Președintele PSD Arad, deputatul Mihai Fifor, consideră că orice nou 'pachet de reformă' care ignoră evaziunea fiscală nu este decât ''un pistol cu apă într-o zi ploioasă'', iar România nu are nevoie de ''austeritate repetată și de balet contabil'', ci de o strategie fermă, frontală, asumată împotriva acestui fenomen.
''1 octombrie. România e din nou în așteptare. Se anunță 'pachetul 3' sau 4 sau 5 sau 6, că le-am pierdut șirul, din marea reformă. La fel de misterios ca și precedentele, la fel de lipsit de transparență. Probabil o nouă asumare. În contextul în care premierul a anunțat un deficit 'cash' de 8,4% din PIB, dar în contabilitatea europeană (ESA), care include și obligațiile deja angajate, deficitul real va fi mai mare, comparabil cu cel de anul trecut. Un an 2024 în care nu s-au majorat taxe, s-au crescut pensii, s-au mărit salarii și s-au făcut investiții importante. Cu alte cuvinte, după două pachete de austeritate și cu al treilea pe drum, deficitul rămâne neschimbat, iar reformele de până acum par a fi tot mai mult un fiasco'', a scris Fifor miercuri pe Facebook.
El vorbește despre marea evaziune fiscală, ''boala cronică și letală care macină România''.
''Nici de data aceasta nu avem nimic despre stimulare economică, deși condiția PSD e clară - preluarea în acest pachet a planului de măsuri de stimulare a economiei prezentat de președintele Grindeanu. Mai grav, însă, nimic despre marea evaziune fiscală - boala cronică și letală care macină România'', a afirmat el.
Potrivit social-democratului, România pierde anual peste 10 miliarde de euro din evaziunea aproape instituționalizată.
''Numai din TVA necolectat pierdem 7-8 miliarde de euro, iar Comisia Europeană confirmă că România are cel mai mare decalaj de TVA din Uniune - peste 30%, față de o medie europeană de numai 7%. Și totuși, pentru premierul Bolojan, această problemă uriașă pare să rămână una marginală, tratată la 'și altele''', a arătat Fifor.
Acesta vine cu exemple din agricultură, precizând că se estimează că România pierde anual 3-4 miliarde de euro doar din evaziunea din acest sector.
''Culturile de cereale se vând masiv 'la negru', direct din câmp sau din siloz, fără documente fiscale. Produsele de origine animală (lapte, carne) ajung pe piață prin canale paralele, fără trasabilitate fiscală completă - motiv pentru care ANAF le-a inclus pe lista bunurilor cu risc fiscal ridicat. Subvențiile agricole sunt fraudate în unele cazuri prin suprafețe declarate fictiv sau terenuri raportate de mai mulți fermieri. Munca sezonieră nedeclarată rămâne o practică frecventă, cu pierderi semnificative de contribuții sociale. Importurile și exporturile subevaluate sau fictive la cereale, motorină, pesticide și îngrășăminte completează tabloul evaziunii'', a transmis Fifor.
Potrivit acestuia, evaziunea are ramificații în toate domeniile.
''Munca la negru și subdeclararea salariilor - miliarde de lei pierdute anual la bugetele de pensii și sănătate. Firme-fantomă și facturi false - mecanisme carusel prin care se fură TVA și se creează cheltuieli fictive. Contrabandă cu tutun, alcool și carburanți - rețele întregi care subminează piața legală. Comerț nefiscalizat în piețe, HoReCa, servicii și transporturi. Importuri și exporturi fictive care aduc prejudicii uriașe la TVA și taxe vamale. Toate acestea adunate dau dimensiunea reală a dezastrului: o economie subterană de peste 20% din PIB, care înghite resursele României și lasă povara 'reformei' pe umerii oamenilor cinstiți. Și atunci, întrebarea firească este: de ce nu e curios premierul Bolojan de această realitate? Cum să vorbești despre 'reformă' și 'modernizarea statului' dacă ignori sistematic problema care înghite miliarde în fiecare an și lovește direct în românii corecți?'', a semnalat Mihai Fifor.
