Ambasadorul Ucrainei la București, Ihor Prokopciuk, a afirmat, luni, cu ocazia Zilei Independenței Ucrainei, că România este un partener-cheie pentru țara sa în domenii precum securitatea, energia, transporturile și infrastructura, dezvoltarea regională și integrarea europeană.
'Prețuim foarte mult susținerea constantă a României pentru calea europeană a Ucrainei', a transmis diplomatul într-un mesaj video.
El a subliniat că pe 24 august se împlinesc 35 de ani de la restaurarea independenței Ucrainei.
'În urmă cu 35 de ani, poporul ucrainean a făcut o alegere conștientă, să trăiască în statul lor liber și suveran, să își aleagă propriul viitor, să își prețuiască propria limbă, cultură și istorie', a afirmat ambasadorul.
Prokopciuk a spus că războiul declanșat de Rusia împotriva țării sale 'nu este doar o amenințare existențială la adresa Ucrainei, ci și o amenințare la adresa libertății și modului democratic de a exista al tuturor națiunilor europene'.
Potrivit acestuia, pentru al cincilea an consecutiv, ucrainenii își sărbătoresc Ziua Independenței în condițiile războiului.
'Orașe și sate, clădiri rezidențiale, instalații energetice și alte tipuri de infrastructură civilă sunt atacate zilnic. Civilii sunt constant țintiți și terorizați, sunt uciși și răniți. Azi omagiem și aducem cel mai înalt mesaj de respect soldaților ucraineni care apără cu curaj statalitate și independența Ucrainei. De asemenea, aducem un omagiu și apărătorilor ucraineni, bărbați și femei, care și-au sacrificat viețile apărând Ucraina. Ne amintim și de civilii ale căror vieți au fost luate de agresorul rus. Azi vorbim cu mândrie de reziliența și spiritul liber al poporului ucrainean. Ucraina a făcut ca planurile invaziei pe care Rusia le avea să eșueze. Ucraina continuă să lupte, să lucreze, să recupereze și să construiască viitorul său european. Ucraina vrea pace, o pace cuprinzătoare, justă și de durată, bazată pe principiile Cartei ONU și pe respectul față de suveranitatea și integritatea teritorială ale Ucrainei, care să prevină repetarea agresiunii ruse', a afirmat diplomatul.
Ambasadorul a arătat că Ucraina continuă să implementeze reforme în perspectiva obținerii statutului de membru deplin al Uniunii Europene și NATO.
'Nu este doar un obiectiv de politică externă, este o alegere civilizațională a poporului ucrainean, o alegere a libertății, democrației, statului de drept, securității și a viitorului european, alegere care acum este apărată de ucraineni cu cel mai mare sacrificiu uman', a adăugat Ihor Prokopciuk.
Ambasadorul a spus că acest an a fost un 'reper' al relațiilor bilaterale, după semnarea Declarației Parteneriatului Strategic. El a menționat, de asemenea, vizita președintelui ucrainean Volodimir Zelenski la București, în această primăvară.
Ihor Prokopciuk a transmis și un mesaj în limba română.
'Profit de această ocazie pentru a-mi exprima recunoștința deosebită față de statul român și față de poporul român din toate categoriile sociale, pentru solidaritatea cu Ucraina, pentru sprijinul acordat ucrainenilor care și-au găsit adăpost în România, precum și pentru asistență', a afirmat el.
În final, ambasadorul a avertizat că Ucraina se pregătește 'pentru o nouă iarnă grea', în condițiile atacurilor asupra infrastructurii energetice, și a făcut apel la sprijinul partenerilor internaționali. AGERPRES/(A - redactor: Oana Ghiță, editor: Mihai Simionescu, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Ambasadorul Ucrainei: România este un partener-cheie în domeniile securității, energiei, transportului și infrastructurii

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Mureșan după anunțul PSD că nu îl votează: Am fost surprins de lipsa de respect față de președinte; un gest ostil
Premierul desemnat Siegfried Mureșan acuză PSD de lipsă de respect la adresa președintelui Nicușor Dan, având în vedere că social-democrații au anunțat că nu îl susțin înainte ca decretul de nominalizare să fie publicat în Monitorul Oficial. El a anunțat că va merge în fața Parlamentului pentru a cere votul de învestit
Constantin Toma: Mă dezamăgește Nicușor Dan; trebuie să iei decizii, să desemnezi premier, nu să aștepți cinci luni
Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma (PSD), a declarat, luni că este dezamăgit de președintele României, Nicușor Dan, în ciuda faptului că l-a susținut în alegerile prezidențiale, pentru că a așteptat cinci luni până a luat decizia de a desemna un premier. într-un
Kelemen Hunor: Nu trebuie prelungită perioada de dezbatere, de criză; o să fie scandal în Parlament
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a reafirmat, luni, că nu trebuie prelungită perioada de criză politică, menționând că agențiile de rating vor vedea că țara merge 'din scandal în scandal', ceea ce nu este bine. întrebat la Parlament care ar fi riscurile care ar putea apărea dacă ar continua criza politică, Kelemen Hunor a răspuns că
Simion: Nu vom vota Guvernul Siegfried în ciuda tuturor presiunilor; nu ne doborâți
Președintele AUR, George Simion, a anunțat luni că partidul său nu va vota Guvernul Siegfried Mureșan, ''în ciuda tuturor presiunilor''. ''Nu vom vota Guvernul Siegfried în ciuda tuturor presiunilor, nu ne doborâți! Am părăsit sala de plen (n.r. - de la Camera Deputaților) și vom continua să fim alături de Călin George
Kelemen Hunor: Ceea ce a rămas din vechea coaliție nu are majoritate; Vom lua o decizie
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat luni că 'ceea ce a rămas din vechea coaliție' nu întrunește în acest moment cele 233 de voturi necesare pentru învestirea unui Guvern, precizând că formațiunea va continua discuțiile cu PNL și USR și va lua ulterior o decizie. 'Am avut câteva discuții, în aceste zile,
Nicușor Dan - întâlnire cu foști ambasadori ai SUA: Le-am mulțumit pentru contribuția la promovarea României
Președintele Nicușor Dan s-a întâlnit, la New York, cu foști ambasadori ai Statelor Unite la București, cărora le-a mulțumit pentru contribuția lor la promovarea României și pentru activitatea de consolidare și aprofundare a relației bilaterale. Șeful statului a menționat că parteneriatul România - SUA este o realizare 'de d
Sorin Grindeanu: Am văzut nominalizări tot de dreapta de când e Nicușor Dan președinte
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni că, de când Nicușor Dan este președintele României, pentru funcția de premier au fost nominalizate persoane provenite din partidul care s-a clasat pe locul al treilea la alegerile parlamentare din 2024, PNL. întrebat cum va reuși PSD să obțină numărul necesar de voturi în Parlament pent
Ambasadă: Confirmăm că Georgescu nu e membru al Ordinului Suveran Militar de Malta; nu s-a emis legitimație pe numele lui
Ambasada Ordinului Suveran Militar de Malta în România a anunțat luni că nu a emis niciun document pe numele lui Călin Georgescu. Precizările vin după ce, la perchezițiile efectuate luni de DIICOT la locuința lui Georgescu din Mogoșoaia, ar fi fost găsită o legitimație 'diplomatică' pe numele acestuia, aparent emisă de Ordinul Caval









