Președintele Nicușor Dan a declarat vineri că Ministerul Afacerilor Externe al României a deschis o investigație în cazul școlii din localitatea Orlivka din regiunea Odessa, unde o clasă I cu predare în limba română a fost închisă.

El a afirmat în cadrul unei conferințe de presă, susținută la finalul Summitului Inițiativei pentru Integrare Carpatică 'Carpathian 8', că 's-au înregistrat progrese remarcabile în relațiile noastre bilaterale în ceea ce privește minoritatea română', subliniind că 'școlile românești vor rămâne așa cum sunt'.

'În primul rând, a fost anul în care, printr-un decret oficial în Ucraina, limba română a putut fi celebrată la data de 31 august, așa cum o făceau deja România și Republica Moldova. În al doilea rând, am repus în funcțiune comisia bilaterală privind minoritățile din cele două state, care și-a reluat activitatea săptămâna trecută, după o pauză de câțiva ani. Unul dintre principalele obiective ale acestui comitet este evaluarea situației școlilor cu predare în limba maternă. În al treilea rând, din partea autorităților române, bursele destinate etnicilor români din Ucraina, care fuseseră suspendate timp de 2-3 ani, au fost reacordate pentru elevii români. Așadar, se profilează o reformă educațională în Ucraina - despre care președintele Zelenski va oferi mai multe detalii -, însă am convenit ca școlile românești să își păstreze structura actuală, beneficiind totodată de sprijin din partea statului român pentru a funcționa în condiții optime. Cât despre situația de la Orlivka, aceasta face în prezent obiectul unei anchete desfășurate de Ministerul nostru al Afacerilor Externe, în colaborare cu Ambasada Ucrainei la București, urmând să vă furnizăm toate detaliile de îndată ce investigația va fi finalizată', a explicat Nicușor Dan.

La rândul său, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a admis că au existat 'situații izolate' de închidere a școlilor cu predare în limba română, dar a precizat că astfel de cazuri au fost soluționate. El a dat asigurări că școlile românești nu se vor închide.

'Decizia adoptată a ținut cont de starea de război; de la debutul conflictului în Ucraina, au existat într-adevăr anumite situații izolate, însă le-am stopat imediat, stabilind că pe durata stării de război nu se poate închide nicio instituție. Prin urmare, dacă există aspecte problematice sau dețineți informații în acest sens, v-am fi recunoscători să le împărtășiți imediat cu noi. Asta înseamnă că la nivel local pot exista anumite decizii pe care Guvernul, prim-ministrul sau Ministerul Educației nu le pot controla în totalitate, ceea ce este de înțeles, dat fiind rolul autorităților și al puterii locale, însă decizia de bază rămâne fermă: nimic nu poate fi închis. Așadar, pentru orice astfel de cazuri menținem o legătură strânsă prin intermediul Ministerului nostru al Afacerilor Externe și al misiunilor diplomatice de aici, astfel încât să putem gestiona eficient orice situație', a spus liderul de la Kiev. AGERPRES/(editor: Florin Marin, editor online: Ada Vîlceanu)