSD - o rectificare
Oana Gheorghiu: Guvernul rămâne ferm angajat în prevenirea și combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării
Guvernul rămâne ferm angajat în prevenirea și combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării și discursului instigator la ură, prin educație, prin comemorare, prin politicile naționale, a declarat vicepremierul interimar, Oana Gheorghiu. Ea a participat joi, la Palatul Victoria, la Conferința Internațională 'Zece ani de









