Președintele francez Emmanuel Macron a sosit luni în Kuweit, prima etapă a turneului său de trei zile în Golful Persic, pe care l-a menținut pe agendă, în ciuda protestelor masive din ultimele zile din Franța și la doar câteva ore după ce a încercat să recâștige controlul asupra situației interne într-un discurs adresat poporului francez, informează EFE și AFP.
Obiectivul turneului lui Macron este de a colabora cu liderii regionali pentru a restabili navigația liberă în Strâmtoarea Ormuz.
Agenția de știri kuweitiană KUNA a relatat că emirul kuweitian, Mishal Al Ahmed al Sabah, l-a primit pe președintele francez la sosirea sa pe aeroportul internațional al țării, unde va rămâne câteva ore înainte de a pleca spre Emiratele Arabe Unite (EAU).
Potrivit Palatului Elysee, întâlnirea cu emirul din Kuweit se va concentra pe cooperarea în domeniile apărării, infrastructurii și sănătății.
În cadrul acestui turneu, care mai cuprinde și Bahreinul și Qatarul - ultima sa oprire, miercuri - șeful statului francez intenționează să consolideze alianțele strategice și economice pe care țara sa le menține cu națiunile din Golful Persic, precum și prezența companiilor franceze în regiune.
Însă cheia acestei călătorii este energia, deoarece Macron își 'va continua eforturile alături de liderii regiunii pentru a promova revenirea la stabilitate și libertatea navigației în Strâmtoarea Ormuz', potrivit Palatului Elysee.
În discuțiile sale cu liderii arabi, Macron va aborda 'garanția și diversificarea' aprovizionării cu energie și a rutelor de transport, cu scopul de a 'limita impactul crizei energetice asupra vieții de zi cu zi asupra francezilor'.
Războiul lansat de Statele Unite și Israel împotriva Iranului pe 28 februarie a provocat o perturbare severă a aprovizionării globale cu energie după ce Iranul - și ulterior Statele Unite - au închis Strâmtoarea Ormuz, prin care tranzita aproximativ 20% din petrolul și gazul natural lichefiat (GNL) la nivel mondial înainte de conflict.
Acest lucru a dus la creșterea prețurilor la gaze și petrol în Europa, deoarece transporturile din țările din Golf, precum Qatar, au fost parțial întrerupte.
Acum, aceste țări din regiune caută rapid să construiască rute alternative în jurul Strâmtorii Ormuz.
'Angajamente'
Acest turneu 'ar putea oferi un sentiment de normalitate (...) dar ar putea părea și deconectat și ar putea sugera un fel de vid de putere', a observat expertul constituțional Benjamin Morel, citat de AFP.
Sfârșitul mandatului prezidențial se anunța deja complicat, având în vedere ecuația bugetară dificilă pentru un guvern fără majoritate în Adunarea Națională de la dizolvarea sa în 2024. Odată cu protestele studențești și cu criza securității, sfârșitul mandatului lui Macron riscă să devină și mai complicat.
În Golf, 'obiectivul este de a asigura o serie de angajamente' privind hidrocarburile într-un moment de tensiune ridicată pe piețe, a subliniat Palatul Elysee.
Șefii celor mai mari două grupuri energetice franceze, TotalEnergies și Engie, Patrick Pouyanne și Catherine McGregor, îl însoțesc pe președintele francez în acest turneu.
Stabilizare
'Statele arabe din Golf sunt foarte dornice să aprovizioneze lumea, inclusiv piața franceză, dar le este dificil să își ia angajamente ferme până când regiunea nu este stabilizată', avertizează Francis Perrin, expert în energie la Institutul Francez pentru Relații Internaționale și Strategice (IRIS), care nu se așteaptă ca această călătorie să aibă vreun impact asupra prețurilor.
'Și pentru a cumpăra, ai nevoie de un carnet de cecuri, iar carnetul de cecuri francez nu mai are multe pagini', adaugă Thierry Bros, profesor la Sciences Po, referindu-se la starea finanțelor publice din Franța.
Emmanuel Macron va discuta, de asemenea, cu interlocutorii săi, între care președintele emiratez Mohammed bin Zayed Al Nahyan și cu emirul Qatarului, șeicul Tamim bin Hamad Al Thani, despre modalități de a securiza rutele maritime în regiune și de a găsi rute alternative.
Acest lucru ar putea implica conducte terestre care să treacă prin Irak, având în vedere că statele din Golf au fost vizate de atacuri iraniene încă de la începutul războiului din Orientul Mijlociu.
