Președintele Nicușor Dan va participa joi la cea de a doua reuniune a Summitului Flancului Estic (Formatul Helsinki), care va avea loc la Gdansk, Republica Polonă.
Potrivit unui comunicat de presă remis miercuri AGERPRES de Administrația Prezidențială, agenda reuniunii se va concentra pe coordonarea între statele membre UE din imediata vecinătate a Federației Ruse în vederea implementării Planului Readiness 2030 și a tuturor celorlalte instrumente europene destinate sporirii capacității de apărare a Uniunii și a industriei europene de apărare.
Summitul este găzduit de prim-ministrul Poloniei, Donald Tusk, iar la acesta vor participa președinții României și Lituaniei, precum și prim-miniștrii Suediei, Finlandei, Estoniei și Letoniei. Primul astfel de eveniment al Formatului Helsinki a avut loc în Finlanda la 16 decembrie 2025.
'Președintele României va prezenta liderilor europeni eforturile depuse la nivel național pentru întărirea capabilităților de apărare și descurajare, inclusiv prin participarea țării noastre la programul SAFE și la Proiectele de Interes Comun din domeniul Apărării Europene (EDPCI). Totodată, șeful statului va informa cu privire la stadiul Hub-ului de Securitate de la Marea Neagră și includerea, la propunerea României, a unui nou pilon în proiectul Eastern Flank Watch privind conștientizarea situației în domeniul maritim (Maritime Domain Awareness)', se arată în comunicat.
Sursa citată informează că Nicușor Dan va propune o coordonare strânsă în cadrul negocierilor privind viitorul Cadru Financiar Multianual al UE, în vederea alocării unor resurse sporite domeniului apărării și securității, inclusiv infrastructurii cu dublă utilizare (dual-use) care va contribui la aplicarea viitorului Regulament privind mobilitatea militară.
'România contribuie la consolidarea Flancului Estic prin dezvoltarea și modernizarea capacităților naționale de apărare, a industriei de apărare și prin participarea la misiunile civile și militare ale UE și NATO din această regiune (ex. misiuni de poliție aeriană, organizarea de exerciții periodice etc.). Astfel, în perspectiva Summitului NATO de la Ankara, România și celelalte state UE aflate pe Flancul Estic pledează pentru asigurarea unei complementarități între eforturile UE și NATO în domeniul apărării și pentru consolidarea relației transatlantice', subliniază Administrația Prezidențială. AGERPRES/(AS - redactor: Dana Piciu, editor: Antonia Niță, editor online: Simona Aruştei)
Președintele Nicușor Dan participă la Summitul Flancului Estic, în Polonia

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Mureșan după anunțul PSD că nu îl votează: Am fost surprins de lipsa de respect față de președinte; un gest ostil
Premierul desemnat Siegfried Mureșan acuză PSD de lipsă de respect la adresa președintelui Nicușor Dan, având în vedere că social-democrații au anunțat că nu îl susțin înainte ca decretul de nominalizare să fie publicat în Monitorul Oficial. El a anunțat că va merge în fața Parlamentului pentru a cere votul de învestit
Constantin Toma: Mă dezamăgește Nicușor Dan; trebuie să iei decizii, să desemnezi premier, nu să aștepți cinci luni
Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma (PSD), a declarat, luni că este dezamăgit de președintele României, Nicușor Dan, în ciuda faptului că l-a susținut în alegerile prezidențiale, pentru că a așteptat cinci luni până a luat decizia de a desemna un premier. într-un
Kelemen Hunor: Nu trebuie prelungită perioada de dezbatere, de criză; o să fie scandal în Parlament
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a reafirmat, luni, că nu trebuie prelungită perioada de criză politică, menționând că agențiile de rating vor vedea că țara merge 'din scandal în scandal', ceea ce nu este bine. întrebat la Parlament care ar fi riscurile care ar putea apărea dacă ar continua criza politică, Kelemen Hunor a răspuns că
Simion: Nu vom vota Guvernul Siegfried în ciuda tuturor presiunilor; nu ne doborâți
Președintele AUR, George Simion, a anunțat luni că partidul său nu va vota Guvernul Siegfried Mureșan, ''în ciuda tuturor presiunilor''. ''Nu vom vota Guvernul Siegfried în ciuda tuturor presiunilor, nu ne doborâți! Am părăsit sala de plen (n.r. - de la Camera Deputaților) și vom continua să fim alături de Călin George
Kelemen Hunor: Ceea ce a rămas din vechea coaliție nu are majoritate; Vom lua o decizie
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat luni că 'ceea ce a rămas din vechea coaliție' nu întrunește în acest moment cele 233 de voturi necesare pentru învestirea unui Guvern, precizând că formațiunea va continua discuțiile cu PNL și USR și va lua ulterior o decizie. 'Am avut câteva discuții, în aceste zile,
Nicușor Dan - întâlnire cu foști ambasadori ai SUA: Le-am mulțumit pentru contribuția la promovarea României
Președintele Nicușor Dan s-a întâlnit, la New York, cu foști ambasadori ai Statelor Unite la București, cărora le-a mulțumit pentru contribuția lor la promovarea României și pentru activitatea de consolidare și aprofundare a relației bilaterale. Șeful statului a menționat că parteneriatul România - SUA este o realizare 'de d
Sorin Grindeanu: Am văzut nominalizări tot de dreapta de când e Nicușor Dan președinte
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni că, de când Nicușor Dan este președintele României, pentru funcția de premier au fost nominalizate persoane provenite din partidul care s-a clasat pe locul al treilea la alegerile parlamentare din 2024, PNL. întrebat cum va reuși PSD să obțină numărul necesar de voturi în Parlament pent
Ambasadă: Confirmăm că Georgescu nu e membru al Ordinului Suveran Militar de Malta; nu s-a emis legitimație pe numele lui
Ambasada Ordinului Suveran Militar de Malta în România a anunțat luni că nu a emis niciun document pe numele lui Călin Georgescu. Precizările vin după ce, la perchezițiile efectuate luni de DIICOT la locuința lui Georgescu din Mogoșoaia, ar fi fost găsită o legitimație 'diplomatică' pe numele acestuia, aparent emisă de Ordinul Caval