În opinia sa, România nu are nevoie de ''austeritate repetată și de balet contabil'', ci de o strategie fermă, frontală, asumată împotriva evaziunii fiscale - în agricultură, în piața muncii, în comerț.
''În fața acestor evidențe, orice nou 'pachet de reformă', care ignoră evaziunea fiscală, nu este decât un pistol cu apă într-o zi ploioasă. România nu are nevoie de austeritate repetată și de balet contabil, ci de o strategie fermă, frontală, asumată împotriva evaziunii fiscale - în agricultură, în piața muncii, în comerț. Doar așa putem vorbi cu adevărat despre reformă, nu despre praf aruncat în ochii românilor cinstiți'', subliniază deputatul PSD. AGERPRES/(AS - redactor: Georgiana Tănăsescu, editor: Antonia Niță, editor online: Anda Badea)
Fifor (PSD): Orice nou 'pachet de reformă' ce ignoră evaziunea nu e decât un pistol cu apă într-o zi ploioasă

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Romeo Lungu (PSD Buzău): Nominalizarea lui Siegfried Mureșan este o variantă pe care nu o pot susține
Președintele organizației județene Buzău a Partidului Social Democrat (PSD), deputatul Romeo Lungu, afirmă că nu susține nominalizarea lui Siegfried Mureșan pentru poziția de premier și că nu va vota o astfel de formulă, î
Miruță: Dominic Fritz nu a spus, la Cotroceni, că nu îl interesează România; se împinge mult neadevăr
Miruță: Dominic Fritz nu a spus, la Cotroceni, că nu îl interesează România; se împinge mult neadevăr
Președintele Nicușor Dan participă vineri la Summitul inaugural al Inițiativei pentru Integrare Carpatică, în Ucraina
Președintele Nicușor Dan participă vineri la Summitul inaugural al Inițiativei pentru Integrare Carpatică, în regiunea ucraineană Ivano-Frankivsk, la invitația președintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski. Administrația Prezidențială a precizat că în marja Summitului vor avea loc o serie de evenimente conexe, între care Forumul
Grindeanu: E a doua oară când președintele desemnează un premier PNL și ei parcă sunt tot surprinși
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, afirmă că Siegfried Mureșan, premierul desemnat, 'pare că gâfâie', nu pare că e pregătit pentru această funcție și, deși este a doua oară când șeful statului desemnează un premier PNL, liberalii 'parca sunt tot surprinși'. 'Când îți propune cineva să fii prim-
Nicușor Dan, în județul Suceava: Încerc să înțeleg realitățile locului
Președintele Nicușor Dan se află, joi seară, în județul Suceava, unde a mers la mănăstirea Dragomirna, urmând să discute și cu reprezentanții autorităților locale pentru a înțelege 'realitățile locului'. 'Sunt pe drum către Ucraina și am aterizat la Suceava, mâine dimineață plecăm și, fiind aici, fac o vizit
Dominic Fritz: Siegfried Mureșan e premierul de care România are nevoie; nu va fi ușor să găsim o majoritate
Președintele USR, Dominic Fritz, apreciază că premierul desemnat, Siegfried Mureșan, este 'premierul de care România are nevoie'. USR este alături de Siegfried Mureșan în încercarea de a construi o majoritate parlamentară pentru un viitor guvern, scrie liderul USR, joi, într-o postare pe Facebook. <
Claudiu Manda, după desemnarea lui Siegfried Mureșan: PSD nu va accepta continuarea acelorași politici
Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, a criticat, joi, modul în care s-a ajuns la desemnarea liberalului Siegfried Mureșan pentru funcția de prim-ministru și a subliniat că viitorul guvern ar trebui construit în jurul PSD. 'Ca să înțeleagă toată România ce s-a întâmplat astăzi: domnul Siegfried Mureș
Bolojan: Prin propunerea lui Mureșan ca premier, țara noastră are șansa de a continua pe calea corectă
Premierul interimar Ilie Bolojan, președintele PNL, a transmis că prin propunerea ca Siegfried Mureșan să fie premier, România are șansa de a continua pe calea corectă: cu o guvernare reformistă, responsabilă și ferm proeuropeană. 'Siegfried Mureșan este un om politic cu viziune, profund dedicat interesului României și cu o sol









