Ministrul interimar al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Irineu Darău (USR), a declarat, vineri, la Ploiești, că trebuie lămurite ''fără întârziere'' toate circumstanțele cu privire la scandalul privindu-l pe șeful Serviciului de Protecție și Pază (SPP), Lucian Pahonțu, și trebuie să existe consecințe.
''Poziția noastră este publică. Cred că trebuie, și credem că trebuie lămurite, fără întârziere, toate circumstanțele - și prin acte, am văzut că există și niște demersuri ale jurnaliștilor la CNSAS - toate circumstanțele din 1989 și de la mineriade legate de implicarea domnului director al SPP, Pahonțu, și trebuie să existe consecințe. Eu personal sunt nepot de fost deținut politic. Am o foarte mare sensibilitate privind aceste subiecte. Am un mare regret ca tânăr, eram foarte tânăr, copil atunci, că nu am avut o lege a lustrației, care ar fi rezolvat multe. Am o foarte mare supărare că în România au rămas zeci de ani secrete acte din perioada comunistă, care, dacă nu ar fi fost secrete, am fi știut, de fapt, toate aceste lucruri'', a afirmat Darău într-o conferință de presă.
El subliniază că cei care au fost implicați de partea statului comunist nu pot rămâne implicați la un alt nivel în statul democratic.
''Nu prea înțeleg în România cum ies niște informații la niște momente cheie. Ideal în România ar fi să avem o transparență totală a acestor implicări din vremea comunismului. Și cred că, așa spune și legea, de altfel, acolo unde a fost o implicare de partea statului comunist, nu poate să rămână și o implicare la un alt nivel în statul democratic. Asta este aspirația mea, dacă vreți, pentru viitor. Cred că trebuie luate decizii, nu neapărat pripite, dar cred că trebuie și curaj și decizii ferme'', a adăugat ministrul interimar. AGERPRES/(AS - redactor: Anamaria Constantin, editor: Dana Lepădatu, editor online: Gabriela Badea)
Irineu Darău (USR), despre Pahonțu: Trebuie lămurite toate circumstanțele și trebuie să existe consecințe

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Mureșan după anunțul PSD că nu îl votează: Am fost surprins de lipsa de respect față de președinte; un gest ostil
Premierul desemnat Siegfried Mureșan acuză PSD de lipsă de respect la adresa președintelui Nicușor Dan, având în vedere că social-democrații au anunțat că nu îl susțin înainte ca decretul de nominalizare să fie publicat în Monitorul Oficial. El a anunțat că va merge în fața Parlamentului pentru a cere votul de învestit
Constantin Toma: Mă dezamăgește Nicușor Dan; trebuie să iei decizii, să desemnezi premier, nu să aștepți cinci luni
Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma (PSD), a declarat, luni că este dezamăgit de președintele României, Nicușor Dan, în ciuda faptului că l-a susținut în alegerile prezidențiale, pentru că a așteptat cinci luni până a luat decizia de a desemna un premier. într-un
Kelemen Hunor: Nu trebuie prelungită perioada de dezbatere, de criză; o să fie scandal în Parlament
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a reafirmat, luni, că nu trebuie prelungită perioada de criză politică, menționând că agențiile de rating vor vedea că țara merge 'din scandal în scandal', ceea ce nu este bine. întrebat la Parlament care ar fi riscurile care ar putea apărea dacă ar continua criza politică, Kelemen Hunor a răspuns că
Simion: Nu vom vota Guvernul Siegfried în ciuda tuturor presiunilor; nu ne doborâți
Președintele AUR, George Simion, a anunțat luni că partidul său nu va vota Guvernul Siegfried Mureșan, ''în ciuda tuturor presiunilor''. ''Nu vom vota Guvernul Siegfried în ciuda tuturor presiunilor, nu ne doborâți! Am părăsit sala de plen (n.r. - de la Camera Deputaților) și vom continua să fim alături de Călin George
Nicușor Dan - întâlnire cu foști ambasadori ai SUA: Le-am mulțumit pentru contribuția la promovarea României
Președintele Nicușor Dan s-a întâlnit, la New York, cu foști ambasadori ai Statelor Unite la București, cărora le-a mulțumit pentru contribuția lor la promovarea României și pentru activitatea de consolidare și aprofundare a relației bilaterale. Șeful statului a menționat că parteneriatul România - SUA este o realizare 'de d
Kelemen Hunor: Ceea ce a rămas din vechea coaliție nu are majoritate; Vom lua o decizie
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat luni că 'ceea ce a rămas din vechea coaliție' nu întrunește în acest moment cele 233 de voturi necesare pentru învestirea unui Guvern, precizând că formațiunea va continua discuțiile cu PNL și USR și va lua ulterior o decizie. 'Am avut câteva discuții, în aceste zile,
Sorin Grindeanu: Am văzut nominalizări tot de dreapta de când e Nicușor Dan președinte
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni că, de când Nicușor Dan este președintele României, pentru funcția de premier au fost nominalizate persoane provenite din partidul care s-a clasat pe locul al treilea la alegerile parlamentare din 2024, PNL. întrebat cum va reuși PSD să obțină numărul necesar de voturi în Parlament pent
Ambasadă: Confirmăm că Georgescu nu e membru al Ordinului Suveran Militar de Malta; nu s-a emis legitimație pe numele lui
Ambasada Ordinului Suveran Militar de Malta în România a anunțat luni că nu a emis niciun document pe numele lui Călin Georgescu. Precizările vin după ce, la perchezițiile efectuate luni de DIICOT la locuința lui Georgescu din Mogoșoaia, ar fi fost găsită o legitimație 'diplomatică' pe numele acestuia, aparent emisă de Ordinul Caval