Parisul și Londra au lansat o misiune internațională pentru a contribui la redeschiderea Strâmtorii Ormuz, în special prin operațiuni de deminare, odată ce pacea va fi restabilită.
În Kuweit, ministrul forțelor armate franceze, Catherine Vautrin, a semnat o declarație de intenție privind aspectele apărării cu omologul său. Discuțiile au inclus și vânzările de arme, potrivit unui membru al delegației franceze.
Compania Airbus a semnat o scrisoare de intenție pentru a sprijini reînnoirea flotei Kuwait Airways și pentru a coopera în domeniul întreținerii și instruirii. Compania franceză de inteligență artificială Pertimm a făcut același lucru pentru a organiza datele guvernului kuweitian, un contract urmând să fie semnat până la sfârșitul anului. AGERPRES/(AS - redactor: Gabriela Ionescu, editor online: Anda Badea)
Președintele Emmanuel Macron, în turneu în Golful Persic, în ciuda protestelor masive din Franța

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Doi reprezentanți ai opoziției din Serbia, vizați de un program de spionaj cibernetic (grup de cercetare)
Spotlight pe excelență – povești video care strălucesc
Amenzi pentru cei care deranjează călătorii în autobuzele din Anglia
Persoanele care ascultă muzică la maximum sau urmăresc videoclipuri fără căști în timp ce călătoresc cu autobuzul în Anglia pot fi amendați cu 100 de lire sterline (119 euro) dacă refuză să reducă volumul, conform noilor directive publicate luni de Departamentul pentru Transporturi din Marea Britanie, informează EFE. în baza acestor puteri ac
Netanyahu afirmă că Israelul are 'capacitatea de a-și lovi' inamicii în orice moment
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat luni, în timpul unei vizite la o bază aeriană, că Israelul are 'capacitatea de a-și lovi' inamicii în orice moment, relatează AFP. 'Avem pregătirea, determinarea și capacitatea de a ne lovi inamicii imediat ce devine necesar', a declarat el într-o înregistrare video publi
Volodimir Zelenski spune că ar candida dacă alegerile ar avea loc în timpul războiului
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat într-un interviu pentru NBC News că ar candida dacă alegerile prezidențiale ar avea loc în timpul războiului, întrucât consideră că este de datoria lui să apere Ucraina până la sfârșitul ostilităților, relatează luni agenția oficială ucraineană de presă Ukrinform. El a afi
Violențe în Franța: Prim-ministrul a cerut 'declanșarea mai multor restricții de circulație' și acuză 'extrema-stângă' că vrea să producă 'dezordine'
Prim-ministrul francez Sebastien Lecornu a anunțat că le-a cerut prefecților 'să declanșeze' luni seară o 'serie de restricții de circulație', care vor fi 'parțiale' și 'localizate', în principal pentru a proteja magazinele, în urma unui weekend marcat de scene de haos în mai multe orașe din Franța, relatează AFP.
Suedia/ Un fost consilier pentru securitate, condamnat pentru neglijență în gestionarea unor documente clasificate
Un fost consilier pentru securitate națională din Suedia a fost condamnat luni în apel pentru neglijență în formă agravată, fiind găsit vinovat că a uitat documente clasificate într-un hotel din Stockholm, transmite AFP. în vârstă de 63 de ani, Henrik Landerholm fusese eliberat în primă instanță, tribunalul considerând
Prezența la urne a alegătorilor arabi poate face diferența pentru premierul Netanyahu la alegerile din Israel (Reuters)
Liderii palestinienilor din Israel le cer alegătorilor din comunitatea minoritară arabă să se prezinte în număr mare la vot săptămâna viitoare, pentru a-l detrona pe premierul Benjamin Netanyahu și guvernul său, cel mai de dreapta din istoria țării, consemnează luni agenția Reuters într-un comentariu politic. Arabii palestinieni au o pondere
Italia/ 14 ofițeri de poliție, răniți duminică în manifestațiile antiguvernamentale de la Milano
Paisprezece polițiști au fost răniți în ciocnirile cu tineri care au protestat duminică în orașul Milano, din nordul Italiei, împotriva creșterii costului vieții, în timp ce zeci de manifestanți au fost arestați, transmit ANSA, AFP și dpa. Forțele de ordine au anunțat că 271 de persoane au fost duse la secțiile de poliț









