Fostul cancelar al Germaniei Angela Merkel își va lansa, pe 1 septembrie, la București, volumul 'Libertate. Amintiri 1954 - 2021'.
Potrivit unui comunicat al Editurii Litera, transmis marți AGERPRES, evenimentul va avea loc la Ateneul Român, de la ora 19:00, sub forma unui dialog public între Angela Merkel și jurnalistul și diplomatul Emil Hurezeanu, fost ministru al Afacerilor Externe.
Biletele sunt disponibile prin Eventbook, fiecare bilet incluzând și un exemplar al volumului 'Libertate. Amintiri 1954 - 2021'. Publicul poate opta și pentru categoria de bilet care include un exemplar al cărții cu autograful Angelei Merkel, disponibil în număr limitat.
Conform Litera, cartea oferă o perspectivă unică asupra 'meandrelor puterii' și este 'o pledoarie fermă pentru libertate'.
'În memoriile sale, scrise împreună cu consilierul ei politic de lungă durată Beate Baumann, doamna Merkel își rememorează viața împărțită în mod egal între două state și două lumi: 35 de ani în Republica Democrată Germană (RDG) și 35 de ani în Germania reunificată. Cu maximă sinceritate, Angela Merkel își povestește copilăria, tinerețea și studiile în RDG și vorbește despre dramatismul anului 1989, marcat de căderea Zidului Berlinului, precum și despre începuturile vieții sale politice. Mai apoi, ne permite să participăm la întâlnirile și discuțiile pe care le-a avut cu cei mai influenți lideri ai lumii. Pornind de la punctele de cotitură ale istoriei naționale, dar și europene și internaționale, ne dezvăluie, cu claritate și precizie, cum au fost luate deciziile care au conturat prezentul în care trăim', a informat editura.
Volumul 'Libertate. Amintiri 1954 - 2021' a fost lansat la nivel internațional în 2024 în peste 30 de țări, iar București se numără printre puținele destinații din lume pe care Angela Merkel le-a ales pentru a fi prezentă personal, alături de capitale de referință precum Berlin, Washington, Budapesta sau Atena. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Popescu, editor: Andreea Rotaru, editor online: Irina Giurgiu)
Angela Merkel va lansa, în septembrie, la București, volumul 'Libertate. Amintiri 1954 - 2021'

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Grindeanu s-a întâlnit cu Bolojan: S-a stabilit calendarul învestirii Guvernului Mureșan (surse)
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, s-a întâlnit, miercuri, cu președintele PNL, Ilie Bolojan, cei doi stabilind calendarul procedurii de învestire a Guvernului ce urmează să fie alcătuit de premierul desemnat, Siegfried Mureșan. Potrivit unor surse politice, întâlnirea nu a avut loc la Palatul Parlamentului și nu
Kelemen Hunor, după întâlnirea cu Siegfried Mureșan: Vom continua negocierile pe programul de guvernare
Discuțiile pe noul program de guvernare vor continua, rezultatul final al negocierilor urmând să fie prezentat în perioada următoare, a declarat președintele UDMR, Kelemen Hunor, miercuri, la finalul unei întâlniri cu premierul desemnat, Siegfried Mureșan, la care au participat grupurile parlamentare reunite ale Uniunii.
Securitatea la Marea Neagră, securitatea energetică și parteneriatul cu SUA - pe agenda Oanei Țoiu la Adunarea Generală a ONU
Securitatea regiunii Mării Negre, securitatea energetică și parteneriatul strategic cu SUA s-au aflat pe agenda ministrului interimar de Externe, Oana Țoiu, în contextul participării la Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite (UNGA), între 21 și 25 septembrie, transmite Ministerul Afacerilor Externe (MAE). Potrivit sursei
Motreanu: PSD are dreptul să voteze împotriva Guvernului Mureșan, dar să spună ce pune în loc, cu ce majoritate
Descoperă lumea prin imagini de impact
O vizită a președintelui României la Casa Albă e un obiectiv, dar e parte a unui tablou mai complex (consilier)
Washington - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: O vizită a președintelui României, Nicușor Dan, este un obiectiv, dar face parte dintr-un tablou mai complex, a declarat marți, la New York, pe marginea Adunării Generale a ONU, consilierul de stat Vlad Ionescu. întrebat cât de aproape este în prezent
Consilierul de stat Vlad Ionescu: Candidatura României la șefia OIF urmărește o mai mare prezență economică
New York - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Candidatura României pentru funcția de secretar general al Organizației Internaționale a Francofoniei (OIF) este o candidatură asumată, cu un program care vrea să reorienteze organizația dinspre una tematică, dedicată limbii și culturii franceze, spre una cu o mai mare prezență economică, a
Siegfried Mureșan: Aștept un dialog cu Sorin Grindeanu pe tema programului de guvernare
Premierul desemnat, Siegfried Mureșan, a declarat, marți seară, că așteaptă discuțiile cu președintele PSD, Sorin Grindeanu, pe tema programului de guvernare. Precizările au fost făcute după ce Mureșan s-a întâlnit cu grupurile parlamentare ale PNL și USR. 'Am avut astăzi întâlnirile cu grupurile parl
Președintele Nicușor Dan va prezenta în Consiliul de Securitate consecințele războiului din #Ucraina asupra României (consilier)
New York - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Președintele Nicușor Dan va prezenta miercuri, în Consiliul de Securitate al ONU, consecințele imediate în materie de securitate ale conflictului din Ucraina asupra României și a regiunii din care face parte, a declarat marți, la New York, pe marginea Adunării Generale a ONU, consilieru









