Șeful diplomației iraniene Abbas Araghchi a declarat marți că niciodată nu a fost atât de strânsă cooperarea dintre Moscova și Teheran, cu ocazia primei vizite a omologului său rus, Serghei Lavrov, în Iran de la începutul războiului din Orientul Mijlociu, transmite AFP.

'Niciodată în istoria noastră Iranul și Rusia nu au colaborat atât de strâns ca azi', a scris ministrul iranian pe rețeaua socială X.

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a sosit luni în Iran, o premieră de la declanșarea la sfârșitul lunii februarie a loviturilor americano-israeliene.

La începutul lunii octombrie, președintele rus Vladimir Putin i-a transmis omologului său iranian, Masud Pezeshkian, că Rusia este gata să contribuie la eforturile de mediere în războiul din Orientul Mijlociu.

Rusia și Iranul, două dintre cele mai sancționate țări din lume, au legături politice strânse, iar parteneriatul lor militar și economic s-a consolidat vizibil după invazia rusă în Ucraina în 2022.

În timpul discuției, Araghchi și Lavrov au abordat mai multe subiecte, printre care 'Libanul, Palestina, Ucraina și Yemen', dar și 'consolidarea cooperării economice și nucleare'.

Potrivit unui comunicat al diplomației ruse, 'cooperarea ruso-iraniană continuă să se dezvolte într-un mod dinamic, în pofida circumstanțelor bine cunoscute', existând 'o bază solidă pentru a ne continua progresul într-un ritm constant'. AGERPRES/(AS - redactor: Raluca-Elena Anghel, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Ada Vîlceanu)